Patimile campaniei electorale
Anul trecut, inainte de a intra in zodia impotentei manageriale si de a pierde din neghiobie administrativa contractul de televizare a meciurilor din Liga I de fotbal, TVR1 mai avea oarece resurse strategice. Una din dovezi este achizitionarea drepturilor de difuzare a controversatului film al lui Mel Gibson, „Patimile lui Cristos”. Pelicula actorului-regizor a fost chiar atat de blamata incat a circulat sub numele neoficial de Patimile lui Gibson. Cei care nu vazusera filmul, proiectat in State din 25 ianuarie 2004, data de intrare in Postul catolic al Pastilor, au facut-o anul trecut, la televiziunea nationala. Anul acesta, PROTV preia proiectul, cu care TVR ar fi putut face traditie, asa cum a facut ani de zile cu celebra versiune a lui Franco Zeffirelli „Isus din Nazareth”.
S-a scris enorm despre film ca sa va mai plictisesc cu exegeza cinematografica. Romanii au insa de ce sa fie maguliti de distributia peliculei, care o cuprinde pe actrita completa Maia Morgenstern in rolul Mariei, mama lui Isus. Ochiul versat al lui Gibson a avut nevoie sa priveasca doar cateva fotografii ale romancei pentru a sti ca Maia poate interpreta magistral durerea Mamei. Nu ca i-ar fi trebuit neaparat stimulente si inspiratii extra-actoricesti, dar Maia era gravida in acea perioada. Detaliu care a avut cu siguranta, importanta lui in economia jocului sau actoricesc.
Su fizionomia lui James Caviezel pare sa fi corespuns intentiilor regizorale ale lui Gibson, desi gurile rele spun ca Mantuitorul ar fi putut sa arate oricum, la cat de tumefiat l-au machiat specialistii in farduri din platou. Cu Monica Bellucci, interpreta Mariei Magdalena, lucrurile au stat putin altfel. Nu Gibson a convocat-o; ea a fost cea care l-a sunat pe regizor, ca sa se propuna in distributie.
Indiferent daca acuzele de inspiratie apocrifa aduse lui Gibson stau sau nu in picioare, realismul socant si necrutator al ultimelor 12 ore din viata Mantuitorului smulge privitorului reactii pe potriva biciului roman, cu ghimpi de metal impletiti in piele, folosit pentru flagelare. Textul Evangheliilor a fost distorsionat de viziunile mistice de secol XVIII ale calugaritei germane Anne Catherine Emmerich, din ale carei scriereri Gibson recunoaste ca s-a inspirat. Asa se explica si prezenta androgina si terifianta a Diavolului cu chip de femeie si voce de barbat, jucat de o actrita care a acceptat sa-si rada sprancenele pentru a da privirii o patina cat mai demonica.
Scena arhicunoscuta a spalarii mainilor de catre Pilat are, in versiunea lui Gibson, un inteles mult mai profund. „Manus manum lavat” ar trebui sa fie instituit norma de drept; retragerea legii in fata vointei poporului nu este un simplu gest de abdicare a ratiunii in fata clocotului instinctelor. Aceleasi maini au deschis si cufarul Raului, cu tot cortegiul lui de demente, samavolnicii si haos. Cred ca Gibson ar merita pomenit in manualele de drept, pentru cea mai reusita ilustrare a terorii instinctelor nereprimate in lipsa Legii.
Pentru romani, o mica lectie de jurisprudenta in pragul campaniei electorale. O incursiune cinematografica in genunea vointei populare, neluminata de ratiune, ordine si lege.
Cam prost moment, taman acum cand ne pregatim sa slobozim din nou demosul la urne.
Vifor Rotar
