Pielea ursului nu mai are cautare. Stomacul e la mare pret

Pielea ursului nu mai are cautare. Stomacul e la mare pret

0 226

Ursul care vine seara de seara la containerele din fata blocului in care locuiesc pe Racadau nu e la curent, pesemne, cu panda organizata pe care autoritatile locale pretind ca au inasprit-o dupa cumplitul incident de pe Aleea de sub Tampa. Animalul rascoleste nestingherit prin europubele, ignorand ca pielea lui si a fartatilor sai care haladuiesc prin preajma cartierelor nu mai valoreaza mare lucru acum. Daca o face totusi cu atata nepasare este poate pentru ca a mai trecut prin haituiri din astea, pe care factorii responsabili le declanseaza dupa fiecare patanie cu urs de la Brasov.
Cat despre pielea ursilor din padurile ce marginesc Brasovul, nu mai face oricum multe parale, pentru ca autoritatile au vandut-o deja de mai multe ori. Fara prea mare succes, insa. La ora asta, nu numai ca problema ursilor gunoieri nu este rezolvata, dar nici macar nu se cunosc exact efectivele de ursi care se plimba liberi prin padure si nu se sfiesc sa coboare la doi pasi de blocuri. Prefectura a cerut autorizatie de vanare pentru 37 de exemplare, dintr-o populatie banuita a nu depasi cu mult 40 de membri, cifre insa destul de relative.
In timp ce ICAS-ul si serviciul de gestionare a animalelor din subordinea Primariei Brasov pretind ca animalele relocate la mari distante de Brasov nu s-au mai intors in codrii Brasovului, pe directorul Gradinii Zoologice il ia gura pe dinainte si regreta esecul operatiunii de mutare a ursilor capturati, care au gasit in scurt timp drumul spre casa.
Singura deosebire a actiunilor declansate dupa hacuirea tanarului beat de sub Tampa fata de precedentele demersuri este ca nu pielea ursului este acum miza scandalului. Stomacul animalului pare a fi acum miezul polemicii. Autopsia nu a dat la iveala resturi din trupul tanarului sfasiat, ci niste biete ramasite vegetale, pentru care ursoaica presupus ucigasa nu merita impuscata. Pana la sosirea probelor de la laboratorul din Cehia la care au fost trimise, vanatorii vor continua sa sustina ca au impuscat ursul care trebuie, iar autopsierii veterinari sa le puna la indoiala competentele cinegetice.
Pana cand o sa i se puna cuiva pielea-n bat pentru esecul gestionarii ursilor gunoieri la Brasov, ti se intoarce stomacul pe dos auzindu-i pe toti ce profesionist controleaza fenomenul.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.