Politica nu e o simpla curva. Presteaza si perversiuni
Toata lumea e convinsa ca clasa politica romaneasca a luat-o razna. Dar oricui i-ar fi greu sa numeasca precis maladia de care sufera. Nu pentru ca accesele care o scutura nu seamana perfect cu simptomele unor boli. Ci doar ca, din ranile ilustrate in atlasul cu afectiuni, este greu sa te decizi pe care sa pui degetul.
Nu-l vom pune, cu siguranta, pe cele clasicizate deja in nomenclatorul politic maladiv. Nu trebuie sa fii medic pentru a-l diagnostica pe Iliescu cu bolsevism galopant si leninita cronica. Ba chiar, de-a lungul anilor in care s-a lasat radiografiat de la Cotroceni, ne-a expus de mai multe ori sechelele unei moscovoze in placi.
Despre Vadim Tudor ar fi pacat sa vorbesti in cateva randuri, cand domnia sa ar putea ocupa linistit un studio de caz intr-un tratat de medicina. La fazele de delirium pe care le traverseaza cand se expune public, direct sau prin intermediul estompant al sticlei, se adauga si momentele de tremens, care-l apuca din cand in cand in Parlament. Momentul condamnarii comunismului de catre Traian Basescu a fost o buna ocazie pentru a-si elibera din demonii medicali care il stapanesc.
Cazurile de mai sus sunt extrem de vizibile si, de aceea, mai putin periculoase. Societatea s-a mai vaccinat impotriva lor si lucrul asta se vede analizand pozitia celor doi lideri in sondaje. Galeria de suferinzi e mai mare si ii include pe Adrian Nastase, Traian Basescu si Gigi Becali. Toti sunt afectati de o maladie usor de recunoscut – megalomanie – colorata cu puseuri de aristocratita, mitocanie si misticism, dupa caz. Altele sunt, insa, cele despre care merita discutat. Sunt mult mai subtile si mult mai greu de depistat. Efectele lor pot fi, de aceea, ceva mai daunatoare.
Partidele traverseaza o faza perversa. Doctrinele si ideologiile sufera de inversiune. Ultimele incidente din salonul politic sunt dovada perfecta ca miezul doctrinar se perverteste. Prestatia ministrului de Externe Melescanu, bunaoara, este ultimul dintr-un sir de gesturi comise de liberali, in totala contradictie cu spiritul bratian. Nu e liberalismul o valoare prin excelenta a capitalismului? A initiativei libere, a progresului, a prosperitatii garantate de acumularea capitalului? Sunt definitii simple – si simpliste, e adevarat – pe care le percepe orice amarastean. Si, ca ne place sau nu, americanii reprezinta exemplul standard al exploziei generate de capital si exploatarea lui eficienta. N-ar fi normal ca liberalii de la noi sa impartaseasca valorile americane, fie si in versiunea lor romaneasca? Ba da, si-ar raspunde acelasi amarastean. Atunci de dracu’ n-o fac? Simplu: pentru ca penelistii – oligarhi sau nu – printr-o violentare a logicii economiei de piata, simpatizeaza cu rusii! De la cadorisirea magnatilor rusi cu contracte ultraieftine de energie pana la gestul suicidar al ministrului de Externe Melescanu de a-i invita pe rusi sa faca manevre militare comune cu noi si americanii pe teritoriul romanesc, rusii sunt poftiti la tot soiul de facilitati si oferte. Sa crezi ca pasiunea asta liberala pentru rusi, campionii interventiei statului in afaceri, vine doar pentru ca Traian Basescu a avut grija sa ocupe din vreme un loc caldut in inima americanilor, e cam putin. E ceva mai grav la mijloc.
Americanii nu puteau ramane neconsolati in Romania. Si unde s-au dus ei sa se asigure ca ceva-ceva tot controleaza din afacerile de pe-aici? La Traian Basescu, cumva? Ei, as! S-a dus la Mircea Geoana de la PSD, partidul care, prin definitie si traditie, intelege cel mai putin din strategiile economice si sociale de peste Ocean. Ambasadorul SUA, Nicholas Taubman, s-a infiintat neprotocolar la sediul PSD si s-a incuiat o ora incheiata intr-o camera cu Geoana, unde-au discutat chestii importante, nu spui care.
Liberalii sunt rusofili, pesedistii si-au descoperit simpatii americane. Politica nu se margineste sa fie doar o prostituata. E o curva cu perversiuni.
