Ovidiu Ohanesian se resimte dupa terorismul de catifea
Interpretand ultimul act al mediatizatei rapiri din Irak, avand in distributie trei ziaristi romani si un afacerist arab, presedintele Traian Basescu poza la vremea aceea in Deus ex machina. Masinaria din care cobora era ceva mai evoluata decat instalatia ce a dat nastere expresiei latinesti, folosita in teatrele antice. Era de fapt un avion, la bordul caruia ii aducea teferi in tara, in uralele multimii, pe cei trei jurnalisti, cazuti nevinovati – cum este Ovidiu Ohanesian – sau lejer complici – Sorin Miscoci si Marie-Jeanne Ion, fiica de senator PSD, in ghearele rapitorilor in martie 2005.
Tinandu-i intr-o mana pe rapiti, cu paterna grija prezidentiala, iar in cealalta strangandu-l justitiar pe rapitorul Omar Hayssam, descinderea presedintele Basescu pe aeroportul Otopeni marca deznodamantul unuia din cele mai grave incidente petrecute in istoria rapirilor si sechestrarilor de cetateni romani.
Aura justitiara care incepuse sa-i straluceasca inca de atunci deasupra suvitei rebele la care nu renuntase inca, s-a ciobit cu ocazia evenimentelor cea au urmat revenirii rapitilor la casele lor. Pe de-o parte Omar Hayssam, primul inculpat de terorism din istoria Romaniei, a fost facut scapat din tara. Mai intai cu concursul medicului din stabilimentul penitenciar in care se gasea cazat. Apoi, cu larga participare a serviciilor secrete de toate obedientele, care atat s-au calcat pe bombeuri si pe microfoane in jurul afaceristului pana s-au trezit ca acesta trecuse granita fara ca nimeni sa-l intrebe de sanatatea presupusa subreda.
Pe de alta parte, programul de spalare a creierelor celor rapiti, desfasurat intr-una din locatiile din dotarea SRI imediat dupa sosirea celor trei in tara, pare ca n-a functionat in cazul lui Ohanesian. Care nu renunta sa investigheze pe cont propriu dedesubturile incidentului care i-a rapit 55 de zile din viata. Ohanesian se incapataneaza sa interogheze vehement justitia si serviciile secrete romanesti despre implicatiile si complicitatile care s-au tesut in jurul rapirii.
Nici chiar recenta pronuntare a sentintei de catre magistratii Curtii de Apel Bucuresti, care il condamna pe sirianul Hayssam la 20 de ani de inchisoare, nu a pus surdina protestelor lui Ohanesian. Care continua sa ceara socoteala institutiilor statului roman pentru cedarea slugarnica in mainile americanilor a lui Mohammad Munaf, despre care Ohanesian crede ca ar fi cheia intregii operatiuni de rapire. Ca si despre scandaloasa iesire din tara a lui Hayssam, in contextul in care era considerat intaiul terorist al patriei si, era, dupa cum confirma recenta sentinta a Curtii de Apel, cat se poate de vinovat de rapirea ziaristilor.
Desigur, cazul Hayssam nu incepe cu momentul gaselnitei de a pune la cale o rapire pentru a-si consolida afacerile si reputatia amenintate de ruina. Ci mult mai devreme, pe cand zbura confortabil alaturi de presedintele Ion Iliescu in toate cursele prezidentiale, in care era ingaduit in calitate de mare smenar politico-economic.
Cu ocazia aparitiei de ieri a lui Ohanesian intr-un studio de televiziune national am auzit si chintesenta ipocriziei serviciilor la adresa ziaristului ce se incapataneaza sa faca lumina in cazul propriei rapiri. Un director SRI dintre multii perindati la sefia serviciului il compatimea pentru trauma suferita in Irak. Care trebuie sa fi fost cumplita, sunt de acord, dar nu se compara cu sentimentul de disperare si neputinta surda care-l incearca de mai bine de doi ani pe Ohanesian in fata terorismului de catifea practicat de autoritatile din Romania.
Cu aceeasi ocazie am aflat si motivarea sentintei Curtii de Apel Bucuresti. Unde se spune ca lui Hayssam i-a venit ideea rapirii urmarind niste stiri difuzate de postul Al-Jazeera. Banuiesc ca urmatoarea miscare de reparatie a autoritatilor va fi intrarea in scena a CNA-ului. Care va da o sanctiune aspra postului arab pentru a fi transmis imagini cu rapiri la ore la care teroristii din Romania nu s-au dus inca la culcare.
Vifor Rotar
