Partea de romanitate din Nobelul Hertei Muller
Jalnic delirul de a o revendica romaneste pe proaspat castigatoarea Premiului Nobel pentru Literatura pe 2009. Jurnalele de stiri ale televiziunilor de la noi s-au grabit ieri sa decoreze fastuos vestea ca Herta Muller este laureata din acest an a Academiei Suedeze pentru merite pe taram literar cu informatia neaosa ca scriitoarea este romanca, traitoare pana in 1987 in Romania. Detaliu corect biografic, dar insidios folosit pentru tentativa jenanta de a inradacina meritele scriitorii lui frau Muller in solul literar romanesc. Doamna laureata, despre care sunt convins ca putini stiau cate ceva iar si mai putini o vazusera sau o citisera pana in momentul anuntului, declara la Berlin, la cateva ore de la aflarea vestii innobelarii ca nu a scris niciodata romaneste, pentru simplul motiv ca a invatat graiul mioritic la varsta de 15 ani. Imposibil de detectat astfel vreo urma de filiatie romaneasca a prozei si poeziei scrise de Herta Muller, care apartine doar biografic spatiului romanesc.
Este cert, pe de alta parte, ca fermentul romanesc al opurilor semnate Herta Muller a fost apriga viata traita in Romania sub dictatura, cu Securitatea pe urme, hartuita pentru preocuparile sale literare. Partea de romanitate a fost blestemul biografiei Hertei Muller, plamada amara romaneasca din care a dospit o scriere nemteasca, ale carei valente strict literare par covarsite de imperativul mai degraba politic de a denunta dictatura din Romania. Tocmai acest balast biografic a fost exaltat la stirile de la televizor, care au lustruit patetic datele de stare civila ale Hertei Muller, revendicandu-si partea de romanism din Nobelul primit de scriitoare.
Strategia mediatica s-a dovedit la fel de functionabila in cazul Nobelului ca si in sutele de cataclisme din lume in care sunt implicati romani. Televiziunile si ziarele cauta febril printre daramaturi, scotocesc strazi inundate si carcase de avioane prabusite ca sa descopere printre victime eventualii compatrioti. Calculul da roade: altfel te uiti la stirea despre un tsunami din Asia daca stii ca valul a atins un hotel in care era cazata o studenta infiata la 3 ani dintr-un orfelinat romanesc de o familie de sudezi bogati. Empatie garantata, audienta sigura.
Faptul ca acum cartile scriitoarei se epuizeaza din librariile occidentale – si dintr-ale noastre, probabil – nu inseamna decat ca librarii au pregatita, la fiecare inceput de octombrie, panglica rosie cu „Nobel Prize” pe care o prind ca pe o jartiera literar-mercantila pe coperta I a cartilor semnate de proaspetii galonati.
Dar nu media noastre sunt cele mai vinovate. Nici presa de dincolo nu s-a grabit sa compare – desi unele publicatii au facut-o – Nobelul literar al Hertei Muller cu caramida literara (angulara, cine stie?) care le mai lipsea academicienilor suedezi pentru a comemora anul acesta 2 decenii de la prabusirea Zidului Berlinului.
Herta Muller ar zambi, cred, daca ar sti cat de aproape au adus-o televiziunile noastre de Patria Muma. Mai ales ca, in germana, Patrie se zice Vaterland.
Vifor Rotar
