Peste 10.000 de ceferiºti vor ieºi maine in strada

Peste 10.000 de ceferiºti vor ieºi maine in strada

0 227

Feroviarii vor protesta maine, in primul rand, pentru nesiguranta locurilor de munca, respectiv intentia conducerii Ministerului Transportului si Infrastructurii de a disponibiliza peste 12.000 de salariati, fara protectie sociala din lipsa banilor, dupa cum se aude prin minister. De asemenea, acestia sunt ingrijorati de falimentarea sistemului feroviar si punerea in pericol a sigurantei circulatiei pe calea ferata prin subfinantarea cronica a acesteia, precum si conditiile precare de munca.
Presedintele Aliantei Federatiilor Nationale CFR, Ion Molea, a declarat saptamana trecuta ca, pe 29 aprilie, se va organiza un miting de protest in fata Ministerului Transporturilor si Infrasctructurii (MTI) si apoi la Guvern, urmand ca, la sfarsitul lunii mai, sa declanseze greva generala.
Potrivit lui Ion Molea, dupa o luna de la inceperea negocierilor intre reprezentantii MTI si cei ai sindicatelor CFR, acestea nu au avut niciun rezultat, astfel ca vor fi declansate actiunile de protest pe 29 aprilie.
In plus, Molea a mai spus ca in bugetul ministerului nu mai sunt bani pentru CFR, iar peste doua luni nu vor mai fi bani nici pentru salarii..
Anterior, ministrul Transporturilor si Infrastructurii, Radu Berceanu, declarase ca, in doua – trei saptamani, in cadrul companiilor CFR vor avea loc schimbari legate de personal, care vor crea probleme sociale.
Ministrul sublinia ca la CFR sunt probleme de personal excedentar si de fond de salarii in comparatie cu banii Ministerului Transporturilor si Infrastructurilor. In plus, Berceanu a adaugat ca nu poate nimeni sa accepte ca 93% din incasarile de la cele trei companii CFR sa fie fondul de salarii.
Ma mira afirmatia lui Berceanu, cand sindicalistii ceferisti nu amintesc de mariri de salarii!
Ministerul Transporturilor si Infrastructurii (MTI) a anunþat sindicatele, in data de 20 martie, ca va reduce numarul personalului in sistemul feroviar cu 12.139 oameni din toate cele trei companii CFR, astfel la CFR Marfa cu 5.949, la Calatori cu 2.545 si la Infrastructura cu 3.536.
Ar fi fost totusi bine ca ministrul sa aminteasca si ceva privitor la siguranta circulatiei, precum si la conditiile de lucru, primitive in multe cazuri, in care se zbat ceferistii ca totul sa mearga bine, mai ales avand in vedere tot mai multele incidente de pe caile ferate.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.