Politia Romana, amendata cu 35.000 de lei

Politia Romana, amendata cu 35.000 de lei

0 140

Politia Romana, amendata cu 35.000 de lei
Autoritatea Nationala pentru Monitorizarea Achizitiilor Publice (ANRMAP) a amendat Politia Romana cu 35.000 de lei in cazul atribuirii contractului privind achizitia de Loganuri si a cerut anularea raportului privind procedura de atribuire, se arata in raportul de control al institutiei.
Raportul ANRMAP se refera la procedura derulata de Inspectoratul General al Politiei Romane (IGPR), pentru atribuirea contractelor de achizitie publica in scopul achizitiei de autospeciale prin leasing financiar.
In urma verificarilor, a reiesit ca membrii comisiei de evaluare a ofertelor nu au solicitat clarificari pentru a avea certitudinea ca preturile din oferta financiara sunt justificate si reprezinta raspunsul pietei. „In cazul in care, in urma unei analize de piata reiese ca propunerea financiara continea preturi ce nu pot fi justificate (un Logan costa in jur de 60.000 de euro), decizia comisiei de evaluare a fost viciata”, precizeaza raportul.
In plus, comisia de evaluare nu a uzat de dreptul conferit de lege de a propune conducatorului autoritatii contractante anularea procedurii.
Amenda aplicata de Autoritatea pentru Monitorizarea Achizitiilor Publice a fost contestata in instanta de catre IGPR cu plangere, fiind solicitata constatarea nulitatii procesului – verbal prin care s-a aplicat amenda.
In octombrie 2008, in sedinta CSAT, Ministerul de Interne ar fi prezentat un raport care urma sa fie trecut prin sedinta Consiliului Suprem de Aparare al Tarii. In descarcarea de gestiune prezentata, la capitolul cheltuieli, figura achizitionarea a 392 autoturisme Dacia Logan cu cate 60.000 de euro: 12 mii pretul de achizitie al masinii la care se adauga dotari de 48.000 de euro.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.