Parteneriat Primărie-dezvoltatori pentru asfaltare străzi în Tractorul

Parteneriat Primărie-dezvoltatori pentru asfaltare străzi în Tractorul

0 270

7 străzi din zona cartierului nou din zona Tractorul au fost avizate de Comisia de circulaţie pentru o viitoare asfaltare. Lucrările vor fi „împărţite” între dezvoltatori şi Primărie

7 străzi din zona cartierului nou din zona Tractorul au fost avizate de Comisia de circulaţie pentru o viitoare asfaltare. Lucrările vor fi „împărţite” între dezvoltatori şi Primărie.
Comisia de Circulaţie din Primărie a avizat documentaţia pentru obţinerea autorizaţiei de construire pentru modernizarea a 7 străzi principale din zona de construcţii noi a cartierului Tractorul.

Decizia vine după ce, la sfârşitul lunii mai, dezvoltatorii imobiliari din zonă s-au angajat să se implice în rezolvarea problemei infrastructurii rutiere din această zonă a oraşului, unde locatarii se deplasează pe drumuri de pământ.
Firma de specialitate, plătită de dezvoltatori, a prezentat marţi traseul străzilor, inclusiv alveolele pentru mijloacele de transport iar în proiect mai trebuie prevăzute amplasamentele exacte pentru hidranţii publici, precum şi locurile în care se vor planta arbori.

În urma discuţiilor de la sfârşitul lunii mai, reprezentaţii companiilor care construiesc în zona Tractorul s-au angajat solicite certificatele de urbanism pentru fiecare stradă/tronson, să identifice soluţiile pentru reglementarea situaţiei juridice a terenurilor aferente străzilor, dar şi să pregătească proiectele tehnice aferente lucrărilor.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.