Oroare totală: UE și SUA promovează legalizarea mondială a pedofiliei

Oroare totală: UE și SUA promovează legalizarea mondială a pedofiliei

0 72

Sub pretextul combaterii pedofiliei, Occidentul se luptă să lase deschise niște ferestre permisive, care, practic, ar duce în mare parte la exonerarea pedofililor și a celor vinovați de pornografie infantilă.


Noul tratat al ONU împotriva pedofiliei, dacă va fi aprobat, va fi un document foarte permisiv, și aceasta ca urmare a presiunilor exercitate de UE și SUA.
În concret, aceste delegații solicită introducerea unor excepții de la incriminarea pornografiei infantile, eliminând de la urmărire penală obligatorie imaginile artificiale precum și cele reprezentând acte sexuale „consensuale” între minori.
Noul Tratat ONU pe tema „Întăririi cooperării internaționale în combaterea anumitor infracțiuni comise prin sistemele electronice de informații și comunicare și în domeniul transferului de probe electronice privind infracțiuni grave”, elaborat și aprobat, în versiunea sa provizorie, de Biroul ONU pentru combaterea drogurilor, terorismului și infracțiunilor (UNOCD) – dacă va fi aprobat de majoritatea țărilor din Adunarea Generală ONU în lunile următoare – va deschide larg calea pedofiliei și legalizării abuzului sexual asupra minorilor.
Pe data de 9 august, în ciuda declarației directoarei executive a UNOCD (agenția ONU pentru combaterea criminalității online), Ghada Waly, foarte mândră de realizările ei, comunitatea internațională a deschis larg porțile pornografiei infantile, putând ajunge chiar să o faciliteze – și, odată cu ea, să faciliteze traficul de copii și violența și abuzul sexual asupra minorilor în lumea întreagă.
Delegațiile occidentale din SUA și țările europene, inclusiv UE, au susținut includerea în text a unor excepții de la criminalizare pentru anumite forme de pornografie infantilă.
Aceste excepții prevăd că materialele care nu privesc un „copil real” sau sunt generate autonom (de inteligența artificială) sau sunt create „în cadrul unei relații consensuale” și păstrate „pentru uz personal” nu ar fi cazul să fie supuse urmăririi penale obligatorii în statele membre ONU.
Aceste forme de pornografie infantilă au fost până acum interzise în toate țările, în baza protocolului „Convenției Națiunilor Unite privind Drepturile Copilului”.
Excepțiile pe care vor să le introducă acum țările occidentale ar înlocui această interdicție universală cu un drept opțional și variabil, de la țară la țară.
Situația este foarte gravă, mai ales când se știe formal, de ani de zile, că Europa este cel mai important „centru global” de stocare de materiale de pornografie infantilă online din lume.
[Articolul face trimitere la un material publicat de Internet Watch Foundation în 2022, potrivit cu care, în 2021, 62% din volumul total de materiale conținând abuz sexual asupra minorilor provenea din Europa, Olanda fiind țara care găzduiește cele mai multe materiale de acest tip din lume.]
De ce nu s-au opus reprezentanții noștri, ai Italiei, la ONU la această modificare și ce intenționează ei să facă în legătură cu această primă breșă legislativă majoră pe plan internațional, care poate avea consecințe incalculabile în domeniul pornografiei infantile și abuzului asupra copiilor?
Excepțiile promovate de țările UE, SUA și alte țări occidentale au fost introduse în Articolul 14 al proiectului de tratat, în particular la paragrafele 3 și 4 ale acestui articol, care se termină, laconic, cu paragraful 5, unde se spune: „Nimic din această Convenție nu va afecta obligațiile internaționale care contribuie cel mai mult la realizarea drepturilor copilului”.
Suntem martorii aroganței și ai unei minciuni sfruntate.
Delegatul Austriei a reprezentat vocea întregii UE atunci când a susținut deschis poziția occidentală:
Copiii cu vârsta de peste 14 ani au dreptul de a dezvolta relații sexuale și pot alege să aibă relații sexuale” cu adulți și pot „produce imagini în timpul activității sexuale pe care să le împartă apoi între ei”, fără nicio incriminare.
Aceeași poziție a fost susținută și de Germania, care, așa cum arătam în luna mai, și-a relaxat legile privind deținerea și producerea de pornografie infantilă.
[Într-un articol publicat în luna mai 2024, același autor consemna că Germania a dezincriminat deținerea și diseminarea de pornografie infantilă.]
De asemenea, suntem în pragul legalizării complete, fără nicio limită, a „sexting”-ului (schimbul de mesaje – scrise, audio, foto sau video, în special prin telefoane smart sau pe rețelele de comunicare virtuală – care au o natură sexuală sau sexual explicită, inclusiv imagini nud sau seminud).
Unde sunt marii luptători împotriva violenței împotriva femeilor și copiilor? De ce tace Biserica Catolică, care pretinde că are o toleranță zero pentru astfel de activități? Oare toți acei jurnaliști care se arată impresionați de copiii care sunt răniți în războaie sau în valurile de migrațiune necontrolată și-au pierdut glasul?
Delegațiile Iranului și Republicii Democrate Congo au cerut supunerea la vot a unei propuneri de eliminare a acestor excepții, propunere susținută și de alte țări, care au denunțat aceste prevederi pentru capacitatea lor de a face rău copiilor, de a promova traficul sexual de copii și practici sexuale perverse.
Un grup de 51 de țări s-a format pentru susținerea acelorași obiecții ca Iran și Congo, votând pentru eliminarea excepțiilor – cu toate astea, propunerile au rămas în text pentru că 91 de țări, conduse de Statele Unite și Uniunea Europeană, au votat pentru păstrarea lor.
Ca urmare adoptării noului text al tratatului, unele delegații au rămas în opoziție, inclusiv: Nicaragua, Niger, Djibouti, Pakistan, Papua Noua Guinee, Irak, Guatemala, Mali, Tanzania, Venezuela, Thailanda, Siria, Burkina Faso, Paraguay, Senegal, Maroc, Sudan, Uganda, Kenya and Zimbabwe.
Ulterior, delegatul Siriei a prezentat o declarație, în numele unui grup de 22 de țări (printre care și Rusia și China) care au denunțat aceste excepții pentru capacitatea lor de a submina însuși obiectivul convenției, și anume protecția copiilor.
Aș vrea să vă întreb din nou, noi ale cui drepturi le protejăm aici, drepturile criminalilor, sau drepturile victimelor?” – a întrebat delegatul Rusiei, susținut și de China.
Se așteaptă ca Adunarea Generală ONU să adopte formal tratatul până la finalul acestui an și să-l înainteze statelor membre pentru semnare.
Potrivit Articolului 65 al tratatului propus, Convenția „va intra în vigoare în cea de 90-a zi de la depunerea celor patruzeci de instrumente de ratificare, acceptare, aprobare și înrolare”.
Merită reamintit că delegațiile occidentale – ale SUA, UE și Marea Britanie, cu precădere – au încercat încă din septembrie trecut, într-o rundă anterioară de discuții asupra textului, să elimine complet termenul de „pornografie infantilă”, înlocuindu-l cu mai asepticul „materiale de exploatare sexuală a minorului online”.
[Potrivit articolului privind inițiativa statelor occidentale din septembrie 2023, aceasta făcea parte dintr-o agendă mai vastă de promovare a autonomiei sexuale a adolescenților.
Chiar agențiile ONU au admis că noul termen ar elimina de la incriminare anumite materiale sexuale care privesc minori, printre care „sexting”-ul consensual între adolescenți și alte materiale cu conținut sexual, făcând mai dificilă tragerea la răspundere penală a vinovaților de producerea, stocarea și transmiterea de astfel de imagini care, altminteri, ar constitui pornografie infantilă.
Agențiile ONU susțineau că această modificare ar fi dezirabilă, pentru că „de-stigmatizează” comportamentele sexuale între adolescenți, introducând o distincție între pornografia legală și cea ilegală.]
Lobby-ul pedofililor – că sunt ei birocrați de înalt nivel în instituții naționale și internaționale, ori funcționari guvernamentali, oameni de cultură sau formatori de opinie în mass media, directori de corporații internaționale sau finanțiști internaționali – legalizează, pas cu pas, pedofilia și pornografia infantilă.
[Pentru ilustrare, articolul face trimitere la cazul foarte cunoscutului prezentator de știri de la BBC, Huw Edwards, care a fost condamnat recent pentru producerea și deținerea de pornografie infantilă. Cazul lui Edwards a readus pe tapet un alt sinistru personaj de la BBC, Jimmy Saville, considerat cel mai prolific pedofil din istoria Marii Britanii. În ce privește afaceriștii internaționali cu mare influență în cercurile de putere, inclusiv academice, articolul face trimitere la infamul caz al lui Jeffrey Epstein – care conducea o rețea de trafic sexual de copii; Epstein a murit în arest înainte de proces, în condiții suspecte.]
Nu vom accepta să ni se închidă gura pe acest subiect.

Autor: Luca Volontè,
Preluare: La Nuova Bussola Quotidiana
Sursa: yogaesoteric.net

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.