Planul Național de Redresare și Reziliență – restanțierii, coaliția de la guvernare,...

Planul Național de Redresare și Reziliență – restanțierii, coaliția de la guvernare, continuă cearta pe ciolan

0 27

Preşedintele Klaus Iohannis va avea, luni, la ora 16,00, la Palatul Cotroceni, o şedinţă de lucru pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă cu premierul Florin Cîţu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, vicepremierii Dan Barna şi Kelemen Hunor şi cu ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a anunţat Administraţia Prezidenţială.
Ședința a fost anunțată de săptămâna trecută de președintele Klaus Iohannis, după ce în spațiul public au apărut informații despre solicitările Comisiei Europene în legătură cu PNRR, după o prima discuție cu ministrul Investițiilor Europene, care a prezentat la Bruxelles proiectul.

Restanțe, minciuni și erori
România nu va beneficia de fonduri europene prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru sistemul de irigaţii, a declarat vicepremierul Dan Barna. Acesta a precizat că ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a prezentat la Bruxelles proiectul PNRR, însă Comisia Europeană a solicitat modificarea acestuia. De asemenea, componenta de infrastructură este încă în analiză.
Întrebat joi despre această situație, președintele Klaus Iohannis a precizat că au fost „de așteptat” aceste dificultăți pentru că planul de redresare este un instrument nou al Uniunii Europene. „Vom fi pregătiți pentru acest plan național și vom îmbunătăți proiectele ca să fie acceptate”, s-a scuzat stângaci președintele.

Planul Național de Redresare și Reziliență, discutat în ședință. Klaus  Iohannis conduce întâlnirea de la ora 16:00

Deja Comisia Europeană începe să recomande țărilor să lucreze la planuri bune, mai degrabă, decât să le termine într-o zi anume, și vom lucra pe PNRR până va fi suficient de bun ca să fie acceptat de Comisie, și, mai important, implementat de noi.
Am auzit și eu la televizor tot felul de politicieni de la Opoziție care anunță o catastrofă.
Nu e nicio catastrofă. Prima formă de Plan Național a fost discutată cu Comisia, cu comisari, cu directori, fiecare și-a făcut observațiile.
Ministrul de resort s-a întors în țară cu observațiile acestea, le vom analiza, vom corecta Planul, iar vor exista discuții la Bruxelles, vom face ultimele corecturi și Planul va merge înainte”, a mai declarat Klaus Iohannis.

M. Andrei
Sursa: ziuaveche.ro

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.