Oscarul Realitatii, cel mai prost film de studio

Oscarul Realitatii, cel mai prost film de studio

0 104
Nu suntem pregatiti pentru Oscaruri. Este una din replicile pe care cine-scepticii le debiteaza atunci cand optimistii de celuloid se suresciteaza pe tema cinematografiei mioritice si a premiilor la care ar avea ea dreptul in peisajul filmului mondial.
Poate ca e adevarat. Poate ca peliculele romanesti au nevoie de o si mai adanca incursiune spre miezul universalului ca sa fie recunoscute de intreaga suflare cinefila, si nu sa se bucure doar de premiile – ultraonorante, de altfel – pe care le primeste de la niste jurii prea artistice si prea extaziate de creatia europeana. Asa o fi. N-or avea regizorii romani fata de Oscar, dar este certissim ca jurnalistii mioritici n-au nici macar obraz de prezentat premii americane. Au dovedit-o cu prisosinta comentacii de luni dimineata din diverse studiouri, pe care finalul ceremoniei de decernare a ravnitelor premii i-a gasit in pana cumplita de inspiratie si intr-o ceata deasa de ignoranta.
Pe mine m-a prins pe Realitatea TV, unde am audiat niste ineptii cumplite despre filme, regizori si premii. Cuplul de prezentatori – in care el fusese proaspat promovat de la Meteo – s-a chinuit lamentabil sa ne faca entertainment pe seama ceremoniei si sa se dea cunoscatori intr-ale filmului. Chiar si invitatii au dat-o rau de gard. Dupa criticul de film Alexandra Olivotto, singura priceputa si competenta, a urmat in studio un actoras de mana a doua, care nici macar nu vazuse filmele premiate. Abia in formula de trei, gasca din studio a dat masura completei incompetente. Trioul s-a straduit sa comenteze peliculele premiate, ale caror titluri nici macar nu reuseau sa le pronunte. Actorasul – care nici nu trebuia sa fie acolo din moment ce nu vazuse nimic – a-ncercat sa ne spuna ceva despre Life of Pi, pe care l-a pronunta exact asa – PI – cand ar fi trebuit sa spune PAI, daca tot se rupsese in engleza. Apoi a dorit sa comenteze pelicula Zero Dark Thirty, fara sa aiba habar ca este numele codificat al interventiilor de comando declansate la o jumatate de ora de miezul noptii. Baiatul a baguit incurcat ceva despre filmul Ziro Sarti, iar moderatorul la fel de ignorant l-a ajutat sa iasa din bucluc cu pretioasa informatie Ziro Tarti Faiv.
Nu stiu daca vom lua vreodata Oscarul pentru vreun film, dar e sigur ca daca flacai de calibrul asta fac promovarea peliculelor, avem toate sansele sa nu pupam nimic. Ziro.
 
Vifor Rotar

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.