Panteonul Romanie

Panteonul Romanie

0 86

Presedintele Academiei Romane, Ionel Haiduc, a apreciat, vineri, ca ridicarea in Capitala tarii a unui Panteon al marilor personalitati ale natiunii va reprezenta un act de adanca recunostinta fata de marii oameni ai neamului, o dovada de inalta cinstire si un loc de permanent pelerinaj.
Haiduc a mentionat ca ideea nu este noua, ea aparand in testamentul regelui Carol I, care isi manifesta dorinta ca, dupa “inmormantarea provizorie de la Curtea de Arges”, sa isi gaseasca odihna vesnica intr-un “mausoleu care se va cladi pe o inaltime” a Bucurestiului.
Academiei Romane, “adevarat areopag al stiintei si culturii romanesti”, ii revine in prezent sarcina de a relua aceasta idee, a spus Ionel Haiduc.
„De aceea, nu este intamplator ca astazi, cand sarbatorim scurgerea a noua decenii de la Marea Unire, cand gandul nostru se indreapta spre toti cei care au contribuit la infaptuirea ei – carturari si cronicari, manuitori de condei, slujitori a altarelor si ai scolilor, eroi si martiri – Academia Romana este institutia care lanseaza oficial acest proiect, ca un gest de inalta cinstire a inaintasilor, pilda pentru generatiile de azi si de maine”, a spus Haiduc.
Academia Romana a lansat oficial, la finalul sesiunii ’90 de ani de la Marea Unire”, organizata de Sectia Stiinte Istorice si Arheologice, proiectul national “Panteonul Romaniei”, prin care propune Parlamentului, Presedintiei si Guvernului, precum si opiniei publice infiintarea unei institutii destinate slujirii memoriei marilor personalitati ale tarii.
Numele edificiului, institutie de reprezentare nationala, ar trebui sa fie, in spiritul traditiei europene, Panteonul Romaniei, iar pe frontispiciul cladirii ar trebui gravata formula ce se afla si pe frontispiciul Panteonului francez – Aux Grandes Hommes. La Patria Reconnaissante (Marilor Oameni. Patria Recunoscatoare).
El va concentra ilustre personalitati din viata cultural-stiintifica a tarii: scriitori, artisti, oameni de stiinta, istorici, inventatori, oameni politici, maresali, comandanti straluciti de mari unitati, figuri reprezentative ale miscarii nationale de rezistenta sau inalti ierarhi.
Potrivit secretarului general al Academiei Romane, Paun Ion Otiman, “cel mai probabil amplasament al Panteonului va fi fostul crematoriu, care are avantajul de a urma cerintele testamentare ale regelui Carol I, care a indicat un potential loc deasupra Bisericii Caramidari”.
Membrii fundatiei, constituita in acest sens in scurta vreme, vor definitiva, impreuna cu Uniunea Arhitectilor, un caiet de sarcini pe baza caruia va fi organizat un concurs international de concept arhitectural, care ar urma sa fie lansat in data de 15 februarie 2009, cel mai tarziu la 1 martie anul viitor. Propunerile vor fi primite pana la 15 iunie, astfel incat in jur de 15 septembrie sa poata fi definitivata selectia constructorului.
Lucrarile la ambitiosul obiectiv, ale carui costuri, estimate la 50-50 de milioane de euro, vor fi stabilite si aduse la cunostinta opiniei publice, ar trebui sa inceapa in primavara anului 2010.
Paun Ioan Otiman a anuntat, de asemenea, ca, in perioada urmatoare, va fi lansata o campanie de subscriptii si donatii, astfel incat ‘proiectul “Panteonul Romaniei” sa fie cu adevarat unul national, finantarea lui sa fie asigurata de catre cetatenii tarii si prietenii ei, fara a fi implicat bugetul de stat”.
In cadrul Sesiunii “90 de ani de la Marea Unire” au vorbit istoricii Dan Berindei, vicepresedinte al Academiei Romane – “Desavarsirea unitatii statale a Romaniei”, Alexandru Zub, presedintele Sectiei de stiinte istorice si arheologie – ‘Basarabia si Bucovina: preludiu la Marea Unire’, prof. dr. Nicolae Edroiu, membru corespondent al Academiei Romane – “Etapele unirii Transilvaniei cu Romania” si Florin Constantiniu – “Dupa 1 decembrie 1918: consolidarea Marii Uniri”.
La eveniment au fost prezenti Ioan Robu, Arhiepiscop si Mitropolit de Bucuresti al Bisericii Romano-Catolice, membru de onoare al Academiei, principele Radu de Hohenzollern-Veringen, fostul presedinte al Romaniei Emil Constantinescu, guvernatorul BNR, acad. Mugur Isarescu, presedintele Sectiei de economice, juridice si sociologie a Academiei Romane, Nicolae Vacaroiu, presedintele Curtii de Conturi, maestrul Radu Beligan, membru de onoare al Academiei.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.