Observații științifice cruciale în Spațiul-Timp din jurul monștrilor Universului!
Găurile negre au constituit dintotdeauna paradoxuri ale Universului, care sfidează legile fizicii și sunt în fapt stele moarte care au colapsat gravitațional în concentrări de densități inimaginabile de materie stelară, dobândind astfel o forță gravitațională de neoprit.
În orizontul spațiu-timp, denumit Evenimentul Orizont al unei găuri negre, fizica tradițională își pierde înțelesul, iar orice materie, inclusiv lumina, care depășește această graniță nu mai poate scăpa de colosala forță de atracție a acesteia. De aceea sunt denumite găuri negre, pentru că nimic nu poate scăpa, nici măcar undele electro-magnetice, pentru ca noi să le observăm.
Numeroase teorii și confruntări științifice s-au purtat în jurul teoriilor fizice despre aceste corpuri cosmice, cele mai importante fiind cele ale lui Einstein, căruia cercetătorii prezentului material îi confirmă teoria, dar și ale lui Hawking, Susskind, Kerr, Schwarzschild, Penrose, etc.
Găurile negre supermasive sunt în general cele din centrul galaxiilor, dar pot exista independent în Univers, formate încă imediat după Big Bang, sau cele care și-au consumat total stelele galaxiilor lor.
Acestea pot fi de zeci de miliarde de ori mai masive decât Soarele nostru, fiind observabile de către telescoapele noastre doar după cum distorsionează imaginea luminoasă a altor galaxii din preajmă. Găurile negre au mișcare de rotație, după cum a demonstrat Kerr, iar noile observații confirmă Teoria Generală a Relativității, a lui Einstein, denumită și Teoria Gravitației, conform căreia spațiul și timpul sunt întrețesute în Spațiul-Timp, precum un material maleabil la forțele gravitaționale, care susține întregul Cosmos.
Acesta ar fi de natură granulară, cea mai mică alveolă de spațiu-timp având dimensiunea insesizabilă a instrumentelor noastre, adică dimensiunea Planck, de 1.616înmulțit cu 10 la puterea -35 metri.
Prin urmare, este perfect posibil ca o gaură neagră supermasivă precum cea din centrul galaxiei noastre, cu masa a 4 milioane de sori, să afecteze gravitațional în rotația sa și spațiul-timp din jurul Evenimentului Orizont ce-o înconjoară, ca un fel de melasă, sau adeziv care antrenează țesătura spațiu-timp într-o mișcare de rotație sincronă cu gaura neagră, antrenare care scade ca influență cu pătratul distanței pe măsură ce ne îndepărtăm de respectivul monstru cosmic. Există numeroase teorii despre ce ar putea exista în centrul insondabil al unei găuri negre, de la singularități punctuale și circulare, cea de-a doua fiind mai probabilă în cazul unei găuri negre rotitoare, până la găuri de vierme care pot duce în zone ale Universului aflate la miliarde de ani-lumină, unde ar exista o ieșire prin găuri albe, sau chiar în alte universuri paralele.
Unii oameni de știință fanteziști au speculat că aceste găuri negre ar fi putut fi folosite, precum cea din centrul galaxiei noastre, pentru călători interstelari ai unor civilizații extrem de avansate, chiar pentru a ajunge pe Pământ în timpuri imemoriale.
Cert este că noile descoperiri privind Spațiu-Timp sunt de natură să ne reformeze viziunea despre Univers, demonstrând totuși că, precum Einstein, omenirea are capacitatea de a cuprinde intelectual Universul și chiar Multiversul, o teorie a universurilor multiple de diferite grade, cum ar fi cea a lui Everett, care capătă din ce în ce mai multă pondere în concepțiile astro-fizicienilor.
Potrivit unui reportaj științific preluat de Știri pe Surse, astronomii au observat o gaură neagră care afectează țesătura spațiu-timp, confirmând predicțiile lui Einstein și oferind noi indicii despre rotație și gravitație extremă.
Astronomii au surprins un fenomen rar în care o gaură neagră supermasivă modifică structura spațiu-timp însuși, confirmând o predicție veche de un secol din teoria relativității generale a lui Albert Einstein, scrie Space.
Descoperirea, publicată recent în revista Science Advances, se concentrează asupra unei stele sfâșiate de o gaură neagră supermasivă cu rotație rapidă, generând un eveniment de tip „tidal disruption event” (TDE), cunoscut sub denumirea AT2020afhd.
Oamenii de știință au observat oscilații în orbita stelei, cauzate de un fenomen numit precesie Lense–Thirring, prin care o gaură neagră aflată în rotație antrenează spațiul-timp din jurul său, transmite Mediafax.
Efectul a fost prezis pentru prima dată în 1918 de fizicienii Josef Lense și Hans Thirring, dar până acum a fost extrem de dificil de observat direct.
Cercetătorii au analizat date în raze X furnizate de observatorul spațial Neil Gehrels Swift al NASA și semnale radio colectate de rețeaua Karl G. Jansky Very Large Array.
Aceștia au detectat fluctuații sincronizate în emisiile X și radio, care se repetă la fiecare 20 de zile terestre, indicând faptul că atât discul de acreție (fenomen prin care un corp ceresc captează materie din spațiul cosmic), cât și jetul asociat se mișcă oscilatoriu în același ritm.
Această mișcare coordonată a oferit dovezi solide că variațiile observate sunt cauzate de efectul de „frame-dragging” (efectul de „tragere” a spațiului-timp), nu de schimbări în energia emisă.
În timpul acestor evenimente, materialul stelar formează un disc de acreție în jurul găurii negre, iar o parte din materie este expulzată sub formă de jeturi extrem de puternice, apropiate de viteza luminii. Deoarece aceste structuri se află foarte aproape de gaura neagră, mișcarea lor este puternic influențată de efecte relativiste prevăzute de teoria lui Einstein, observabile doar în astfel de condiții extreme, precum deformarea spațiului-timp.
Oamenii de știință afirmă că această observație oferă o metodă nouă de a măsura rotația găurilor negre și de a înțelege mai bine modul în care aceste obiecte cosmice se hrănesc și generează jeturi, scrie Știri pe Surse.
Libiu Dan Mateescu
