Plutonul de executie nu pune gips

Plutonul de executie nu pune gips

0 260

Pe strada puscariasilor de la Jilava n-a iesit tocmai soarele. Au rasarit, in schimb, niste stele. Mari, grele, aurite. Stele adevarate, de general. Nu una, ci doua perechi, care au ingreunat pana ieri umerii generalilor Stanculescu si Chitac cu responsabilitatea feroce a sangelui varsat in 1989. Dupa un proces indecent de lung, justitia a decis ca cei doi se fac vinovati pentru micile maceluri comise de Armata si Politie in randul populatiei, pe fondul confuziei intretinute in randul militarilor si civililor deopotriva. Sentinta de condamnare la cate 15 ani de inchisoare cu executare vine oarecum nefiresc, dupa ce aceeasi justitie a inchis dosarul lui Ion Iliescu, iar lalaiala instrumentarii dosarului a distrus orice speranta ca vinovatii vor plati inainte sa-i repuna batranetea.
Mai interesanta decat motivatia judecatorilor este felul in care s-a schimbat apetenta generalului Stanculescu pentru actele de eroism. Ni-l amintim pe Victoras tarandu-si gipsul factice prin decorul Revolutiei, fugind sontac-sontac de statul de erou, pe care tocmai si-l castigase generalul Milea. Tradatorul, in versiunea Ceausestilor. Atunci, Stanculescu, barbat inca in putere si militar calit, se impacheta in ipsos, ca sa-si reprime cheful de a da fuga in strada si de a comite vreun act de bravura. 18 ani mai tarziu, generalul proaspat condamnat Stanculescu, care-si facuse deja bagajele pentru tara senilitatii, este strabatut de un zvacnet de martir. Cand oamenii legii au venit sa-l ridice, domnu’ general se afla in mijlocul unei conferinte de presa, pe care-o convocase de urgenta ca sa vorbeasca auditoriului despre curaj, patrie, onoare, nedreptate, etc. O fraza insa, va ramane la fel de celebra pe cat a ramas gispul lui in analele istoriei militare romanesti. Nedreptatit de recenta sentinta, Stanculescu a gasit tupeul cazon sa declara ca ar fi preferat plutonul de executie.
Zii asa, Victoras! Plutonul de executie? Sau sa fi fost plantonul de executie? Sau poate paltonul, ca e de sezon? Planctonul parca e, totusi, din alt film. Cum e si Stanculescu, in clipele cand se preface ca nu stie ca plutonul de executie nu pune gips.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.