P.N.L. – SIMBOLUL TRĂDĂRII ȘI CORUPȚIEI (3)

P.N.L. – SIMBOLUL TRĂDĂRII ȘI CORUPȚIEI (3)

0 147

Pe la începutul anului 1995, nu numai Radu Cîmpeanu cu noul lui partid se dădea de ceasul morții să reintre în CDR, dar și PNL. S-a hotărît (nu mai țin minte dacă de Emil Constantinescu sau de conducerea Convenției) ca pentru aceasta să își dea acordul toate partidele considerate liberale din CDR, adică PNL-CD, PL’93 și PAC. S-a format o comisie care ne întîlneam după amiaza la sediul PNL unde Andrei Chiliman era amfitrionul nostru (și ne servea cu o cafea foarte bună). De la PAC veneau Eugen Vasiliu și Dan Căpățînă, de la PL’93 veneau Dinu Patriciu și Horia Rusu (cam mulți morți între timp!) iar de la PNL-CD veneam eu. La prima întîlnire, atmosferă prietenoasă, efuziuni democratice, înțelegere deplină, etc. La sfîrșit, Chiliman întreabă dacă putem semna protocolul. Eu spun că am o condiție, și anume la întocmirea listelor electorale pentru alegerile parlamentare, locurile eligibile să fie repartizate între partidele noastre în proporții egale.  Chiliman s-a întunecat la față și a rămas că ne reîntîlnim.
La următoarea întîlnire, cafea a fost la fel de bună, schimburi de amabilități, etc. La un moment dat, Chiliman întreabă dacă putem semna protocolul. Îi răspund că nu, explicîndu-i că am pus o condiție care nu apare în protocol. Chiliman se enervează din nou și stabilește o nouă întîlnire.
Ca să nu pierdem timpul, vă mai spun că această discuție s-a repetat de mai multe ori (nici nu mai țin minte de cîte ori). Mergeam, îmi savuram cafeaua iar la final spuneam NU. Din cînd în cînd, la discuțiile noastre venea în vizită și Viorel Cataramă, foarte interesat de revenirea în CDR.

Pînă cînd, într-o zi, strîngîndu-mi hîrtiile să plec la PNL să-mi beau cafeaua, Niculae Cerveni îmi spune: “Ah, am uitat să-ți spun, nu trebuie să te mai duci, am semnat eu azi dimineață protocolul!”. Știu de ce l-a semnat, dar fiindcă Cerveni a fost un mare patriot și un om de mare curaj, asta nu o să mai povestesc. A fost un interes, nu bănesc, mai degrabă care ținea de trufie (care  în final l-a și pierdut), dar nu o să vorbesc despre el, alături de care am dus o luptă grea, ci despre cei au inițiat distrugerea economiei naționale.

PNL a reintrat în CDR, după care s-a petrecut ceea ce intuiția mă anunțase din timp, dar nimeni nu mă ascultase. În politica românească, cel puțin după 1990, banii și trădarea au avut întotdeauna un loc de cinste în distrugerea țării. PNL a devenit în CDR vioara a doua (imediat după PNȚ-CD), PAC și PL’93 au părăsit CDR, locul de sponsor al lui Emil Constantinescu (deținut de Dinu Patriciu), a fost luat de Viorel Cataramă (despre care eu am o informație, și anume faptul că în ziua de 17 dec. 1989 se afla și el la Teheran, o dată cu Ceaușescu, dar cu o altă treabă, o sarcină de la DIE, pentru a încasa cash o rată pe care statul iranian o datora statului român – neavînd probe, nu pot spune că așa este, spun doar că așa cred că a fost, nu de altceva dar prea mulți foști agenți DIE s-au lansat în afaceri mari în 1990).
Apoi, s-au negociat locurile pe listele electorale pentru alegerile parlamentare din 1996. Dacă s-ar fi trecut în protocol amendamentul meu, rămînînd în CDR doar două partide liberale, locurile eligibile ar fi fost repartizate în mod egal. În lipsa acestui amendament, PNL (noului sponsor al lui Constantinescu) a primit 40 de locuri iar noi doar 10.

Eu am părăsit CDR. Iată cum, pentru penultima dată, eu puteam să schimb istoria României, dar nu am reușit. Dacă PNL nu reintra în CDR, în locul lui Valeriu Stoica și al mafioților lui, în parlament aș fi intrat eu și oamenii mei, tratatul cu Ucraina nu ar mai fi fost votat de Parlament (diferența de voturi a fost foarte mică în favoarea trădării), comisia de anchetă a privatizării Romtelecom (înființată în urma eforturilor mele extraparlamentare) nu ar fi închis ochii la încălcările constituționale și corupția masivă legate de acest contract, etc.
Apoi, a venit lovitura decisivă – pentru a scăpa de acest spin, de această sulă în coaste, Valeriu Stoica, ajuns ministrul justiției, a dat ordin judecătorilor lui să omoare partidul – ceea ce judecătorii au făcut, contrar tuturor probelor din dosar. Cerveni își dăduse însă seama deja de mult timp că acceptarea revenirii PNL în CDR a fost antepenultima mare greșeală din viața lui politică.

* * *

Este imposibil să păstrez în acest text cursivitatea cronologică a firului principal al acțiunii (PNL-ul trădător și corupt) și în același timp să prezint o serie de împrejurări secundare, dar esențiale. Astfel încît sînt nevoit să fac unele digresiuni, motiv pentru care vor exista unele repetări.
La alegerile prezidențiale din 1992, ieșit din politică, nu îl cunoșteam pe Emil Constantinescu, astfel încît l-am votat. Faptul că fusese secretar PCR la facultatea de geologie nu îl consideram un impediment, putea fi un comunist cinstit, curajos și patriot (fiindcă au fost mulți).
Emil Constantinescu a fost prezentat lui Corneliu Coposu de Ana Blandiana iar legenda (fiindcă nu am fost de față) spune că Blandiana a argumentat cu faptul că românii îl vor vota fiindcă seamănă cu Alexandru Ioan Cuza.
Interesant este faptul că Cerveni, comunist din tinerețe (motiv pentru care în 1949 bolșevicii l-au trimis pentru 5 ani în temniță), l-a întrebat mirat pe Coposu cum s-a oprit asupra unui secretar PCR. Coposu i-a răspuns: “Maestre, l-am ales pentru ca foștii membri PCR să vadă că nu avem nimic cu ei”. Am comentat destul acest răspuns, astfel încît azi nu o mai fac.
Apoi, reintors în politică, am apucat să-l cunosc. Un dobitoc! (desigur, nu din punct de vedere al pregătirii în domeniul geologiei). M-am îngrozit: ăsta să fie viitorul președinte al României? În conferința de presă din 18 ian. 1995 am cerut schimbarea lui din fruntea CDR. Au fost două urmări: “democratul” Emil Constantinescu i-a cerut lui Cerveni ca eu să nu vin la ședințele CDR fiindcă nu suportă să mă vadă, iar a doua a fost că pentru naivii din opoziție eu am devenit un “dușman al poporului” (cum sînt și azi, inclusiv pentru unii comentatori ai acestui site, falși patrioți).
Cerveni a continuat cu greșelile. În dorința de a întări numărul parlamentarilor din partid, l-a adus pe Alexandru Popovici, fără să țină seama de antecedentele lui. Acesta fusese senator PAC, partid în care împreună cu oamenii lui, a încercat să-l debarce de la conducere pe Nicolae Manolescu și să-i ia locul. Complotul a eșuat, Popovici a fost exclus din partid. A migrat cu susținătorii la PL ’93 unde la scurt timp a încercat alt puci, să-l dea jos pe Dinu Patriciu și să preia partidul. Alt eșec, altă excludere. În condițiile acestea, Cerveni îl aduce în partid. Bineînțeles, conform obiceiului, Popovici viza să îi ia locul lui Cerveni – dar despre asta mai tîrziu.
Popovici era foarte apropiat de Constantinescu – primul, secretar PCR la facultatea de geologie iar Popovici secretar PCR la Institutul de petrol și gaze Ploiești. Pentru cine nu știe, pînă cu puțin timp înainte, cele două instituții făceau parte din Institutul de petrol, gaze și geologie. Conflictul între noi a pornit repede.

Niculae Cerveni

Vedeam cum Constantinescu nu este cîtuși de puțin salvatorul țării, vedeam cum CDR devine o mlaștină despre care nici o parte a presei nu vorbește. Un lider șters și fără calități, despre care declarasem că singura sa calitate este zîmbetul serafimic, heruvimic, pentru care însă l-ar fi votat doar măicuțele de la Agapia), un PNȚ-cd condus de un Ion Diaconescu (despre care într-un articol cenzurat de “Cațavencu” scrisesem că era lovit de senilitate încă din tinerețe), un PNL condus de turnătorul Mircea Ionescu Quintus (intuisem asta din toamna lui 1991 cînd în calitate de președinte al “Societății pentru Adevăr”, fusesem invitat de Irina Moroianu-Zlătescu  la Casa Centrală a Armatei unde se lansa Institutul Român pentru Drepturile Omului și unde, la sfîrșit, potrivit obiceiului, am coborît la Sala norvegiană la o recepție în cursul căreia proaspătul ministru al justiției ne povestea cum el, fost deținut politic, își trimisese fiul în străinătate și îl vizita în fiecare an!– intuiția mea a fost confirmată ulterior de ploieșteanul Adrian Moroianu, deputat PNL-CD, care mi-a spus că după revoluție, cînd Quintus ieșea în stradă, ploieștenii aruncau în el cu ouă și roșii strigîndu-i “Să trăiți, domnule colonel!”; era avocatul care își turna clienții!), cu liberali proaspăt îmbogățiți de revoluție și cu țărăniști dornici și ei de îmbogățire. Aveam și la mine în partid specimene, apropiate de Constantinescu, care sigure de locurile eligibile pe care le vor obține, deja discutau despre consiliile de administrație în care să intre.

Am vrut să scot partidul din această cloacă, ceea ce dorea și Cerveni. Am început această luptă în primăvara lui 1996 cînd la un consiliu național, în prezența presei, am declarat că nu îmi trădez țara pentru un loc în parlament. De ce am făcut asta? Dintr-un calcul care s-a dovedit a fi greșit. Nu-mi place să provoc, prefer să fiu provocat ca să… provoc! M-am gîndit că toți ziariștii mă vor întreba ce am vrut să spun, de ce CDR va trăda țara, și atunci voi putea să mă dezlănțui. Nu m-a întrebat nimeni!
În luna iulie, în sediul primăriei sectorului 4, a avut loc consiliul național în care s-a dezbătut ieșirea din CDR și participarea la alegeri într-o altă alianță, la care deja lucram. Am pierdut cu o mică diferență de voturi. La sfîrșitul ședinței am anunțat demisia mea din partid, urmată și de anunțul altor demisii din conducerea partidului.
Ajuns acasă, m-am pus pe dat telefoane în provincie. Am aflat de la patru președinți din filialele județene, care din diferite motive nu putuseră să vină, că delegații lor fuseseră convinși de Alexandru Popovici să voteze împotriva mandatului primit. L-am anunțat și pe Cerveni.
Luni dimineață m-am dus la partid – demisia mea fusese verbală, nu scrisă și înregistrată. Am trimis filialelor județene circulare prin care anunțam convocarea unui nou consiliu național.
Acesta a avut loc în august, în sala de festivități a partidului lui Leon, fosta ambasadă austro-ungară, fostul sediului al senatului României dupa atentatul cu bombă care îl afectase. Totul era pregătit pentru succes.

Dar vine lovitura! Cerveni, se abține de la vot! Șovăiala lui a dus și din partea altora la poziții similare. Am pierdut din nou, tot la limită, dar de data aceasta nu mai puteam face nimic. Mi-am respectat primisiunea, am refuzat locul eligibil pe care îl aveam (locul 2 la Teleorman la camera deputatilor, întrucît Constantinescu s-a opus să candidez la București) și am părăsit politica. Un singur ziar a scris despre asta, un ziar scos de PDSR pe timpul campaniei electorale.
De ce și-a schimbat poziția Niculae Cerveni? A fost penultima lui greșeală. Într-o zi, înainte de consiliul național vine Emil Constantinescu la biroul lui de avocatură din str. Brezoianu să stea de vorbă – în timp ce vorbeau, noul Cuza tot învîrtea în mînă niște hîrtii pe care se putea citi, scris mare, “Justiție – Niculae Cerveni”. Sigur, nu a fost ideea ineptului Constantinescu (poate a lui Popovici), dar datorită trufiei, bătrînul vulpoi Cerveni a căzut în capcană și a renunțat la părăsirea CDR – și din cauza asta a pierdut și el, dar și partidul, și România.
Dar pentru azi ajunge.

Dan Cristian IONESCU
Sursa: IncorectPolitic.ro

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.