Poate vă era dor de domn` Ciolacu…
Ei bine, stați liniștiți, nu-l deranjăm, că pare ocupat. Cum? Păi după cum arată treaba, trăiește liniștit cu gândul că are un nepot mai harnic decât panourile solare la amiază. Mihai Cristian Ciolacu, băiat silitor, care a descoperit că poți să lucrezi pământul și fără să pui mâna pe sapă: doar întinzi panouri cât vezi cu ochii.
Important e că băiatul are talent. Unii moștenesc ochii, alții priceperea la negocieri, el pare să fi moștenit direct lumina soarelui, că uite ce parcuri fotovoltaice îi cresc prin Buzău mai repede decât iarba după ploaie.
Adică fiecare familie are un nepot cu talent. Unii cântă la chitară, alții fac vloguri, alții strâng capace colorate. Mihăiță, în schimb, strânge hectare. Fiecare cu hobby-ul lui.
Și să nu credeți că strânge hectare așa, oricum.
Nu, nu.
Omul lucrează organizat, ca orice tânăr ambițios.
Are și firme, două la număr, cu nume atât de solare că te bronzezi doar citindu-le: Solar Energy Production SRL și Development Power Solar Energy SRL.
Nici n-ai nevoie de reclamă la ele. E suficient să ridici privirea spre Buzău și vezi direct producția.
Pe scurt, dacă unii își încep afacerile într-un garaj, „Mihăiță” a început direct pe câmp. Și nu orice câmp, ci unul care, după cum au constatat specialiștii, a slăbit în fertilitate mai repede decât slăbește românul în ianuarie când își promite că ține dietă.
Și cum să nu-ți placă povestea? Până și intravilanul din zonă a apărut peste noapte în mijlocul câmpului, ca o insulă exotică: vii cu harta în mână și te întrebi dacă e greșeală tipografică sau e magie administrativă. Dar nu, e doar urbanism creativ. Ce să-i faci, zona respiră modernizare.
Că la omul obișnuit, extravilanul rămâne extravilan până la pensie.
Aici însă, hop, s-a trezit intravilan chiar în mijlocul câmpului.
Fără blocuri, fără vecini, fără nimic.
Doar câmp și-o decizie rapidă.
Dacă nu știi povestea, ai zice c-a căzut intravilanul din cer, direct lângă lanul de grâu.
Uite așa, Mihai Cristian Ciolacu devine un fel de influencer agricol-fotovoltaic: unde pune ochiul, răsare panoul.
Unde pune semnătura, apare autorizarea.
Unde pune proiectul, se încălzește bugetul.
Iar la final, când tragi linie și te uiți la poveste, îți vine să crezi că soarele nu mai e doar energie curată.
E și sponsor, e și partener, e și consultant financiar.
Și sincer, cine ar fi crezut că în Buzău lumina naturală poate fi transformată în tradiție de familie?
Autor: Angelica Alexe
Sursa: facebook.com
Notă
Pentru cei care vor să vadă cum video bate realitatea – aici invetiția nepotului!




