Peste o saptămână ar trebui să se reia campionatul ligii secunde dar FC Braşov bâjbâie la fundul sacului…
Sâmbătă, 25 februarie, este programată reluarea campionatului ligii secunde de fotbal, odată cu disputarea etapei a treia a returului, în care FC Braşov ar trebui să se confrunte acasă cu Olimpia Satu Mare (ora 12,30). Situaţia se poate schimba însă, totul depinzând de condiţiile meteo dar şi de faptul că antrenorii unor echipe ar dori amânarea debutului sezonului cu cel puţin o săptămână, motivând starea proastă a terenurilor. Indiferent de ce decizie se va lua, cert este că FC Braşov se confruntă cu mari probeleme financiare, pentru că, practice, s-a ajuns la fundul sacului. Aceasta, pentru că, deocamdată cel puţin, Becali nu poate să achite restul de bani, în contul transferului lui Chipciu, din moment ce în această săptămână s-a amânat, până pe 28 februarie, decizia cu privire la solicitarea celor de la Sporting Pitești, legat de cazul Chipciu. Aşadar, Camera Națională de Soluționare a Litigiilor,din cadrul Federației Române de Fotbal va da verdictul după preconizatul debut al sezonului, ceea ce nu pică deloc bine oficialilor ,,stegari”.
Tot din cauza lipsei banilor, transferurile cerute de Cornel Ţălnar nu s-au concretizat, FC Braşov aducând până acum în curtea proprie doar doi tineri, Cristil şi Tripşa. Alte transferuri sunt în aşteptare, Mutu, Surdu şi Ichim urmând să semneze, în aşteptarea unor vremuri mai bune…Vremuri care s-ar putea să vină, pentru că omul de afaceri Simon Maurer şi-a manifestat disponbilitatea să revină ca sponsor al echipe, însă suma oferită de acesta nu va fi acoperitoare, pentru nevoile grupării ,,galben-negre”
D.D.