Pensiile facultative (2)

Pensiile facultative (2)

0 145

Nimic nou in zona plasamentelor

In primul trimestru al anului 2008, se observa diminuarea ponderii depozitelor bancare, relativ la totalul investitiilor, in favoarea obligatiunilor de stat si municipale, la toate fondurile de pensii facultative, exceptie facand fondul OTP Strateg (cu doar sase luni de functionare).

Ponderea depozitelor in totalul plasamentelor efectuate de fonduri a scazut, astfel, de la 70 la suta, la finalul anului 2007, la aproape 15 la suta, la sfarsitul lunii martie. In acest timp, ponderea obligatiunilor de stat s-a majorat de la 21 la suta la 72 la suta. In 2007, fondurile de pensii facultative au plasat aproape toti banii disponibili din contributii, in depozite bancare, asteptand sa atinga o masa critica pentru a diversifica plasamentele si a se indrepta catre portofoliul-tinta.

In primele trei luni ale anului se observa un interes din ce in ce mai sporit pentru obligatiunile corporative tranzactionate. Aceste instrumente au ajuns la o pondere de 5,3 la suta din totalul plasamentelor, fiind achizitionate atat de pe piata romaneasca (BVB) cat si de pe pietele reglementate din statele membre UE.

In privinta actiunilor, acestea sunt achizitionate, in totalitate, de pe piata romaneasca (BVB).

Conform prospectelor individuale aprobate de catre Comisie, fondurile active si-au asumat urmatoarele grade de risc: grad de risc scazut – BCR Prudent, grad de risc ridicat – AZT Vivace; grad de risc mediu – AZT Moderato, ING Clasic, ING Optim, Pensia Mea si OTP Strateg.

Intrucat, pe parcusul primului trimestru al anului, patru din cele sapte fonduri au depasit termenul limita in care, potrivit legislatiei, activele trebuie diversificate, administratorii au identificat oportunitati investitionale in vederea respectarii limitelor asumate prin prospectele schemelor de pensii facultative.

Potrivit legislatiei, fondurile de pensii facultative sunt scutite de obligativitatea diversificarii investitiilor, pana la atingerea valorii de un milion de lei active nete, pentru o perioada de maximum un an de la data colectarii primei contributii. Odata atins pragul de un milion de lei, administratorii au la dispozitie un interval de 90 de zile in care trebuie sa diversifice investitiile in mod corespunzator si sa se alinieze la portofoliul-tinta, astfel incat sa se evite dependenta excesiva de un anumit activ, emitent sau grup de societati comerciale si concentrari de riscuri pe ansamblul activelor.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.