Plumb în ghete și înfrângere neașteptată : ,, ACS SR Municipal...

Plumb în ghete și înfrângere neașteptată : ,, ACS SR Municipal Brașov – U Craiova 1-3!

0 171

Derby-ul etapei în Liga 3, ACS SR Municipal Brașov – U Craiova 1948 SA, din cadrul Ligii a treia de fotbal, seria a treia, a adus mai multă lume decât de obicei, în tribunele stadionului Tineretului (peste 2000 de spectatori, dintre care, câteva sute au fost craioveni, care și-au ăncurajat spectaculos favoriții!) Din păcate pentru susținătorii echipei brașovene, ,,stegarii”lui Florin Stângă au jucat practic…o jumătate de oră, după care au stins, inexplicabil, motoarele și oaspeții au făcut ce au vrut! Partida s-a încheiat cu victoria oltenilor controversatului Adrian Mititelu, scor 1-3! Brașovenii au deschis scorul prin Alexandru Avram (min.13), dar, spre finalul primei reprize oaspeții au reușit să egaleze, în urma unui contraatac viguros, prin Bălan (min.38). În repriza a doua, oltenii au profitat din plin de erorile mari din apărarea brașoveană și au mai marcat încă de două ori, prin același Bălan (min. 65 și 70)! Echipa brașoveană a fost inferioară în acest meci la capitolul ,,evoluție jucători tineri”, acolo unde, practic, s-a făcut diferența!
Florin Stângă, antrenor ACS SR Municipal Brașov : ,,Am avut un început foarte bun, am controlat jocul, dar apoi am luat două goluri de cascadorii râsului. Puteam să ne desprindem, dar după o fază în care noi ar fi trebuit să șutăm spre poarta adversă am reușit să luăm gol. Golul al doilea al oaspeților, ne-a turnat plumb în picioare. Craiovenii au jucat doar minge lungă și le-am făcut cadou două goluri. Trebuie să învățăm din aceste lucruri. Nu vreau să discut individual, dar am făcut prea multe greșeli. Acesta este nivelul la Liga 3, trebuie să înțelegem că nu mai este Liga 4. Nu cred că promovarea este o căciulă prea mare pentru noi. Eu cred că trebuie să ne batem, asta este mentalitatea mea. Am mare încredere în juniorii noștri. Campionatul e lung, dar e clar că trebuie să municm și să fim mai concentrați. Trebuie să eliminăm greșelile
ACS SR Municipal Brașov : A. Popa – Răduțoiu, R. Damian, Poverlovici (Cocan), Voicu – Burlacu, Țuțu, Leonte (E. Popa), Boția – Răchișan (R.Rusu), Avram.
În etapa următoare, ACS SR Municipal Brașov va juca în deplasare, cu Voluntari 2

Rezultatele etapei a 2- a din Liga a treia, seria a treia :
U Craiova 1948 CS 2 – Unirea Bascov 1-1
AFC Hermannstadt 2 – Flacăra Horezu 1-1
Flacăra Moreni – Turris Oltul Turnu Măgurele 1-1
Atletic Bradu – FC Voluntari 2 1-2
FC Pucioasa – ACSO Filiaşi 3-1
Sporting Roşiori – AFC Astra 2 1-2
Viitorul Domneşti – CSM Alexandria 0-6
ACS SR Municipal Braşov – U Craiova 1948 SA 1-3
D.D.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.