„Operațiunile de mutilare prin control a unei societăți”. Rețetă!

„Operațiunile de mutilare prin control a unei societăți”. Rețetă!

0 54

Din cărți e posibil, dar e mai greu. Însă din experiență și observație directă e mult mai ușor de priceput cum au fost posibili și anii ’50, și următorii. Pentru succesul unei atare operațiuni de mutilare prin control a unei societăți nu trebuie, de fapt, să faci mare lucru.

În primul rînd, te lasi ocupat de-o mare putere.
Nu e obligatoriu ca ocupația să fie și militară, dar, dacă e, nu strică. Însă obligatoriu e să imporți (vrac) cultura acelei mari puteri, pe care o instaurezi ca reper suprem-normativ.
Stabilești că de tot ce e mai bun în univers responsabilă e numai acea cultură. Din acea cultură absorbi totul – de la frezele masculine și feminine la cinematografie, muzică, obiceiuri, apucături, vestimentație (pop și instituțională) pînă la modelul politic.
Ai grijă ca specificitatea, cîtă e, să devină urgent rușinoasă. Ulterior, să se șteargă. Dacă mai rămîne ceva din ea, să fie suportată ca o vină, ca incapacitatea deținătorului de a se debarasa de tarele care-l mai despart încă de asimilarea completă în evul luminos al vremurilor noi, ce trebuie resetate, vorba unui ancor chel.
Ai grijă să cînți neîncetat puterea exportatoare și produsele importate. Chiar dacă riști plictisul și oboseala. Nu te oprești niciodată. Orice tîmpenie sau enormitate face acea putere, ai grijă s-o explici masei ca agregat prețios al unor minți superioare, veghetoare, responsabile, temerare și interesate exclusiv de binele și pacea lumii. Oricare enunț critic la adresa ei se supune oprobiului ca devioționism, trădare, pactizare cu dușmanul șamd.

Ce ne mai trebuie?
Ne mai trebuie un disciplinat și șantajabil corp de elită pedepsitoare. Nu mulți. Cîteva mii. Cărora le induci ideea că au o menire mesianică. Ei sînt cei care fac ordine. Lor le revine misiunea istorică de-a curăța din rădăcină răul societății.
Loialitatea acestui corp se achită din prada de război, pe care ei între ei n-o să și-o dispute, nici n-o să și-o impute, decît dacă vreunul e chiar prea lihnit și vrea să mănînce singur. Nici nu prea ai grija lor. Oricum ei supraveghează tot, inclusiv pe ei între ei. Totul e să nu pierzi cheițele dulapurilor cu schelete etichetate riguros.

Mai trebuie ură. Multă.
Cît mai multă și cît mai amplu răspîndită. Născută și crescută din ideea fundamentală că proprietatea este furt și că banul (altuia) e ochiul dracului.
Că toți barosanii sînt hoți și toți trebuie eradicați, indiferent cum. S-ar putea trezi vreun dobitoc vorbind prostii de genul că în democrații justiția nu are funcție punitivă, nu pedepsește, nu “face dreptate” și, în niciun caz, cu orice preț.
În democrații, în justiție se stabilește cu probe adevărul juridic al cutărei situații litgioase. Și, dacă e cazul, se decide ponderea pedepsei, în interorul limitelor stabilite prin lege de către o altă putere în stat. (Pfuaaaa….!Prostii! Teorii! Mofturi care noi nu mai putem pentru ca să mai suportăm care de douăjcinci de ani ne-a supt sîngele, la pușcărrriiiieeeee! samd…)

Ura se întreține cu propagandă.
Pentru propagandă, trebuie activiști cu propaganda. Cît mai zeloși, cît mai fioroși. Cît mai spumegoși. Plătiți nu prost, nu bine, doar binișor, pentru că trebuie să creadă și ei puțin în ceea ce spun.
Și mai trebuie ceva: sărăcie, la limita foametei.
Nu dincolo de această limită, ci lîngă ea. Fomistul potențial e constant resentimentar. Poți conta oricînd pe frustrările lui, pururi treze. Va pune mereu pe seama altora motivele propriei ratări. De aceea va participa îndatorat și cu aplomb la judecata publică în băncile tribunalelor poporului. Și va plînge de fericire cînd va curge sînge de dușman în piață.

Din cînd în cînd, succesulului operațiunii de mutilare societală îi e de mare ajutor sacrificarea cîte unuia de la vîrful sistemului. Asta probează, de fapt, că nimeni nu e protejat, că oricine o poate păți. Spaima difuză e întotdeauna utilă. Propagandistic, sacrificierea din interior se vinde ca probă materială a onestității sistemului însuși, care iată! n-are mamă, nici tată cînd vine vorba să-și dovedească imacularea.
Alte ingrediente (bio, dar nedegradabile): prostie, egoism. Cînd și astea două s-au amestecat bine cu impostura intelectuală, preparatul e gata.
Se scoate de la cuptor, dar se servește rece. Sloi.

Autor: Sorin Faur
Sursa: facebook.com

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.