Partidelor parlamentare – reacții față de prelungirea stării de urgență

Partidelor parlamentare – reacții față de prelungirea stării de urgență

0 167

Preș. Iohannis a decretat și Monitorul Oficial a publicat textul prin care românii vor fi constrânși pentru încă o lună de să stea în casă. Conform Constituției prelungirea stării de urgență urmează a fi supusă votului, în plenul Parlamentului, joi la ora 12:00.
Dacă Parlamentul nu aprobă starea de urgență, președintele Klaus Iohannis trebuie să revoce imediat decretul, iar măsurile impuse prin acest act normativ vor înceta.
Votul senatorii și deputaților se va exprima electronic, pentru a reduce riscul de infectare cu noul coronavirus.

Poziția partidelor față de prelungirea stării de urgernță
Social-democrații vor decide azi, după consultarea liderilor din teritoriu, cum se vor poziționa la votul din Parlament. Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a criticat faptul că decretul emis de președinte nu ține cont de solicitările social-democraților, privind testarea populației și un plan concret de relansare a economiei și agriculturii.
PRO România, președintele Victor Ponta, a anunțat deja că votează împotriva prelungirii stării de urgență, pentru că nu este de acord să dea un cec în alb guvernului, fără a cunoaște măsurile economice care vor fi luate. ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, care susține că măsurile preventive trebuie menținute, dar în același timp, economia trebuie repornită.

PNL, deși sunt mari tensiuni interne, nu se punea problema susținerii decretului prezidențial. Este de așteptat ca premierul OrBan să vină cu promisiuni de finanțare și măsuri de sprijin.
USR este în favoarea prelungirii stării de urgență, întrucât consideră că este nevoie în continuare de măsuri speciale, chiar dacă guvernul nu a dat dovadă de transparență și comunicare.
PMP declară că va vota decretul, dar cere, între altele, finalizarea proiectului Autostrăzii Transilvania și extinderea rețelei de gaze naturale.
UDMR, liderul Kelemen Hunor, spune că executivul nu este la înălțimea situației în ceea ce privește pregătirea societății, a administrației și economiei, însă este nevoie de prelungirea stării de urgență.

Horia D.R.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.