Pandemismul, ultimul stadiu al globalismului (3)
3. Ce se poate spune deja este că actualei crize sanitare, îi va urma una economică iar aceasta va determina o criză socială. Dincolo de suferința fiziologică cauzată de virusul Corona, măsurile de protecție medicală impusă de infectarea cu aceasta vor determina stări de depresie care, la rândul lor, vor duce la conflicte sociale de diverse tipuri cu potențial transformator maxim asupra organizării sociale.
i. În primul rând, va fi vorba despre adevărate războaie între forțele de ordine și populația exasperată de restricții și de perspectiva crizelor care vor urma. Într-un atare context este posibil ca în numeroase cazuri reprezentanții instituțiilor de forță să fraternizeze cu populația.
ii. În al doilea rând, se va manifesta tendința găsirii de țapi ispășitori. Deja în România au fost identificați ca vulnerabilități în sistemul de luptă împotriva pandemiei bătrânii, creștinii și bugetarii. Adică trecutul, credința (biserica) și statul.
Se conturează astfel conflicte destructurante și destatalizante: între tineri și bătrâni, cei dintâi percepându-și propria istorie ca o povară pentru construcția viitorului lor; între agnostici și credincioși, cu posibilitatea reizbucnirii unor adevărate războaie religioase și a renunțării la laicitatea statului; și între lucrătorii sectorului privat și ai celui public, cu efectul pe termen scurt al anarhiei, urmată, pe termen mediu, de dictatură. Sinteza acestor conflicte va fi, pe de o parte, pierderea identității comunitare, iar pe de alta, acceptarea aproape entuziastă a autoritarismului.
Astfel de evoluții vor împinge către o nouă formă de globalizare, iar în compensație vor stimula reculul către forme arhaice de socializare. Aceste forme se caracterizează, de regulă, printr-un grad de solidaritate ridicat la nivel social, prin autarhie și printr-un comportament exclusivist și agresiv în relațiile externe.
În condițiile nevoilor sociale actuale și ale globalizării ca fenomen natural, autarhia nu va putea funcționa. Tribalismul relațiilor externe dintre entitățile autarhice, va fi domolit de autoritatea structurilor de putere globală. În acest scop, probabil, se va apela la formule de integrare regională de tip confederativ.
iii. În al treilea rând, crizele vor developa corupția congenitală a sistemelor de guvernare cu care s-a intrat în pandemie, precum și submediocritatea liderilor produși de un sistem democratic în care regulile majorității și a egalității votului inegalilor, împreună cu confuzia dintre discursul politic și reclama comercială se conjugă, anulând orice șansă meritocrației. Aceasta va compromite pentru o lungă perioadă democrația ca mod de organizare socială.
O asemenea tendință va fi consolidată și accelerată de observația potrivit căreia statele cu organizare iliberală – precum China și Rusia – s-au dovedit mai eficiente în prevenirea și combaterea pandemiei și crizelor consecutive ei, decât marile democrații de tip anglo-saxon sau latin. Una dintre victimele pandemiei Covid 19 este aproape sigur democrația pluralistă.
4. Deocamdată, primele reacții la pandemie au fost prăbușirea sistemelor de integrare regională / transnațională de tip federal, exemplul cel mai relevant fiind cel al UE, și renașterea egoismului național. Sesizând că structurile transnaționale nu au fost capabile să producă nici democrație nici solidaritate, unii au subliniat că democrația a fost o creație a statelor națiune și au susținut că ea se poate naște numai în condițiile create de aceste state. De aici s-a dedus că abandonarea federalismului transnațional și revenirea la formula națională înseamnă renunțarea la globalizare și o nouă șansă dată democrației. Acestea sunt numai iluzii pe termen scurt.
Renaționalizarea UE și noul izolaționism național american nu au rezolvat nici pandemia nici criza economică și socială asociate ei. De aceea deja s-a făcut apel la solidaritatea internațională.
În asemenea circumstanțe se poate spune că globalismul nu a pierdut, ci a câștigat din impactul pandemiei. Cea care a pierdut este democrația. O nouă guvernare mondială se vede la orizont, care va arăta mai mult ca imperiu decât a federație. Centrul de greutate sau de iradiere al acestui imperiu va fi în Asia, având China ca jucător principal.
America și Rusia vor încerca să supraviețuiască schimbării, ceea ce le va împinge spre o alianță a puterilor de rang secund, în timp ce UE își va pierde relevanța la nivel global.
Așa cum este organizată și funcționează în acest moment, UE nu are cum merge mai departe. Nici măcar părțile sale bune nu mai sunt de mare folos în ordinea globală adusă de pademismul Covid 19.
O federație europeană ar fi necesară pentru a asigura stabilitate și predictibilitate unui sistem global de echilibru al puterilor, dar asta ar presupune o organizare internă care să elimine șovinismul hegemonic manifest în atitudinea nordului față de sud și a vestului față de est. Soluțiile sunt cunoscute. Întrebarea este dacă pandemia va gripa economia europeană până la punctul de a duce Germania, dar și alte state din nordul și vestul Europei, într-o situație cel puțin la fel de disperată cu cea în care se găseau la finele celui de al Doilea Război Mondial? Numai atunci Germania va accepta să fie europeană și să abandoneze proiectul Europei germane, permițând unei adevărate federații europene să se constituie și să funcționeze stabil, în schimbul „rentei naționale” garantând tuturor membrilor „universalizarea securității”.
Mai degrabă se poate gândi la o confederație a micilor state iliberale din centrul și estul continentului retranșate azi pe poziții naționaliste.
România este în cel mai periculos moment al istoriei sale. Criza ar putea să fie și o șansă, dar mecanismul ieșirii din criză în câștig nu este evident.
În momentul de față România este un stat eșuat care nu are nici instituții funcționale, nici lideri naționali și nici popor. Este vorba despre un popor beneficiind de unitatea, viziunea, voința și instinctul național care să îi permită forțarea unui destin potrivnic. Un popor care să producă și să susțină lideri, să se adune în sprijinul unui proiect, să își expulzeze cozile de topor și să lupte până la sacrificiu pentru a rămâne în istorie.
România are în acest moment datele unei națiuni aflate pe punctul de a părăsi istoria. Se va trezi ea asemenea unui boxeur groggy din pumnii pandemiei ca să se califice pentru un loc în viitoarea ordine globală ce se va naște după moartea lumii actuale? Nu este exclus. Este improbabil.
Pandemismul Covid 19 – care, mai mult decât o viroză răspândită pe toate continentele, este picătura ideologică, politică, economică, socială și culturală, ce revarsă paharul neputinței și necredinței actualei lumi – face ca globalismul (esențialmente neoliberal și neoconservator, capitalist și imperialist) sub semnul căruia trăim azi, aflat la finele unei istorii începute acum 2000 de ani pe temelii mult mai vechi, să treacă în altă formă de ordine globală, total diferită din punct de vedere calitativ. Este vorba, de fapt, de o altă lume. Vom supraviețui acestei treceri? Vom fi subiectul sau numai obiectul său? Aceasta-i întrebarea!
NOTĂ!
Acest text nu este scris pentru FB. El este lung și complicat.
L-am conceput ca o contribuție la activitatea unor grupuri de reflecție care și-au propus eleborarea unor documente de poziție care să dea răspuns provocărilor pandemiei Covid 19 și să ajute la anticiparea consecințelor acesteia.
L-am publicat și aici în eventualitatea că, profitând de timpul suplimentar de ședere acasă, vizitatorii acestei pagini vor dori să îl citească.
Autor: Adrian Severin
Sursa: Adrian Severin Facebook
