Clubul Sportiv ARES Dojo DM, sub egida Federaţiei Române de Arte Marţiale, organizează ediţia 2015 a Campionatului Naţional de Ashihara Karate, proba Kumite Copii, Cadeti, Juniori mici, care se va desfăşura sâmbătă, 30 mai 2015, în Sala Sporturilor din Braşov. Ashihara Karate este un stil de arte marţiale care foloseşte regulamentul de luptă full-contact şi ale cărui baze au fost puse în 1980, în Japonia, de către Maestrul Hideyuki Ashihara. Mişcarea Ashihara este acum condusă de fiul acestuia, Hidenori Ashihara, sub titulatura New International Karate Organization – Ashihara Kaikan, cu sediul în Matsuyama, Japonia.

Competiţia va reuni peste 300 de luptători, reprezentând 17 cluburi din întreaga ţară, din oraşe precum Bucureşti, Braşov, Piteşti, Piatra Neamţ, Beiuş, Constanţa, Craiova. Mişcarea Ashihara Karate este prezentă în ţara noastră încă din primii ani (1986) şi a cunoscut, de-a lungul timpului, o frumoasă şi constantă evoluţie, care impus România în elita mondială, graţie rezultatelor obţinute în competiţiile internaţionale. De altfel, România a organizat deja un Campionat European (2009) şi două Campionate Mondiale (2011 şi 2013).

Deschiderea oficială a competiţiei va avea loc sâmbătă 30 mai, ora 10,00.

 

Dorin Duşa

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.