Planul bancherilor de ruinare a națiunilor
Planul bancherilor de ruinare a națiunilor primește un impuls de susținere de pe urma unei decizii recente luate de Banca Centrală Europeană.
BCE a validat noua politică monetară, prin care excepționalul devine normal. Astfel, pentru a ascunde tot ce pune la cale și mai ales această teorie monetară modernă, conform căreia deficitele nu contează, BCE scoate la înaintare pericolul schimbărilor climatice. În fapt, se face încă un pas spre o Europă supranațională și impusă, în care poporul nu mai are nicio informație, iar consultarea democratică are loc (dacă are!) pe Facebook și Twitter.
La 8 iulie, Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene a aprobat noua politică monetară, cu următoarele obiective:
- Ținta inflației se menține la 2%;
- Indicele armonizat al prețurilor de consum rămâne măsura adecvată a inflației, chiar dacă în timp se consideră că acesta include costurile deținerii de bunuri imobiliare;
- Pe lângă administrarea ratelor dobânzilor, măsurile excepționale luate începând cu 2008 vor face parte din setul de instrumente standard al BCE. Răscumpărările și refinanțările pe termen lung sunt acum operațiuni de rutină;
- Întrucât clima este de o importanță deosebită pentru stabilitatea prețurilor, Consiliul guvernatorilor a aprobat un plan de acțiune privind schimbările climatice.
Experiment monetar, popoarele, niște cobai nefericiți
Și aici, Christine Lagarde, președintele BCE și săgeata marilor familii de bancheri care controlează lumea, a pus punctul pe i: pentru prima dată, un organism de administrare monetară va finanța climatul. Iar prin „finanțare” este necesar să înțelegem, desigur, creșterea datoriilor statelor membre UE (și nu numai).
În felul acesta, tehnocrația internațională își poate extinde, în mod pașnic și netulburat, experimentul monetar fără precedent la care popoarele așa-zis suverane sunt, de fapt, niște cobai nefericiți.
Ne împrumutăm ca să plătim datoriile din trecut
De la un timp încoace, datoria publică nu mai finanțează creșterea activităților profitabile. S-a spus stop investițiilor în industrie, economia merge pe consum, nu pe producție. „Azi”, datoria publică finanțează acoperirea investițiilor proaste din trecut, adică fix acele greșeli care ar fi fost firesc să ducă la falimente în sectorul privat (ne referim aici în special la sectorul financiar-bancar).
Așa au apărut crize financiare publice, care obligă guvernele naționale să își restrângă domeniile de acțiune. Însă, ar fi complet nesănătos pentru ca oamenii de rând să observe asta. Prin urmare, se aruncă pe piață un „iepure” și toți fug după el – climatul este pretextul (stupid) folosit și ni se spune că „are un rol important pentru stabilitatea prețurilor”.
Teoria monetară modernă consideră că deficitele publice nu este nevoie să fie luate în considerare în măsura în care statele își emit propria monedă. Și, prin urmare, nu dau faliment niciodată dacă își asumă datorii în propria monedă.
De ce deficitele publice nu este nevoie să fie luate în considerare
Impozitarea este suficientă pentru a crea cererea de monedă, arată experții BCE. Însă, pentru ca banul să ajungă la stat sub forma unei taxe, sectorul privat este necesar să-l fi obținut deja. Or, banii nu sunt creați prin furnizarea de bunuri și servicii pe care alții doresc să le schimbe, ci de către stat direct. Și așa se ajunge ca scopul impozitelor să nu mai fie acela de a finanța cheltuielile statului, ci de a menține cererea de valută străină.
Prin finanțarea schimbărilor climatice, BCE creează în mod artificial o piață pentru bunuri și servicii legate de acest proiect. Iar emiterea de euroobligațiuni supranaționale este justificată chiar de obiectivul major european privind clima.
Manipularea ratei dobânzii
Manipularea ratei dobânzii și răscumpărările efectuate de Banca Centrală Europeană au dus până în prezent la inflația activelor (titluri financiare și imobiliare), dar nu și la inflația prețurilor de consum. Probabil că încorporarea costurilor de proprietate ar muta indicii în sus și ar oferi o imagine mai realistă a evoluției puterii de cumpărare, numai că BCE nu este dispusă să permită asta decât etapizat.
Controlul calității și al cantității de bani servește numai celui care are puterea în cele din urmă.
Sursa: yogaesoteric
