PNL și-a tras comisie pentru anticipate. Calendarul lui Orban: „Ar fi posibil...

PNL și-a tras comisie pentru anticipate. Calendarul lui Orban: „Ar fi posibil să fie organizate odată cu localele”

0 98

​Fără o majoritate în Parlament, liberalii fac calculele pentru alegerile anticipate, Ludovic Orban avansând chiar un moment pentru organizarea acestora: odată cu localele.
Pentru început însă liberalii au decis o comisie pentru „investigarea” posibilității declanșării procedurii de organizare a anticipatelor. În plus, potrivit lui Ludovic Orban, PNL a comandat „o analiză sociologică amplă” pe această temă.

Liderul liberalilor a făcut și un calendar al posibilului scrutin înainte de termen, precizând că este nevoie de minimum 120 de zile pentru această procedură. În cea mai rapidă variantă, anticipatele ar putea fi organizate odată cu localele, posibil pe 14 iunie.

Cu Constituția care prevede că preşedintele poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură, Orban spune că cele 60 de zile reprezintă „termenul minim”.
Potrivit acestuia, după acest termen, președintele poate dizolva Parlamentul după conultarea șefilor Senatului și Camerei Deputaților. „Aici ar mai trebui cel puțin o zi”, a comentat el.
„După această perioadă urmează o perioadă pentru convocarea alegerilor. Sunt niște termene care practic obligă să treacă o perioadă de mimin minimorum 45 de zile (…) Practic procedura din momentul actualul guvern nu mai este în funcție trebuie să treacă minim 120 de zile”, a mai spus el.

În privința primului pas spre anticipate – demisie, moțiune de cenzură, moțiune de cenzură după asumarea răspunderii – Orban a spus că liberalii vor lua „cea mai bună decizie pentru România”.
„Obiectivul nostru fundamental este să asigurăm o guvernare bună pentru România, să reparăm toate stricăciunile făcute de guvernările PSD, să creăm buna funcționare a sistemelor publice, să recâștigăm încrederea partenerilor politici și a investitorilor. (…) În ceea ce privește manevrele tactice care ar urma sa se desfășoare pentru a ajunge la anticipate, suntem în analiză. (…) O guvernare este dificilă cu acest parlament”, a spus premierul.

Întrebat dacă este dispus să demisioneze, Orban a răspuns: „În cazul în care vom considera că sunt benefice alegerile anticipate, vom apela la cea mai eficientă procedură”.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.