Peste 2,8 milioane de lei oferă primăria pentru parcuri şi spaţii de...

Peste 2,8 milioane de lei oferă primăria pentru parcuri şi spaţii de agrement

0 244


Că tot dă bine înainte de alegeri, Primăria Brașov a lansat licitația pentru achiziția și montarea de echipamente pentru parcuri, spații de agrement și terenuri de joacă din Municipiul Brașov. Pe lângă castele, leagăne, tobogane, tiroliene, în lista de achiziții sunt prevăzute și două avioane de 4,5 metri, care vor fi montate în două locuri de joacă din Brașov.

„Astăzi am lansat licitația pentru achiziția de elemente pentru amenajarea de noi locuri de joacă și completarea sau înlocuirea echipamentelor existente. Având în vedere că una dintre primele industrii care s-au dezvoltat la Brașov secolul trecut a fost cea aeronautică, dar și dezvoltarea acestui sector de producție din această perioadă, ne-am gândit ca, pe lângă locul de joacă aeronautic din centrul civic, dezvoltat cu sprijinul celor de la Premium Aerotec, să mai achiziționăm alte două avioane care să îi bucure pe copii! Cine știe, poate așa își vor dori să ajungă să piloteze sau să construiască avioane.
Parte din echipamentele achiziționate vor fi amplasate în locurile de joacă pe care le vom înființa în acest an, o parte le vom utiliza pentru a le înlocui pe cele care nu mai se încadrează în standarde, iar o altă parte le vom amplasa în locurile de joacă de la grădinițe și creșe.

De exemplu, sunt creșe sau grădinițe pe care le construim sau le extindem, cum este cea de pe Aurora (creșa n.n.) sau cea de pe Tudor Vladimirescu (mansardare grădiniță n.n.) și acolo va trebui să amplasăm echipamente noi adaptate fiecărei grupe de vârstă.
În cazul altor unități de învățământ, aceste echipamente s-au deteriorat și le vom înlocui cu altele în această vară, pentru ca la începutul noului an școlar, copii să găsească totul în ordine ”, a declarat reprezentantul Primăriei Brașov.

Detalii achiziție:
Valoare estimată: 2.827.630,25 lei fără TVA;
Data limită pentru depunerea ofertelor: 2.06.2020, ora 15.00;
Criteriul de atribuire al contractului este oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, iar pentru determinarea acesteia se va aplica criteriul cel mai bun raport calitate-preţ.
Preţul cel mai scăzut al produselor, respectiv cea mai mică valoare / total achiziţie – 80 de puncte.
Perioada de post garanţie acordată produselor – 20 puncte.
Durata contractului: 8 luni.

Durata de implementare a contractului va fi de 120 de zile de la data intrării în vigoare, în funcţie de tipul echipamentelor solicitate în caietul de sarcini, la comanda beneficiarului.
În acest moment, în municipiul Brașov sunt funcționale 244 de locuri de joacă, dintre care 46 în incinta grădinițelor, iar 8 în curtea creșelor.
I. Rinder

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.