Pensiunile brasovene – controlate de Garda

Pensiunile brasovene – controlate de Garda

0 216

Scandalul iscat saptamana trecuta la una dintre pensiunile din zona Bran – Moeciu, unde zeci de elevi au fost dusi de urgenta la spital in urma imbolnavirii din cauza unei toxiinfectii alimentare, a nascut un val de represalii asupra agentilor economici din Brasov.
Astfel, pentru a preveni astfel de incidente, Prefectura Brasov a hotarat controlarea tuturor pensiunilor aflate pe raza judetului nostru.
Controalele drastice vor fi efectuate de echipe mixte formate din reprezentanti ai tuturor institutiilor abilitate sa amendeze neregulile gasite la unitatile de cazare din judet. Controalele incep astazi, la toate cele 190 de pensiuni inregistrate pe teritoriul judetului Brasov.
Astfel, toate pensiunile din judet vor fi atent controlate de inspectorii Directiei sanitar veterinari, ai Autoritatii Judetene de Protectia Consumatorului, ai Autoritatii de Sanatate Publica si chiar si comisarii Garzii Financiare.
Insa, se cunoaste faptul ca, in Bran exsta nenumarate locuri de cazare la negru, in casele proprietate privata ale localnicilor care profita astfel de localizarea strategica a casei lor pentru a face un ban in plus prin cazarea ilegala a turistilor.
Pensiunile turistice si agroturistice sunt clasificate numai in margarete, pentru a nu crea confuzii in randul turistilor, cat si in randul hotelurilor – acestea din urma fiind clasificate pe stele.
ANTREC a solicitat in primavara 2009, anularea prevederii privind obligatia gazdei de a se ocupa direct de programul turistilor pe tot parcursul sejurului la pensiuni, precum si anularea obligatiei autorizarii PSI pentru pensiunile turistice si agroturistice cu capacitate de cazare mai mica de sase camere, considerandu-se ca fiind suficienta declaratia pe propria raspundere a proprietarilor, asa cum a fost pana in anul 2008.
„Tinand cont de faptul ca ni se cere schimbarea destinatiei caselor de locuit in pensiuni, ceea ce implica o serie de avize si taxe mai mari, proprietarii se vad nevoiti sa renunte la autorizare, incurajandu-se astfel turismul la negru (deja multi proprietari au renuntat la autorizatii si la activitatea efectiva)”, se arata in adresa care urmeaza sa fie trimisa ministrului Turismului.
Asa ca, exista multe locuri de cazare in Bran care vor scapa de controalele programate pentru aceasta saptamana pentru simplul fapt ca ele sunt inexistente in acte.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.