Perversitatea regimului Iohannis – învrăjbirea populației pentru ascunderea debilității Puterii!

Perversitatea regimului Iohannis – învrăjbirea populației pentru ascunderea debilității Puterii!

0 381

Ceea ce mi se pare cel mai oribil în actuala conjunctură e învrăjbirea populației pentru a ascunde debilitatea Puterii. Folosindu-se de cei mai speriați de bombe dintre noi, Puterea îi acuză pe cei mai noncomformiști că „îi îmbolnăvesc pe ceilalți”.
În realitate, simpla logică ne spune că dacă la un an de la debutul pandemiei tu nu ai altă soluție de combatere a pandemiei decât aceleași soluții deja aplicate în urmă cu un an, și care NU au dat rezultate, problema nu e la populația noncomformistă, ci la tine, Putere.
Puterea ar trebui să aibă decența de a recunoaște că a fost și că este depășită de situație, nu să găsească țap ispășitor în persoana celor care s-au săturat să moară de foame (unii dintre ei începând deja să se sinucidă). Puterea ar trebui să recunoască sincer că într-un an de zile nu a pus la punct nici un sistem de protecție a celor vulnerabili.
Nu știm câți bătrâni bolnavi avem în România.
Nu știm câți au și câți nu au aparținători.
Nu știm dacă are sau nu cine să-i ajute, să-i ducă sau să-i programeze la vaccinare.
Pe același model, nu există nici un fel de evidență centralizată a diabeticilor, a hipertensivilor, a cardiacilor, a obezilor etc. ceea ce înseamnă că nu există nici vreo strategie de prevenție a îmbolnăvirii.

Populația-țintă și aparținătorii nu au fost informați niciodată, măcar printr-o campanie simplă, cu flyere (costul de tipărire a 1.000.000 de flyere nu ar depăși 100.000 RON), ce ar trebui să facă la primele semne de Covid, în primul rând să evite statul acasă și să se prezinte de urgență la spital, nu să stea acasă până când boala se poate acutiza și nu mai e nimic de făcut. Etc. etc. etc. În aceste condiții în care vina autorităților, izvorâtă din crasă incompetență, e mai mult decât evidentă, apariția unor rebeli în spațiul public e mană cerească pentru Putere. Dacă toți am fi fost disciplinați nu s-ar mai fi putut da vina pe nimeni fiindcă măsurile aiuritoare, de secol XIV, anti-Covid (adică tot ce i-a dus capul pe idioți), nu dau rezultat în secolul XXI, secolul calculatoarelor cuantice și al bazelor de date distribuite.

Aliații Puterii sunt jurnaliștii năimiți fără rușine, care susțin narațiunea oficială („totul ar fi bine dacă nu ar exista șoșocii”) și idioții utili care te-ar băga fără frică în vagonul de vite doar fiindcă sunt incapabili să înțeleagă că din cauza fricii au fost transformați din oameni (dacă vor fi fost vreodată „oameni”…) în simple instrumente de propagandă ale unor incompetenți sadea.
În apărarea lor nu putem spune decât că politicienii noștri, imbecilii noștri de politicieni, incapabilii, prostănacii noștri de politicieni, cei care guiță cu o nonșalanță demnă de piesele lui Ionesco stupidități precum „să protesteze, domn’e, da’ să respecte legea [care nu le dă voie să protesteze]”, au totuși „scuza” că s-au luat după niște imbecili mai mari decât ei: cei de la UE.
Nu trebuie să fii un geniu ca să constați că în toată Uniunea Europeană campania de vaccinare abia se târâie, ceea ce înseamnă că problema tâmpiților ajunși în fruntea bucatelor nu e doar la noi, ci pare a fi o problemă sistemică la nivelul întregii Uniuni, Este un simptom generalizat al unei pandemii mai grave decât covidul: una de imbecilizare la nivelul deciziei. Și nu degeaba nici pe ăia, în plin secol XXI, nu-i duce capul decât să adopte, pentru a combate virusul, tot măsuri de secolul XIV.
Într-o epocă în care suntem invitați frumos să ne punem măști, de fapt măștile au căzut definitiv.
Cei pe care-i vedeți, la care vă închinați și de la care vă așteptați salvarea, nu doar că „vi se păreau” proști și netrebnici din când în când: ei chiar erau. Scapă cine poate!

Autor: Lucian Sarbu
Sursa: facebook.com

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.