Piedone, victimă a războiului dintre brașoveanul Sorin Susanu și Horia Constantinescu, via...

Piedone, victimă a războiului dintre brașoveanul Sorin Susanu și Horia Constantinescu, via Marius Dunca

0 41

Un război care a început în urmă cu peste opt ani, între fostul șef al OJPC Brașov, Sorin Susanu, și Marius Dunca, fost șef al ANPC pe țară înaintea lui Horia Constantinescu, s-a perpetuat până astăzi, în clinciurile sale prinzându-se și Popescu Piedone.
Demult, un conflict pe linie de partid de la un control al lui Susanu la Cotul Donului, restaurant deținut de omul de afaceri brașovean, George Rusu, s-a declanșat între Sorin Susanu și actualul senator Marius Dunca, președintele PSD Brașov.
Conflictul a degenerat la nivelul întregului ANPC, Susanu acuzându-l pe Dunca de ilegalități în vremea când deținea șefia ANPC și de existența unui dosar penal la DNA pe numele acestuia, probabil în urma vreunei plângeri care nu s-a materializat cu punerea sub acuzare a actualului senator brașovean.
Rezultatul a fost strămutarea lui Susanu la OJPC Timișoara, unde l-a înregistrat telefonic pe primarul de atunci al Timișoarei când îi dădea ordine să abandoneze un control al instituției asupra unui prieten ce deținea un restaurant. Urmarea a fost demiterea lui Susanu și din acel post de către Horia Constantinescu, fostul șef al ANPC și actual șef al OJPC Constanța, căruia i s-a făcut deasemenea plângere penală la DNA.
Avatarurile acestui război de durată dus de Sorin Susanu reverberează până astăzi când, nu se știe cum, exact, a intrat în ițele conflictului și Popescu Piedone, probabil tot prin favorizarea vreunui operator economic, după cum susțin procurorii DNA. Aspect ce va duce categoric la încheierea carierei meteorice și revanșarde a lui Piedone în fruntea ANPC, unde a speriat și a enervat mulți deținători de hoteluri și restauranturi, în special în București și pe Litoral, oameni cu spate politic consolidat în decenii. Important este de reținut că prăbușirea lui Piedone survine în urma unui război brașovean mai vechi, neîncheiat încă.

Piedone poza în incoruptibilul șef ANPC, stare de lucruri departe de realitate
La ANPC, de aproape trei luni sub lupa DNA, investigatorii verifică acum ciubucurile oficialului iar DNA face percheziții în aceste momente la șeful ANPC, Cristian Popescu Piedone, transmite postul AGERPRES, care citează surse judiciare în acest sens.
Cristian Popescu Piedone ar fi suspectat că ar fi furnizat informaţii nedestinate publicităţii unui operator economic înainte să meargă în control. Sursele citate au arătat că percheziţii au loc în mai multe locaţii din judeţele Ilfov, Prahova şi Constanţa.

Piedone, audiat de aproape 2 ore la DNA.
Cristian Popescu Piedone, pus sub control judiciar pentru 60 de zile, a ajuns din nou, marți seara, la sediul DNA, unde va fi audiat din nou. Întrebat dacă are calitate de suspect, Piedone a spus că „vom vedea ce se spune”.
Întrebat, apoi, dacă de data aceasta va face declarații în fața procurorilor sau se va prevala de dreptul la tăcere, el a spus: „Să vedem”.
Piedone a fost întrebat, de asemenea, dacă a fost cazat la hotelul la care se face referire, în timpul controalelor ANPC, Piedone a negat, potrivit Știri pe Surse.

Acuzațiile procurorilor DNA împotriva lui Piedone
DNA a anunțat marți că procurorii fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari publici și complici ai acestora.
În cursul zilei de 22 iulie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Prahova și Constanța, dintre care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale”, a transmis Biroul de Informare și Relații Publice al DNA.
Surse susțin că Piedone ar fi divulgat informații care nu erau destinate publicității unui operator economic. Practic, firma ar fi fost informată de un control care urma să fie făcut de reprezentanții ANPC. Printre altele, procurorii fac percheziții la Bragadiru, la reședința lui Piedone, dar și la Sinaia, unde se află sediul firmei.
De asemenea, procurorii au ajuns la complexul rezidențial din Mamaia Nord unde este cazat șeful Protecției Consumatorilor.
Anterior, Cristian Popescu Piedone a declarat la ieșirea de la DNA că nu i-a fost impusă nicio măsură restrictivă în dosarul în care este acuzat că ar fi anunțat patronul unui hotel de un control care urma.
Chestionat despre natura dosarului, dacă este un dosar politic făcut „la comandă în contextul în care s-a vehiculat că va candida la Primăria Generală a Capitalei”, Piedone a spus că nu poate face declarații.
Piedone a adăugat că este vorba despre un „război” între Sorin Susanu, fost șef al corpului de control al ANPC, și Horia Constantinescu, șeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa, și că „Susanu înregistrează pe toată lumea”.(sic! Înregistrăril neautorizate de instanță n.n.), s-a plâns Piedone, conform Știri pe Surse.

Dan Libiu Mateescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.