Parteneriat Sulitzer – Consiliul Judetean Brasov, pentru vandut pixuri in batatura Habsburgilor

Parteneriat Sulitzer – Consiliul Judetean Brasov, pentru vandut pixuri in batatura Habsburgilor

0 249


Omul de afaceri Paul Loup Sulitzer si PR-ul sau, Razvan Teodorescu, fost ministru al culturii, nu s-au lasat pana n-au convins Consiliul Judetean sa se asocieze in vederea exploatarii “mitului Dracula” prin societatea Draco Carpat S.R.L.

Din brosurica de prezentare am inteles ca pe un teren din apropierea Casteului, se va amenaja un fel de bazar unde se vor vinde sepci, tricouri, pixuri, fluiere, baloane si mingiute de rumegus pe care sa scrie Dracula. Asta ca sa nu ne ofticam prea tare ca am pierdut Castelul, acum proprietate a familiei de Habsburg. Dupa Sulitzer si Teodorescu, nu castelul conteaza ci brandul.? Care brand urmeaza a fi inregistrat la OSIM cu concursul Consiliului Judetean si da-i bataie cu businessul care va face concurenta vanzatorilor de papuci din blana de oaie, pulovere, mileuri brodate, vrajitoare calare pe matura, catelusi din lemn si alte prostii. In opinia lui Teodorescu ceea ce se vinde acolo nu-I artizanat, e kitch, e nu stiu ce. Dar tocmai asta vrea si Draco Carpat sa vanda, avand insa si girul Consiliului Judetean.


Sigur ca afacerea ar putea fi prospera, ca asa cum zice Sulitzer tineretul va da navala sa imbrace “uniforma Dracula”, ca producatorii de racoritoare se vor da peste cap sa scoata pe piata “Dracola” si “Orangina Dracula”, ca s-o gasi un barman priceput care sa mestereasca un cocktail. Dar de-aici si pana la BMW si Mercedes carora sa li se vanda dreptul de utilizare a marcii pentru aparitai pe piata a lui Mini Dracula si Smart Dracula, e cale lunga.


In plus nu inteleg de ce Consiliul Judetean, daca vrea sa inregistreze marca si vanda brelocuri cu poza vampirului , nu se-apuca de treaba si trebuie pentru asta sa se asocieze cu Sulitzer. Dar ?poate ca totusi merita, poate ca este ceva mult mai convingator decat brosura si de care noi nu stim.


?


BIANCA Sorescu?


?

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.