Perspectivele actualei stări de fapt – se pun lacăte prin Europa!

Perspectivele actualei stări de fapt – se pun lacăte prin Europa!

1 72

Vremea voastră a trecut și, în scurt timp, va veni vremea judecății!

Încep să se prăvălească știrile de destructurare a vechii ordini. Nulitatea Scholz, probabil cel mai dezastruos conducător din întreaga istorie a Germaniei, s-a trezit singur la guvernare întrucât partenerii îi fug care încotro după ce s-a anunțat rezultatul alegerilor din SUA.
Astfel, urmează să ceară un vot de încredere până în Crăciun, după care, în mod sigur, se vor desfășura alegeri anticipate. Doar că Germania e atât de fragmentată încât alegerile nu vor face altceva decât să arunce în față partide cu cote anemice, obligând aleșii la coaliții largi și debile.
Între timp, cretinii încep să dea pe gură date halucinante. Prostovanca șefă a Externelor, Annalena Baerbock, a dezvăluit nota de plată plătită anul acesta de Germania pentru Ucraina: peste 37 miliarde EUR! Este o sumă imensă, care, pentru a putea fi dată, a fost tăiată de la asistența socială și de la programul de îmbunătățire a căilor ferate germane. Cu alte cuvinte, guvernul lui Scholz a intrat într-o asemenea demență încât acum sacrifică inclusiv securitatea transportului feroviar pentru Ucraina. 
De altfel, Germania este efectiv terminată. Permanent se închid facilități industriale, iar ceea ce ați auzit despre industria auto este abia începutul. Mașinăria economică germană este în pragul colapsului întrucât efectiv nu mai poate suporta prețurile cocoșătoare ale energiei. 
Și pentru că am pronunțat cuvântul energie ar trebui să înțelegeți că acum Germania este într-o profundă criză energetică a cărei cauză principală este … energia verde.
Pentru cei care nu știu, imbecila șefă a Germaniei – Annalena Baerbock – vine din partea verzilor, cei responsabili pentru actualul dezastru energetic al țării. Cum poți fi atât de idiot încât, într-o țară ca Germania, să-ți axezi politica energetică pe surse verzi?
Germania nu are soare, iar acum se confruntă și cu o lipsă acută de vânt, astfel încât energie canci. Și, cum aceiași verzi s-au opus inclusiv energiei atomice, Germania se zbate într-un deficit energetic din care nu are cum să iasă.
Gazul natural rusesc era singura sursă care convenea Germaniei: ieftin, ecologic, eficient energetic. Au renunțat la el, iar acum tremură la propriu. Ca să nu avem discuții, întreaga problemă a energiei Germaniei descrisă aici este dezbătută într-un articol din Die Welt pe care-l puteți citi singuri.

Sunt tensiuni imense și în Franța, dar încă nu au ieșit la suprafață. Macron este pe făraș, astfel încât o epocă întreagă se dărâmă.
Dar bomba bombelor nu vine nici din Franța și nici din Germania, ci din Olanda. Ministrul sănătății de-acolo, Fleur Agema, a dezvăluit fără să vrea că întreaga „Operațiune COVID” a fost una supervizată de … NATO. 
Ca să înțelegeți, în declarația ei completă din Parlamentul Olandei, aceasta a spus că întreaga politică anti-COVID a fost coordonată de NCTV(o instituție guvernamentală pentru lupta împotriva terorismului), iar aceasta a fost derulată „în conformitate cu obligațiile asumate de Olanda în cadrul NATO”.
Înțelegeți așadar de ce s-a revărsat atât de eficient teroarea asupra noastră?
Înțelegeți de ce se executau atât de ferm ordinele primite? Toată nebunia a fost, în realitate, o operațiune militară. Iată și misterul pentru care în orașe erau scoase tancurile, iar militarii au făcut parte din forța care a terorizat cetățenii. NATO și-a dezvăluit în acest mod adevăratul său rol, anume cel de strivire a individului. 
Am citit o analiză – căreia sunt tentat să-i dau dreptate – în care se vorbea despre eșecul globaliștilor la COVID. Întreaga politică desfășurată sub stindardul „crizei sanitare” a avut rolul de a deturna întregul sistem politic al planetei, pentru generarea „Marelui Reset” dorit de gașca nulității Schwab.
Cu toate că fusese pregătită minuțios, criza a eșuat din cauza ineficienței vaccinurilor. Efectele adverse neașteptate, creșterea infectărilor COVID între cei vaccinați și mutațiile incontrolabile suferite de virus ca efect al vaccinării, au fost tot atâtea motive de eșec. Ce s-ar fi întâmplat dacă „vaccinul ar fi fost sigur”, așa cum a fost promovat? Cel mai probabil s-ar fi introdus un regim de teroare, cu urmărirea cetățenilor, plan de vaccinări obligatorii și numeroase alte aberații dorite de cei care se imaginează șefii lumii. 

Nefuncționând treburile conform planului, a rezultat o fracturare teribilă a sistemului.
SUA – țara al cărei stat subteran a generat întreaga nebunie – s-a trezit într-o criză teribilă. Cu o Rusie mai reactivă decât oricând, din momentul în care a fost călcată pe bătături și cu o Chină efectiv scăpată de sub control, SUA este acum precum leul care s-a trezit peste noapte transformat în pisicuță.
Degeaba-și arată colții întrucât, în cel mai bun caz, singura sa utilitate e atunci când e filmat și arătat pe TikTok la capitolul „pisicuțe demente”. 
Schimbarea garniturii de conducere a țării, prin impunerea lui Trump și a facțiunii MAGA, e un semn al disperării. Așa cum picajul definitiv al URSS a generat fracturi adânci în statele aflate sub ocupația sa, la fel se întâmplă și acum cu Europa.
Fracturile pe care le vedeți în Germania sau Franța sunt doar primele care se văd, dar profunzimea lor nu o cunoaște nimeni. Întreg sistemul vechi se clatină exact așa cum comunismul s-a clătinat în Europa de Est.
Alegerile desfășurate pe repede-înainte au avut ca scop impunerea la nivelul Continentului a ordinii dorite de vechiul regim american. Acum, regimul instaurat în Europa e mai fragil decât oricând, iar nulitatea Ursula are toate șansele să-și vadă pielea pe băț mai repede decât și-a imagimat! 
Știu că acum pare incredibil, dar nu e așa. Totul va fi șters de pe fața pământului, motiv pentru care le spun cât se poate de clar celor care se cred la butoane: Vremea voastră a trecut și, în scurt timp, va veni vremea judecății! Știu că vi se pare imposibil. Așa i se părea întregului aparat de partid al lui Ceaușescu la cel de-al XIV-lea congres al PCR, din noiembrie 1989. Însă, o lună mai târziu, totul era praf și pulbere. 
Amploarea schimbărilor pe care le vom vedea va fi una profundă. Tot ceea ce creați că e normă va „expira”. Imensa construcție a minciunii se va prăbuși zgomotos, strivindu-i pe toți cei care s-au crezut maeștri de ceremonii. De ce se întâmplă așa? Pentru că altfel nu se mai poate!

Autor: Dan Diaconu
Sursa: trenduri.blogspot.com

Nota
În foto: Mercedes apune! Germania experimenteaza demontarea industriei sale asa cum am trait-o noi in 1990. Acum Mercedes Stuttgarterzeitung, ziarul local al orasului Stuttgart ne arata cum Mercedes …a murit. Stema mandriei germane a fost demontata de pe cladirea fabricii-mama. Nici fabrica din Möhringen nu mai e folosita. Practic orase intregi vor fi demontate pt ca depindeau si existau exclusiv in jurul acestor colosi industriali.(sursa: facebook.com)

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.