ORDINUL SOLOMONARILOR. ENIGMĂ SAU ADEVĂR ISTORIC?(1)

🔆ORDINUL SOLOMONARILOR. ENIGMĂ SAU ADEVĂR ISTORIC?
Solomonarii, aceste enigmatice personaje ale mitologiei româneşti, trăiesc pe jumătate în legendă, pe jumatate în realitatea cotidiană a satului românesc.
Personaje semidivine, aceşti solomonari investiţi cu puteri magice, sunt cunoscuţi în credinţele populare sub diferite nume precum: grindinari, hultani, gheţari, izgonitori de nori, salmani sau zgrebunţaşi.
Legendele îi pun în legătură cu duhurile, mai ales cu Vântoasele, atribuindu-le puteri precum îmblânzirea şi călărirea balaurilor, ascensiunile cereşti, impunerea voinţei asupra fenomenelor meteorologice (mai ales grindina şi furtuna) sau harul vindecării.
Se crede că numele solomonarilor își are originea în numele regelui biblic Solomon, el însuţi socotit a fi un mare vraci şi uneori chiar patronul vrăjitorilor.
Imaginea solomonarului este una cât se poate de grotească. El este văzut ca un bărbat uriaş şi sălbatic, cu ochii bulbucaţi şi părul roşu, ţepos, înveşmântat fiind într-o haină albă ce atârnă peste 7 pieptare.
Din recuzita solomonărească fac parte un topor din fier descântat, cu care în credinţele populare acesta fabrică grindina, dar care are şi un rol de paratrăznet când este împlântat în pământ sau în pragul casei cum aflăm din scrierile lui Ion Creangă, un frâu din coajă de mesteacăn cu care acesta struneşte, îmblânzeşte şi dirijează balaurul,
Cartea Solomonăriei, în care se află toată puterea şi ştiinţa lor, atârnată de umăr iar la piept o toacă mică de lemn cu care solomonarul cheamă duhurile vântului (Vântoasele).
În unele părţi din recuzita solomonarului mai parte şi nişte legături din cârpe ce poartă numele de „moime” nume ce seamănă, etimologic vorbind, cu termenul „moine” adică „vreme grea”, furtună.
Legendele româneşti mai spun că solomonar poate deveni doar copilul născut cu căiţă* care la o vârstă fragedă este răpit de un solomonar bătrân şi dus la Solomonanţă sau Şcoala de solomonărie, aflată undeva la capătul pământului într-o groapă adâncă sau într-o peşteră.
Se spune că aici, lecţiile ar fi predate de însuşi Deavolul sau de arhidemonul Uniilă şi că din 7 sau 9 ucenici doar unul singur ajunge să fie solomonar plin, la sfârşitul unui stagiu de pregătire ce durează până la varsta de 20 de ani, desfăsurându-se în condiţii foarte dificile.
În această şcoală solomonarii învaţă toate limbile vietăţilor de pe pământ, toate farmecele şi toate descântecele şi după ce asimilează toate acestea se retrag într-o peşteră în care, aşezaţi la o masă din piatră, scriu într-o carte toată ştiinţa lumii.
Legendele româneşti consideră uneori solomonarii ca oameni sfinţi lasând a se înţelege ca sunt un fel de instrumente ale dreptăţii divine deoarece ei evaluează valoarea morală a oamenilor.
În acest ultim sens, tradiţia spune că solomonarii umblă prin sate în chip de cerşetori şi dacă nu sunt primiţi cum trebuie ei se supără şi aduc grindina asupra hotarelor satului distrugând recoltele şi bunurile.
Tot ceea ce primesc solomonarii (deşi, aşa cum lasă să se înţeleagă unele relatări, ei nu au nevoie de nimic) aruncă pe apele curgătoare pentru duhurile necurate.
Ne poate da istoria un răspuns la aceste mito-credinţe?
Există o cât de mică referinţă care ne-ar putea îndreptăţi să credem că ordinul solomonarilor a existat şi că există o continuitate istorică în sânul ordinului?
Poate fi localizată undeva, pe pământ, acestă şcoală a solomonarilor şi dacă da, atunci unde poate fi plasată ea? Asta vom încerca noi să aflăm în expunerea faptelor ce urmează.

🔆SOLOMONARII – INIŢIAŢII LUI ZAMOLXE
Să cercetăm cu atenţie câteva dintre numele tradiţionale ale solomonarilor. Spuneam ceva mai devreme că solomonarii sunt cunoscuţi în tradiţia populară sub diferite nume dintre care un interes aparte au denumirile de salmani, hultani şi zgrebunţaşi. Acest ultim termen, folosit mai ales în regiunea moţilor, este mai puţin important deoarece aruncă lumină doar asupra activităţii solomonarilor.
Unii cercetători sunt de părere că denumirea de salmani atribuită solomonarilor ar proveni de la regele biblic Solomon care el însuşi, era considerat un mare vraci.
Aşa să fie oare?
Mă îndoiesc, nimic din legendele legate de solomonari nu ne îndreptăţeşte să credem că ar fi aşa.
Dar, numele de salmani ne îndreptăţeşte să credem că solomonarii au o filiaţie directă cu Zamolxe deoarece unele izvoare istorice atestă forma Salmoxe ca derivat al numelui marelui Zeu getic.
Studiind puţin acest nume aflăm că salman este un cuvânt compus: sal+man ce, aşa cum şi este cazul de faţă, desemnează un pesonaj semidivin, iniţiatul zamolxian.
Sal, derivat din Zal, rădăcină a numelui divin Zalmoxe, care înseamnă Zeul Moş, unul dintre epitetele de care se bucura Zamolxe ca rădăcină a zeilor şi oamenilor deopotrivă, demonstrează cu prisosinţă faptul că solomonarii erau preoţi zamolxieni.
Pe de altă parte, particula „man” alăturată unor cuvinte din vocabularul limbii române are sensul de (om) „mare”. Iată cum omul şi divinitatea se reunesc pentru a da naştere, în forma legendei, iniţiatului cunoscător al tainelor lumii şi a celor de dincolo de lume!
Revenind şi privind dintr-un alt punct de vedere, vedem că însuşi Zamolxe avea, ca epitet de onoare ce-l desemna, ca şi creator al oamenilor numele de OM.
Prin urmare, numele salman dat solomonarilor, nu are nimic de-a face cu istoria şi spiritualitatea ebraică şi nici o filiaţie cu regele iudeu Solomon, ci desemnează omul care a trecut cu brio etapele iniţierii zamolxiene, ajungând să se asimileze cu zeul, prin moartea iniţiatică infăptuită prin aruncarea în cele trei suliţe de care aminteşte Herodot; şi tocmai la acestă iniţiere supremă face referire ascensiunile cereşti amintite de tradiţia legată de solomonari.

Să privim acum puţin asupra denumirii de hultani acordată solomonarilor de credinţele populare.
Hultan în limbaj popular înseamnă vultur, ori unul dintre simbolurile ce-l desemnau pe Zamolxe în dubla sa ipostază de principiu masculin şi principiu feminin este vulturul bicefal, al cărui simbolism este identic dar invers celui al caduceului.
Cel mai exact simbolismul acvilei bicefale este legat de simbolismul lui Ianus Bifrons, care desemnează în ipostază antropomorfă simbolismul caduceului a acelui „solve et cuagula” al alchimiştilor medievali.
La fel Zeus Pelasgicul avea ca emblemă a suveranităţii universale vulturul şi nu este exclus ca emblema ordinului solomonarilor să nu fi fost tocmai aceea a unui vultur bicefal de la care să fi preluat acest nume.
Dacă Zamolxe era divinitatea sub patronajul căreia se afla ordinul solomonarilor, atunci înseamnă că aceştia, implicit, în farmecele şi descântecele lor, nu-l puteau invoca decât pe el. De aici, de la aceste invocaţii pe care le făceau atât pentru a aduce grindina, ca pedeapsă divină, pentru nemărinimia oamenilor, cât şi pentru a vindeca, li se trage solomonarilor porecla de zgrebunţaşi întâlnită în ţara moţilor.
„A zgrebunţa” este o variantă a termenului popular „a zgrăcina”– a chema necontenit, a invoca, a striga tare şi de multe ori (numele cuiva)
Ne mai interesează aici încă un aspect legat de tradiţia despre solomonari.
Se spune că ei călăreau şi îmblânzeau balaurii. Nu este oare aici un aspect destul de clar a credinţei lor zamolxiene, aceasta cu atât mai mult cu cât steagul geţilor era chiar un balaur (dragon)?
Dar aceasta complică lucrurile întrucât, în altă parte a Terrei, Arthur este fiul lui Uther Pendragon, dar despre aceasta o să vorbesc în părţile ultime ale acestui articol.
Să zăbovim acum puţin şi asupra aspectului grotesc al solomonarilor din legendele populare. Ei prezintă o asemănare izbitoare cu giganţii/ uriaşii din legendele greceşti (grecii au „preluat” neîntrebat legendele de la geţi – n.r. Carmen Pankau).
Densuşianu ne spune că la poeţii epici ai Greciei giganţii erau consideraţi nişte oameni superbi şi impii, pentru că nu aveau credinţă în zei (ci numai într-unul singur).
Ei distingându-se prin statura uriaşă, având o faţă teribilă şi plete lungi ce le cădeau în jos de pe cap şi de pe barbă şi aveau solzi pe picioare asemenea celor de balauri, auncând asupra cerului cu lemne aprinse şi cu pietre (este vorba de un anume ritual ce aminteşte de trasul cu săgeţi în norii aducători de furtună practicat de geţi).
Tot el ne spune, după ce studiază întreaga literatură antică legată de giganţi, că ţara lor era Geţia Carpatină, or, dacă ţara lor era Geţia Carpatină, iar zeul lor era Zamolxe, asa cum am arătat mai sus, este clar că instituţia solomonăriei merge adânc în negurile istoriei, până în perioada pelasgă.
Amintim de asemenea că preoţii geţi aveau straie albe atunci când oficiau, încă o similitudine cu tundra albă a solomonarilor.

SOLOMONANŢA SAU ŞCOALA DE SOLOMONĂRIE
Există asa ceva?
Dacă există unde poate fi plasată ea?
Am spus că această şcoală este situată undeva la marginile pământului într-o peşteră sau groapă adâncă.
Dintr-un anume punct de vedere peştera însăşi este o groapă adâncă în interiorul muntelui!
Aflăm, de asemenea, că în această şcoală, viitorul solomonar învăţă o carte, Cartea Solomănăriei, pe care o învăţa într-un loc explicit şi clar delimitat: Cetatea Babarului.
Aceaste caracteristici mă îndeamnă să cred că de fapt solomonarii, la un anumit moment dat purtau un alt nume şi formau un ordin aparte, o supra-castă aflată cumva în afara sistemului social.
Într-unul din articolele trecute l-am identificat pe Zamolxe cu Ler Împărat şi cu Ion/Ianus.
Despre acest Ler Împărat legendele româneşti spun că locuieşte într-un palat aflat într-o peşteră, pe un munte mare pe care nu-l poate afla decât cel ce place lui Ler Împărat.
Despre el se mai spune că este şeful rohmanilor.
Ce aflăm despre rohmani sau blajini, cum sunt cunoscuţi în tradiţiile populare, îi aduce uimitor de aproape de solomonari.
Rohmanii sunt sfinţi, ori aşa cum am spus deja, în unele legende solomonarii sunt socotiţi oameni sfinţi.
Rohmanii locuiesc la capătul lumii, ori despre solomonari se spune ca ucenicii erau duşi pentru iniţiere într-o peşteră situată la capătul lumii;
rohmanii sunt sihastrii, ori despre solomonari se spune că nu dorm niciodată în casă, ci numai în peşteri, adăposturi sub stânci sau în păduri.
Deci comportamentul lor este cel al unui sihastru.
Despre solomonari se spune că primesc pomeni, desi nu au nevoie de nimic, pe care le aruncă duhurilor necurate; or rohmanii locuitori pe Tărâmul celălalt (avem aci de-a face cu un tabu) de Pastile lor care se sărbătoresc la o săptămană după al nostru, primesc pomană cojile de ouă pentru că „nu au nevoie de oul întreg, ca noi păcătoşii; lor le ajunge punga de aer”.
Se spune despre solomonari că după ce-si desăvârşesc stagiul se retrag întro pesteră (deci sub pământ, într-un sens mai larg) unde scriu într-o cartea toată învăţătura lumii; or despre Rohmani se spune că locuiesc sub pămant şi că odinioară au locuit pe pământ, iar la sfârşitul vremilor vor fi readuşi de Dumnezeu pe pământ (a se vedea aci caracterul lor de oameni sfinţi).
Capătul pământului, despre care se vorbeşte în aceste legende, îl aflăm lămurit din legendele greceşti, care afirmau că extremul nord, Hiperboreea mitică se afla în Geţia Carpatină!
– va urma –

Preluare: zamolxe
Adaptare și foto: Carmen Pankau 
Sursa: Carmen Pankau

Bibliografie orientativă:
– V. Lovinescu, Dacia Hiperboreană, Ed Rosmarin, Buc
– N. Densuşianu, Dacia preistorică, Ed Herald, Buc
– Cornel Bârsan, Revanşa Daciei, Ed Obiectiv, Craiova
– Cristina Pănculescu, Kogaion, muntele sacru al dacilor, Ed Stefan, Bucureşti
– Pamfil Bilţiu, Maria Bilţiu, Izvorul fermecat, Ed Gutinul, Baia Mare

Nota
* Termenul căiță are mai multe semnificații în limba română, de la articole de vestimentație tradițională până la superstiții legate de naștere:
1. Articol de îmbrăcăminte

• Pentru copii: O scufiță sau o bonetă mică, de obicei confecționată din pânză subțire, care se leagă sub bărbie.
• Tradițional: În portul popular, reprezintă un acoperământ al capului purtat de femei. De exemplu, în Țara Oltului se purta căița cu rețe, un fel de săculeț în care se strângea părul, peste care se punea ulterior broboada.
• Modern: Există și variante moderne, precum căițele de mătase sau satin folosite pentru protecția părului în timpul somnului. 

2. Semnificația biologică și populară

• Membrana amniotică: În termeni populari, „căița” este fragmentul de membrană (amniotică) ce acoperă uneori capul fătului la naștere.
• Superstiție: Expresia „născut cu căiță” se referă la un om extrem de norocos. Se crede că cel care vine pe lume astfel va fi ferit de rele și va avea succes în viață. (I.A.)

Share on Facebook

Tweet

Follow us