Pandemia COVID 19 – este timpul să recunoaștem eșecul!

Pandemia COVID 19 – este timpul să recunoaștem eșecul!

0 122

Scrisoare adresată Ministerului Sănătății din Israel
„Ministry of Health, it’s time to admit failure”
Până la urmă, adevărul iese întotdeauna la lumină. Și adevărul în privința Coronavirusului începe să se dezvăluie. Atunci când concepte distructive se prăbușesc unul după altul, nu mai rămâne decât să ne adresăm experților care au gestionat această pandemie: noi v-am zis!
Cu doi ani întârziere, realizați în sfârșit că un virus respirator nu poate fi învins și că orice încercare de acest fel este destinată eșecului.

Nu recunoașteți, pentru că nu ați recunoscut aproape nici o eroare în ultimii doi ani, însă, privind în urmă, este limpede că ați eșuat lamentabil în aproape toate măsurile voastre și până și presei i-a devenit greu să vă acopere rușinea.
Ați refuzat să recunoașteți că infecția vine în valuri care dispar singure , în ciuda anilor de observații și a cunoștințelor științifice. Ați insistat să atribuiți fiecare declin al unui val exclusiv măsurilor voastre” și astfel, printr-o propagandă mincinoasă, ați învins flagelul.  Și după aceea l-ați învins din nou. Și din nou, și din nou, și din nou.
Ați refuzat să recunoașteți că testarea în masă este ineficientă, deși propriile voastre planuri de contingență afirmau asta. 
Ați refuzat să recunoașteți că trecerea prin boală oferă mult mai multă protecție decât vaccinul* , în ciuda cunoștințelor existențe și a observațiilor care arătau că persoanele vaccinate netrecute prin boală au un risc mult mai mare de a se infecta decât persoanele trecute prin boală.
Ați refuzat, în ciuda a ceea ce arătau studiile științifice, să recunoașteți că persoanele vaccinate sunt contagioase. Pe această bază, ați încercat să ajungeți la imunitatea de grup prin vaccinare – ați eșuat și aici. 
Ați insistat să ignorați realitatea că boala este de zeci de ori mai periculoasă pentru grupurile de risc și pentru adulții vârstnici decât pentru tinerii care nu fac parte din grupurile de risc, în ciuda informațiilor care au venit din China încă din 2020. Ați refuzat să adoptați „Declarația de la Barrington”, semnată de peste 60.000 de oameni de știință și profesioniști medicali sau orice alte programe de bun simț.
Ați ales să îi ridiculizați, să îi calomniați, să le deformați spusele și să îi discreditați. În locul programelor bune și al persoanelor bune, ați ales niște profesioniști cărora le lipsea pregătirea potrivită pentru gestionarea pandemiilor (medici generaliști pe post de consilieri șefi ai guvernului, veterinari, agenți de securitate, personal din presă etc.) Nu ați creat un sistem eficient pentru a semnala efectele secundare ale vaccinurilor, iar rapoartele despre efectele secundare au fost eliminate până și de pe pagina dvs. de Facebook.

Ehud Qimron

Medicii evită să lege efectele secundare de vaccin, de teamă că îi veți persecuta așa cum ați făcut-o cu unii dintre colegii voștri. Ați ignorat numeroase rapoarte care vorbeau despre schimbările în intensitatea și durata ciclurilor menstruale. Ați ascuns informații care ar fi permis o cercetare obiectivă și adecvată (de exemplu, ați șters datele pasagerilor de pe aeroportul Ben Gurion). În schimb, ați decis să publicați articole lipsite de obiectivitate împreună cu membri din conducerea Pfizer despre eficiența și siguranța vaccinurilor. Totuși, de la înălțimea orgoliului vostru, ați ignorat și faptul că până la sfârșit Adevărul va ieși la lumină. Și el a început să iasă. Adevărul este că ați adus încrederea publicului în voi la un nivel fără precedent de jos și că v-ați erodat statutul de autoritate.

Adevărul este că ați risipit în van sute de miliarde de șekeli – pentru a publica acte de intimidare, pentru teste ineficiente, pentru lockdown-uri distrugătoare și pentru a tulbura rutina vieții în ultimii doi ani. Ați distrus educația copiilor noștri și viitorul lor. Ați făcut în așa fel încât copiii să se simtă vinovați, speriați, să fumeze, să bea, să devină dependenți de droguri și iritabili, după cum o atestă directorii de școli din toată țara. Ați distrus viețile, economia, drepturile omului, sănătatea mintală și fizică. I-ați calomniat pe colegii care au refuzat să vi se supună, i-ați asmuțit pe oameni unii împotriva altora, ați *dezbinat* societatea și ați polarizat discursul. I-ați etichetat, fără nici o bază științifică, pe oamenii care au optat să nu se vaccineze drept inamici publici și răspânditori de boală.  Ați promovat într-un mod fără precedent, o politică draconică de discriminare, de negare a drepturilor și de selecție a oamenilor, inclusiv a copiilor, în funcție de opțiunile lor medicale. O selecție lipsită de orice fel de justificare epidemiologică. Când compari măsurile distructive pe care le-ați urmat cu politicile raționale din unele țări, poți să vezi cu claritate că distrugerile pe care le-ați provocat nu au făcut decât să adauge noi victime la persoanele deja vulnerabile la virus.
Economia pe care ați ruinat-o, șomerii pe care i-ați provocat și copiii cărora le-ați distrus educația reprezintă un surplus de victime rezultate exclusiv în urma acțiunilor voastre.
Nu exista nici o urgență medicală, însă voi ați întreținut o asemenea stare de doi ani încoace din lăcomie de putere, de bani și de control. 
Singura urgență este faptul că voi încă decideți măsurile și controlați bugete enorme pentru propagandă, și le manipulați în mod conștient, în loc să le direcționați pentru a întări sistemul de sănătate. Această „urgență” trebuie să înceteze! 

Prof. univ. dr. Ehud Qimron,
Aranjament grafic – I.M. 

[1] Sursa scrisoarea originală în limba ebraică – Israel’s Prof. Ehud Qimron – „Ministry of healts – It’s Tiume to Admit Failure – https://theparadise.ng/israels-prof-ehud-qimron-ministry-of-health-its-time-to-admit-failure/ – 12 ianuarie 2022.

NOTA
Prof. univ. dr. Ehud Qimron, este Șeful Catedrei de Microbiologie și Imunologie la Universitatea din Tel Aviv, este unul dintre cei mai importanți imunologi din lume.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.