Politica strutului si a soparlei… adică a capului în nisip și a mersului pe burtă!
Cam asta practică vajnicii noștri conducători în ceea ce ei numesc politică externă: tehnica fofilării și a sustragerii.
Sunt seduși de avantajul handicapului de a fi mici: să treacă neobservați și să fie taxați la prețul paușal al neglijabilului.
Uneori mi se face dor de puțină nebunie. De o imprecație în limba noastră rară la adresa vorbitorilor de limbi universale.
Cam cum a făcut Băsescu cu Macron: „Un marxist nenorocit. În loc să consolideze relaţia cu SUA, sună la Putin”.
Nu neapărat că ne-ar băga cineva în seamă. Dar asa, de răcoreală, să se înregistreze undeva, în subconștientul subconștientului, că existăm.
M-am săturat să tot fim tratați ba ca mămăligi, ba ca legume. Adică flasci și fără calorii care să-i împovăreze cu colesterolul lăcomiei pe cei tentați să ne devoreze. Niște cărniță ne-ar prinde bine la imagine, cu un os la mijloc în care, măcar teoretic, cine încearcă să ne muște să aibă teama că și-ar putea rupe dinții.
Până la urmă, marii noștri voievozi și-au creat piedestalul prin neînfricare, prin șuieratul flamurii cu cap de lup, prin vorba demnă, neechivocă și unificatoare de neam.
Vom muri cu zile, ca măgarul lui Buridan, cu acești politicieni incapabili de a alege ce e mai bine pentru țară când evenimente globale majore ne vâjâie pe la urechi. Ca acum, cu Iranul.
Ei cred că o poziție ambiguă ar fi soluția optimă. Așa că din cap spun că da, pe buze că nu. Când SUA cere o implicare mai consistentă a NATO în acest conflict din Orientul Mijlociu clătinăm, muțește, capul pe verticală. Iar cu buzele, pe la Munchen sau Bruxelles, șoptim Germaniei și Franței ce vor ele să audă. De-asta nu contăm, de-asta nu ne bagă nimeni în seamă. Nu îndrăznim să șocăm prin personalitate, spirit de inițiativă și combativitate patriotică.
Până la urmă, deasupra tuturor acestor probleme planetare, România mai are și propriile ei interese depinzând de marii jucători. La americani vizele și o mai mare implicare economică aici, la nord de Dunăre, la UE intrarea în Schengen și renunțarea la ideea unei Europe cu două viteze.
N-am auzit de vreo negociere a acestor interese cu ocazia demersurilor recente de poziționare. E adevărat că, în general, capul plecat sabia nu-l taie. Dar la fel de adevărat este și că cine nu riscă, nu câștigă.
Ungaria, Polonia, nu s-au sfiit să înfrunte, punctual, tendințele hegemonice ale SUA și UE, atunci când interesul național le dicta astfel. Noi ne sfiim neîntrerupt! Am devenit apostolii muțeniei și plecăciunii. Tocmai de aceea ele au obținut mult mai mult decât România în materie de drepturi și recunoaștere internațională.
Ai noștri lideri sunt mielușei cu marii jucători planetari, în schimb sunt adevărați prădători pe plan intern. Să elimine, să destituie, să desființeze, să extermine. Atâta știu. Comportament de gangsteri periferici și primitivi.
Măcar de-ar extirpa în acest elan demolator intern nu doar pe dușmanii lor politici ci și clanurile de interlopi care au crescut în toate județele țării ca niște metastaze înfiorătoare. Căci nu e doar Oltenia cu renumitul ei trafic de carne vie. Este și Timișul cu traficul de case, este și Dobrogea cu traficul de arme, este și Clujul cu traficul și consumul de droguri, și, dacă am lua la citit anchetele jurnalistice din presa locală, am vedea că oamenii onești nu mai au loc în țara asta de clanuri, clici, găști, coterii ori cum or mai fi fost denumiți exponenții acestui cancer invaziv.
Dacă tot s-au împăcat cu gândul că pe plan extern nu contăm, liderii noștri șopârloși ar trebui să arate că măcar aici, între hotare, există și funcționează cu un oarece folos. Să facă ceva, de exemplu, pentru a epura societatea românească de jegurile interlope care au eutrofizat-o, lăsând-o fără oxigen.
Cazul Caracal demonstrează că nici vorbă de astfel de ambiții. Este incredibil cum, în acest scandal, protejarea rețelelor de proxeneți, a clanurilor de trafic de carne vie a devenit pentru cei mai înalți guvernanți români o prioritate de interes național.
Președintele, când i-a fost de folos pentru campania electorală, a intervenit fără niciun fel de scrupule să ceară demisia procurorului șef al DIICOT. Deci nu se pune problema că l-ar preocupa să evite acuze de eventuală ingerință în actul de justiție. Acum însă, ales fiind, și-a tras din nou pe ochi oblonul indiferenței față de abuzurile incalificabile pe care procurorii le fac pentru a duce acest caz într-o fundătură. Nu-l interesează, nu-l scandalizează modul în care DIICOT, acest parchet considerat de elită, se face de râs cu fiecare zi de investigație în plus care trece.
Martori cheie nu sunt audiați, fapte strigătoare la cer privind legătura cu traficul de ființe vii rămân neinvestigate, se distrug probe, principalul acuzat și rudele lui se bucură de precauții și răsfăț în vreme ce familiile – victimă sunt hărțuite și umilite… Totul ca și cum un ordin foarte înalt le-ar fi interzis oficialilor din această anchetă să-și facă meseria cum ar trebui.
Procurorul Dan Voinea a găsit o explicație plauzibilă acestor comportamente aberante: clanul care a acționat la Caracal funcționează, pe sute de milioane de euro, de ani de zile. Pentru ca această mega-afacere să meargă strună, în ea au fost atrași și cointeresați mai toți șefii locali din procuratură, poliție, politică. Șefi care acum se opun din răsputeri aflării adevărului. Iar influența lor e uriașă, ajungând chiar până la conducerea centrală a țării, până la foști miniștri și magistrați de rang înalt. De-asta s-a instaurat diversiunea generalizată și omerta!
Până la un punct pot să înțeleg această încrengătură și efortul disperat al membrilor ei de a mușamaliza totul, de a-l scoate unic vinovat, țap ispășitor, pe Dincă.
Ceea ce însă îmi depășește puterea de înțelegere este cum de reușește banda asta de nelegiuiți să-l anihileze chiar și pe președinte, chiar și pe primul ministru al țării. De ce nu se implică Klaus Iohannis (căci de la Ludovic Orban nu am nicio așteptare) în destructurarea mușuroiului? De ce, într-un caz cu atâta tragism, ecou și emoție publică, nu mișcă nici măcar un deget în direcția înfăptuirii justiției adevărate?
Eu nu cred că tentaculele acestor nemernici care le-au răpit și traficat / ucis pe Alexandra și Luiza au ajuns să-l murdărească și pe Klaus Iohannis. Ceea ce bănuiesc, însă, mai ales după solicitarea oficială a FBI ca familia lui Dincă să fie disculpată de DIICOT, este că președintele Iohannis susține mușamalizarea cazului Caracal la cererea SUA. Probabil că zvonurile cu implicarea soldaților americani de la Deveselu în aventuri sexuale cu fețițe furnizate de clanul Dincă nu sunt fabulații ci au un miez de adevăr ce trebuie, cu orice preț, împiedicat să iasă la lumină.
Asta ar fi de reținut, în concluzie: politica struțului și a șopârlei nu caracterizează doar comportamentul în plan extern al demnitarilor români ai momentului. Această politică se aplică și în gestionarea treburilor interne ale țării, iar cazul Caracal demonstrează dramatic cât de profundă este imoralitatea celor ce pretind că ar apăra statul de drept, lupta anticorupție și justiția liberă din România.
