Podul lui Constantin cel Mare, mai tare decât al lui Apollodor…
După retragerea majoritatii legiunilor și a administrației romane, fosta provincie Dacia,cu „catel,cu purcel” si cu multi fosti ostasi romani,obositi de lupte si bucurosi de liniste si un nou camin (in locul barbatilor daci , morti ori dusi sclavi la Roma), au rămas sa reziste alaturi de localnice in„codrii de arama” si pe platourile montane , cu turme de vite si oi si cu tot ce se putea slava din calea navalirilor. Restul ramanea…fumegand în „stăpânirea” vremelnica a neamurilor si hoardelor, mereu in miscare spre Vest si Sud! În partea de Apus, prin Banat și Crișana locuiau,tot vremelnic, vandalii …
Mai spre răsărit de marele fluviu, adică în Ardeal, Nordul Munteniei,chiar Bucovina aveam ca populație,,in trecere”, goții. O știm de la Iordanes:”Vandalii aveau atunci la răsărit pe goți”. Eutropius aduce și el lămuriri. Acesta ne relatează: ”Traian a supus Dacia și a făcut o provincie romană din acele teritorii de peste Dunăre pe care azi le ocupă taifalii, victoalii și thervingii”. Prin thervingi se înțelegeau vizigoții, al căror nume înseamnă ”goții de apus” sau …”goții cei buni”. Taifalii ocupau vestul Olteniei și răsăritul Banatului, însă despre victoali nu putem afirma cu siguranță unde se aflau. Timpul despre care scrie Eutropius, ”astăzi”, este sub împăratul Valens, adică 364-378…
Între sfârșitul veacului III și începutul celui de-al IV-lea, a fost liniște din partea germanicilor. Tensiunile se acumulează însă, germanicii devin ostili, iar romanii vor porni război împotriva lor. O inscripție din provincia Dacia Pontică datând din 340 ne luminează: ”Regiunea de la graniță, expusă temerității goților”, adică expusă atacurilor goților. Pentru a ușura operațiunile militare, Contantin cel Mare acționează sa-si apere imperiul de Rasarit.
Cea mai importantă şi în acelaşi timp surprinzătoare realizare a acestei strategii ofensive a fost construirea podului care lega Oescus (Gigen, Bulgaria) de cetatea Sucidava (Celeiul medieval) de pe malul de nord al Dunării. Podul a fost inaugurat la 5 iulie 328, în prezenţa împăratului.Semn ca Dacia era inca bogata in aur si alte metale importante in Epoca! Este ştiut că împăratului îi plăcea să se compare cu Traian.În acţiunea de recuperare a unor teritorii din fosta Dacie Traiană putem vedea aplicarea acestei dorinţe, iar ridicarea unui pod similar, dar mai lung decât cel de la Drobeta, a fost desigur motivată si de aceeaşi dorinţă, de ”imitatio Traiani”. Pe pod puteau fi deplasate cu usurintza spre inima Imperiului , nu doar prada produselor si „carele cu aur” , dar mai ales trupele care urmau să ocupe temeinic teritoriul de la nord de Dunăre ocupat inca de vestitii codri de nepatruns.
Se consideră totuşi că a fost un efort nejustificat din punct de vedere militar sau chiar economic, deoarece comunicaţiile cu teritoriul Daciei , efectiv reocupat la nord de Dunăre nu necesita un pod de piatră, spre deosebire de perioada în care la nord de fluviu exista o provincie întinsă. Podul a fost construit si din motive de… propagandă imperială, pentru a sublinia acţiunea de restituire a ceea ce abandonase Aurelian. La Sucidava s-a descoperit un miliarium (un fel de bornă kilometrică), a cărui inscripţie afirmă că împăratul Constantin cel Mare a construit un drum la nord de Dunăre. Construcția avea o lungime de 2.437 de metri, din care 1.137 peste albia Dunării, iar lățimea era de 5,70, ridicându-se la 10 metri deasupra apelor fluviului. Podul lui Constantin cel Mare a fost construit de către arhitectul roman Theophilus Patricius, cel care a conceput și o monografie despre podul lui Apolodor de la Drobeta. Podul de la Sucidava,desi necesar, a avut o importanţă mai mică decât cea proclamată de propaganda imperială…
Construcția avea piloni din piatră și mortar, cu pod de lemn în arc și suprastructură de lemn, fixată cu scoabe din cupru (aramă). Podul avea două pile culee, câte una la fiecare capăt, care jucau și rolul de portal.
Astăzi se mai conservă doar baza unuia dintre picioarele celebrului pod, pe malul românesc al Dunării. În 332 Constantin cel Mare trimite sub comanda fiului său Constantin al II-lea o armată însemnată împotriva germanicilor deoarece thervingii și taifalii îi atacaseră pe sarmați, aliații romanilor. Deşi împăratul nu a luat parte efectiv la campanie (a rămas la Marcianopolis), conflictul militar a fost plănuit de el. La 20 aprilie 332, pe podul de la Sucidava a fost traversată Dunărea, iar la 12 mai s-a dat bătălia decisivă, într-un loc necunoscut. Cu ocazia inaugurarii podului și a victoriei asupra germanicillor tocmai datorita importantei strategice a Podului, au fost emise monede comemorative care reprezentau un barbar îngenuncheat, un taifal. Podul de la Sucidava(Celei) nu a avut o utilizare in timp foarte lungă. Istoricul Ammianus Marcellinus și-a compus opera pe la 390 și ne oferă indicii asupra neîntrebuințării intensive a podului.
Totusi, împăratul Valens a mers cu armatele împotriva goților, trei ani consecutivi. În anul 367 el trece Dunărea,ca sa-i surprinda, pe la castelul Constantiana Daphne, lângă Oltenița, deci nu pe la Sucidava. Împăratul nu a reușit să dea de inamici, care se retrăseseră…. Al doilea an n-a putut să treacă Dunărea din cauza inundațiilor și a trebuit să stea până în toamnă în castru, lângă un sat unde erau colonizați carpi si daci din Moldova. Nici în al treilea anpodul de la Sucidava nu a fost utilizat…fiind folosit probabil ca momeala! Romanii au trecut prin surprindere pe la Noviodunum(Isaccea),unde l-au bătut rau pe Athanaric, căptenia thervingior și l-au fugărit apoi până în munți… 
Căderea în uitare a podului lui Constantin cel Mare este pusă în legătură cu invazia hunilor din 375 care a măturat în cavalcada ei stăpânirea romană din nordul Dunării. Podul a fost menționat peste mai bine de un mileniu de către Dimitrie Cantemir în „Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor”: ”…au zidit pod peste Dunăre. Iară unde și în ce loc să fie fost zidit acel pod, pre cât a noastră nevoință a să întinde au putut, la istorici afla n-am putut”.Cantemir face mai apoi presupunerea că podul s-ar fi aflat la Isaccea, dar el fiind un spirit științific desăvârșit, recunoaște că s-ar putea înșela, lăsând posterității sarcina identificării exacte a podului: ”însă pentru acesta noi deplin neadeverind lăsăm socoteală la cititoriu”. Podul se află figurat pe o hartă redactată la Padova, între anii 1694-1699, de stolnicului Constantin Cantacuzino (1639-1716). Cam în aceeași perioadă topograful Luigi Ferdinando Marsigli (1658 – 1730) a încercat fără succes să localizeze construcția. Azi la Sucidava, doar o rămășiță de picior de pod amintește că aici a fost acum 1700 de ani cel mai lung pod din antichitate…
