Operatorii de turism sub lupa ANPC

Operatorii de turism sub lupa ANPC

0 169


Comandamentul de iarna 2007 – 2008, organizat in principalele statiuni turistice din tara, cuprinde actiuni de control in unitatile de cazare, masa si in cele care inchiriaza??echipamente de agrement, anunta ANPC (Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor).


In perioada 14 – 16 decembrie 2007, conducerea ANPC a verificat modul in care se desfasoara activitatea in cadrul Comandamentului de iarna de pe Valea Prahovei.
In aceasta zona s-au organizat, din data de 10 decembrie si pana in prezent, 82 de actiuni de control, aplicandu-se 53 de sanctiuni. Cazurile grave de incalcare a legislatiei au fost sanctionate contraventional, valoarea totala a amenzilor ridicandu-se la 152.000 lei.


Presedintele ANPC, Dan Vlaicu, a verificat, impreuna cu o echipa de inspectori din cadrul Comandamentului, un operator economic de la baza partiei Sorica, din Azuga.
In urma controlului s-a aplicat o amenda de 10.000 lei si s-au distrus 61 kg de carne, atat pentru lipsa elementelor de identificare, cat si pentru modificari organoleptice, dar si pentru termen de valabilitate depasit (in cazul unor cremvursti pastrati in frigider pentru a fi serviti clientilor). In plus, turistii primeau mancare gatita cu cateva zile inainte si pastrata in frigider.
De asemenea, unitatea comerciala oferea cazare, fara a avea afisate preturile camerelor, fara o evidenta a turistilor cazati si fara a dota camerele corespunzator.
“Am organizat Comandamentul de iarna in zilele premergatoare sarbatorilor, tocmai pentru a impune comerciantilor sa ofere conditii de calitate si in acord cu pretul pe care il platesc turistii care se anunta in numar foarte mare in perioada urmatoare. De asemenea, ne dorim ca turistii sa inteleaga drepturile pe care le au in raport cu operatorii din turism si sa le solicite acestora sa le puna la dispozitie serviciile pentru care platesc”, a spus secretarul de stat Dan Vlaicu.
Birourile Comandamentului de iarna sunt organizate in Sinaia, Predeal, Bran-Moeciu, Arieseni, Borsa, Vatra Dornei, in cadrul carora echipele de inspectori ANPC preiau reclamatiile turistilor si verifica modul in care isi desfasoara activitatea operatorii economici care ofera cazare, masa si servicii de agrement.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.