Piperea îi cere demisia Ursulei Leyen, el fiind și inițiatorul istoricei moțiuni de cenzură din PE
Ani de zile europarlamentarii români au fost criticați pe bună dreptate datorită slugărniciei, prostiei și indiferenței lor pentru soarta României, în cadrul acestui construct devenit toxic pentru democrația europeană. Însă, aceste calificative nu li se aplică tuturor, avocatul Gheorghe Piperea făcând notă discordantă în raport cu liota de aleși din Parlamentul European.
Acesta nu numai că este o voce puternică a suveranismului european, dar are și curajul de a o contesta la scenă deschisă pe cea mai venală și cea mai dăunătoare femeie a Europei, de la Caterina de Medici încoace.
El este și cel care a inițiat o moțiune de cenzură în PE, care, chiar dacă n-a trecut a pus-o pe Leyen în situația de a-și explica acțiunile dăunătoare pentru continentul european.
Acum, europarlamentarul român o pune din nou pe Leyen într-o situație stânjenitoare, cerându-I să părăsească funcția din care a făcut atâta rău țărilor europene.
Piperea cere anularea programului de reînarmare al Comisiei Europene
„Doamnă von der Leyen, vă cer acum și aici să demisionați.
Nu doar pentru că va așteaptă alte două moțiuni de cenzură, ci mai ales pentru că nu mai sunteți credibilă pentru demnitatea de președinte.
Sondaje oficiale, necontestate, arată că 60% dintre cetățeni vor să demisionați din cauza dezastruosului acord comercial cu SUA, iar 91% vor transparența totală a cheltuirii banilor publici, pe care sistematic o refuzați.
Parlamentul a acționat Consiliul în judecată cerând anularea unui program de finanțare a înarmării statelor membre pentru că ați ocolit ilegal Parlamentul.
Minciuna cu devierea traseului avionului dvs. către Plovdiv vă arată inadecvarea și eșecul logic.
Administrația Trump, guvernele Chinei și Indiei și chiar statele Mercosur refuză contactele diplomatice cu dvs.
Prezența dvs. în fruntea Comisiei debilitează Uniunea, falimentează statele membre, ne erodează democrația și ne sărăcește. Faceți-ne și faceți-vă un bine: plecați.”, a spus Piperea, potrivit Cotidianul.
Dan Libiu Mateescu




