Pe 2 decembrie se va da starul în noul sezon competiţional al...

Pe 2 decembrie se va da starul în noul sezon competiţional al diviziei A de handbal feminin; programul Coronei Brașov

0 251

În actuala ediție a campionatului ligii secunde de handbal feminin s-au înscris 20 de echipe, care au fost împărțite în trei serii, iar orașele de desfășurare nu au fost încă stabilite. 

Echipa brașoveană Corona va juca în seria A, alături de alături de HC Dunărea Brăila, CSU Târgoviște, CS Danubius Călăraşi, CSM Roman, CSU Bacău şi HCF Piatra Neamţ. Inițial, în seria A fusese anunțată echipa CSU Neptun Constanța, dar ulterior a fost înlocuită cu CSU Târgoviște.

Antrenoarea Coronei, Simona Gogîrlă, a declarat că atât ea cât și jucătoarele așteptau de mult momentul în care vor afla vești despre startul campionatului. „Așteptăm de câteva luni vești despre startul campionatului și ne bucurăm foarte tare că, în sfârșit, vom începe meciurile oficiale. Așa cum se știe, a fost o perioadă lungă de antrenamente în condiții speciale, dar fetele s-au pregătit foarte bine. Sunt mulțumită de echipa pe care o avem și sunt sigură că, deși avem un lot tânăr, vom face o fugură frumoasă în noul sezon. Nu pot spune multe despre seria din care facem parte, dar ce pot face este să dau asigurări că vom aborda fiecare meci cu maximă seriozitate și cu dorința de a câștiga. Sperăm să fie un sezon cu cât mai puține probleme de sănătate, pentru că este o perioadă delicată peste tot în lume și trebuie să facem totul pentru a ne proteja cât mai bine”.

Pentru Corona, ordinea meciurilor de la primul turneu de sală este:

Etapa 1: CSU Targoviste – CSM Corona Braşov

Etapa 2: CSM Corona Braşov – CS Danubius Călăraşi

Etapa 3: CSM Roman – CSM Corona Braşov

Etapa 4: CSM Corona Braşov – CSU Bacău

Etapa 5: HCF Piatra Neamţ – CSM Corona Braşov

Etapa 6 – CSM Corona stă

Etapa 7: CSM Corona – HC Dunărea Brăila

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.