Paradoxurile monetare sugerează iminenţa schimbării
În iunie s-a consemnat un eveniment interesant, care nu poate fi înţeles decât în contextul geopolitic actual. Mai multe surse de ştiri au raportat scăderea în premieră a deţinerilor chinezeşti de titluri de trezorerie sub valoarea de 1 tln. $. Valoarea este şi cea mai mică din ultimii 12 ani. E o ştire extrem de importantă. Interesant e însă faptul că, în doar şase luni de zile, chinezii au scăpat de aproape 10% din deţinerile de titluri de trezorerie americane. Puteţi înţelege acum în altă cheie motivele nervozităţii americane la adresa Chinei.
De altfel, dacă stăm să ne gândim logic, vizita babei nucleare Nancy Pelosi în Taiwan se va dovedi cea mai scumpă excursie din istoria SUA. Aparent sumele nu sunt mari, însă, cu fiecare retragere, chinezii pun presiune şi mai mare asupra FED-ului şi a Americii.
Orice titlu vândut de chinezi trebuie să-şi găsească un cumpărător. Cunoaşteţi pe cineva interesat?
Exisă doar o singură instituţie la nivel mondial care cumpără nelimitat titluri americane: Banca Japoniei. Situaţia e hilară din mai multe puncte de vedere.
Japonia, cu o economie de patru ori mai mică decât cea americană deţine cea mai mare parte a datoriilor SUA. Cum vi se pare? Ca să fie treaba şi mai interesantă vă voi spune că, alături de datoria americană, Banca Japoniei mai deţine şi aproape toată datoria supraîndatoratului stat japonez. Iar de-aici se intră deja pe teritoriul fantasmelor monetare întrucât nimeni nu va putea explica niciodată această realitate în care prima şi a treia economie a lumii sunt ţinute de împrumuturile de la Banca Centrală a celei de-a treia economii a lumii.
E o alchimie financiară cum n-aţi mai văzut niciodată.
De fapt, dacă e să analizăm jocul, constatăm cum China efectiv se joacă de-a şoarecele şi pisica. Spre exemplu, în iulie, chinezii au cumpărat titluri de trezorerie, mărindu-şi deţinerile cu … 3 mld. $. Asta pentru a nu sugera că ies forţat. De altfel, dacă veţi analiza graficul ataşat prezentului material, veţi constata că aşa procedeză China încă din 2017.
Ceea ce ne indică un plan pe termen lung al autorităţilor chineze.
Mai există şi-o altă explicaţie a tehnicii de ieşire fără valuri, anume aceea că ţara de la Răsărit vrea să fie capabilă să-şi scoată cât mai mult din banii „investiţi” în SUA.
Probabil atunci când datoria va ajunge la 25% din ce au acum, banii respectivi vor fi pierduţi din cauza intrării SUA într-un iad stagflaţionist.
Însă, până atunci, e important ca China să-şi scoată în linişte ceea ce are blocat în SUA.
Fără doar şi poate, planul Chinei nu poate fi altul decât cel al Eurasiei, construcţie geopolitică la care marşează împreună cu Rusia.
Iar BRICS este doar un satelit al acestei mega-construcţii. Sau, mai bine spus, o platformă de aderare la politica Eurasiei.
Căderea destul de rapidă a deţinerilor chineze sugerează o accelerare a mişcării de abandonare a dolarului de către China.
Probabil pe la sfârşitul anului vom putea avea o imagine mult mai interesantă în ceea ce priveşte noua viteză pe care China a stabilit-o pentru procesul de dedolarizare.
Până atunci însă rămânem să admirăm paradoxurile financiar-monetare care ne indică extrem de limpede o schimbare iminentă.
