PNL, Guvernul Tariceanu si VOTUL UNINOMIAL

PNL, Guvernul Tariceanu si VOTUL UNINOMIAL

0 165

Cabinetul Tariceanu s-a intrunit miercuri, inaintea sedintei saptamanale, intr-o reuniune speciala privind asumarea raspunderii pe votul uninominal, pentru ca apoi, la inceputul reuniunii saptamanale, sa si adopte proiectul de lege elaborat de PNL, impreuna cu Pro Democratia.
Calin Popescu-Tariceanu a subliniat, la inceputul sedintei de Guvern, ca se astepta ca dezbaterea proiectului de lege privind votul uninominal sa cunoasca un ritm mai accelerat si in lipsa deciziei Parlamentului a fost nevoie sa propuna asumarea raspunderii de catre Executiv pe acest proiect de lege.
„Eu, ca prim-ministru, am cerut in mod insistent Parlamentului sa urgenteze aceasta dezbatere. Ministrul pentru relatia cu parlamentul, Mihai Voicu, a avut o sarcina nu foarte simpla de a impinge de la spate comisia pentru sisteme electorale pentru legea electorala din Parlament pe perioada vacantei parlamentare pentru a se conveni asupra unei forme care sa intre in dezbaterea Parlamentului. Eu am declarat in repetate randuri ca Guvernul isi rezerva posibilitatea de a-si asuma raspunderea pe acest sistem de vot in cazul in care vom vedea ca Parlamentul intarzie cu dezbaterea si adoptarea proiectului de lege, a declarat seful Executivului.
El a afirmat ca a sperat pana in ultimul moment ca procesul legislativ va cunoaste un ritm mai accelerat.
”Acest lucru nu s-a intamplat si de aceea va propun astazi sa fiti de acord sa mergem pe aceasta formula de asumare a raspunderii pe sistemul de vot uninominal si in acest sens sa inaintam Parlamentului documentul care este necesar”, a declarat premierul.
Ulterior, Secretariatul General al Guvernului a transmis, prin curier, Parlamentului proiectul legii privind introducerea votului uninominal, aprobat de catre Executiv in vederea asumarii raspunderii.
Purtatorul de cuvant al presedintelui Camerei Deputatilor, Bogdana Balmus, a confirmat, miercuri, pentru ROMPRES, ca proiectul de lege privind introducerea votului uninominal pe care Guvernul isi va asuma raspunderea a ajuns la Parlament.
Potrivit cererii transmise celor doua Camere ale Parlamentului, Executivul solicita stabilirea ordinii de zi si a datei la care Guvernul va putea sa prezinte proiectul pe care a decis sa-si asume raspunderea.
Birourile permanente ale celor doua Camere legislative s-au reunit miercuri in mod special pentru a discuta despre asumarea raspunderii Guvernului pe votul uninominal .


?


Vlad T.


?

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.