Patriotism înseamnă iubire de părinți, de părinții părinților, de credință, de țară

Patriotism înseamnă iubire de părinți, de părinții părinților, de credință, de țară

0 47

Patriotismul înseamnă iubire sau dragoste. Cine condamnă patriotismul, trebuie să aibă în vedere că se ridică împotriva iubirii.
Etimologic, patriotism vine de la cuvântul pater, care înseamnă tată, iubire de tată, de părinți, de părinții părinților. Cu alte cuvinte, patriotismul privește și în trecut, ne ajută să înțelegem prezentul și merge spre viitor.
Prin urmare, cine condamnă patriotismul astăzi nu știe ce vorbește, se pripește, confundă lucrurile, aducând în sânul patriotismului sentimente care-i sunt străine.  
Uniunea Europeană poate exista numai ca un concert al popoarelor componente, iar  popoarele nu se pot desființa prin decret.
Chivernisitorii de la Strasbourg și de la Bruxelles au înțeles că trebuie să topească națiunile ca să construiască Uniunea Europeană. Ori, premisele sunt greșite. Dar ca să existe, Uniunea Europeană trebuie să fie un concert al popoarelor ei. Niciun decret nu va putea desființa un popor.
Se pleacă de la o premisă greșită, prin distrugerea popoarelor.

Dragostea de Dumnezeu și de Patrie au construit România.
Credința noastră este viața noastră ca oameni.
Prin credință am reușit construim România și s-o păstrăm întreagă până în 1940, pentru că ce-a urmat după aia au fost blasfemii.
Patria noastră trebuie să fie viața noastră ca români.
Dacă dragostea de Dumnezeu și dragostea de patrie ne-au făcut să construim România, mă întreb, când aceste lucruri sunt contestate de unii oameni serioși, ce ne pun ei în loc?
Comunitatea noastră de suflet este dată de limba română, de credința noastră, este dată de sentimentul comunității, că avem o origine. Dacă vom merge mai departe cu această educație, de iubire de credință, de țară, suntem siguri că nu vom ajunge să urâm alte neamuri.
Dacă nu ne iubim noi, Neamul, cum să ne iubească alții?[1]

Acad. Ioan-Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române
Aranjament grafc – I.M.
Sursa: art-emis.ro

NOTĂ
[1] Urmăriți dezbaterea de la TVR, emisiunea „Omul și timpul”: https://www.youtube.com/embed/b6yIOW9zPYo?wmode=transparent&controls=1&showinfo=1&rel=1&modestbranding=1&fs=1&loop=0&html5=1&theme=dark&color=red&autohide=2&sound=on

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.