Planeta Maimuțelor Ticăloase – Finalul nu poate fi altul decât unul singur
Primatele noastre carpatine au făcut scut comun și apără cu piepturile lor păroase, de ambe sexe, menținerea urangutanului din Oradia în vârful copacului.
Pe de o parte, pentru că poziția lui îi permite să împartă corului de cimpanzei urlători bananele, blugii și excursiile în alți copaci. Dar, dacă era doar atât, pe undeva, ar fi fost de înțeles.
Insă lucrurile merg mult mai departe.
Unii aplaudă și fac tumbe in aer, pentru uranguranul sprâncenat, in mod inconștient, adică din prostie, altii o fac in mod deliberat, adică din ticăloșie: în fapt, si unii si alții raspund la comenzile aceluiași maimuțoi sinistru, Macacul din copacul Elysee, ăla însurat cu mă-sa mare, care ne-a transformat habitatul Carpato-Danubiano-Pontic în Guyana Franceză a Europei.
Asta pentru că urangutanul cu streașină de păr deasupra ochilor, pe care îl susține, este, de facto, președintele USR, un trib nascut in captivitatea Grădinii Zoologice Coldea.
Pentru cercopitecii cu sexualitate incertă de la Bruxelles, schimbarea masculului dominant din tribul USR-ist de la București este o perspectivă sumbră, din cel putin trei motive:
Primul, pentru că ar putea primi in bot, de pe malul Dâmboviței, o nucă de cocos care ar insemna că miliardele programului SAFE să rămână aici și să finanțeze propria industrie de aparare si nu importuri inutile din alți copaci de-aiurea.
Al doilea, ar fi să se rupă cu ei creanga pe care au apucat-o, adică să nu mai poată înșfăca, plătind trei frunze veștejite, acțiunile la ultimele companii profitabile.
Iar al treilea, să alunece pe o coaja de banană dacă se vor tăia contribuțiile noastre pentru razboiul din sânul familiei de maimuțe slave din vecini.
Deci, finalul nu poate fi altul decât același: Multă UE USR!
Autor: Radu Tora
Sursa: www.activenews.ro/…/





Mișto titlu, mișto poza , și un articol pe măsură. . .
Multă m/ ue usr …