Obiceiuri romanesti de Florii

Obiceiuri romanesti de Florii

0 54

Duminica Floriilor este prilej de sarbatoare pentru toate persoanele care au nume de flori : de la Floarea, Florin, Florina, Florica pana la Margareta, Viorica, etc.
Pe langa faptul ca ne felicitam rudele, prietenii si cunoscutii cu ocazia onomasticii lor, aceasta sarbatoare are numeroase conotatii religioase si crestine care tind sa se piarda.
O consemnare a variatelor obiceiuri din mai multe zone ale tarii este realizata de marele folclorist Ion Ghinoiu.
In diferite colturi ale tarii oamenii merg la biserica pentru a sfinti crengute de salcie pe care le pun la geamuri, la usi sau la porti sau chiar se incing cu ramurile de salcie peste mijloc pentru ca au credinta ca acest ritual ii apara de boli si ii face mai robusti.
Intr-un pom inflorit snurul de martisor si, alaturi de acesta, se agata haine si zestrea fetelor de maritat. In unele zone, fetele pun in noaptea de Florii busuioc sub perna, spre a deveni mai frumoase si mai sanatoase.
La inceputul ciclului, in ajunul sau sambata Floriilor, se efectua un ceremonial complex, structurat dupa modelul colindelor, obicei atestat numai in sudul tarii: Muntenia si Dobrogea. Una dintre fete, participanta la ceremonial, numita Lazarita, se imbraca mireasa. Aceasta, impreuna cu alte fete cu care formeaza o mica ceata, colinda in fata ferestrelor caselor, unde au fost primite.
Un text dobrogean, probabil foarte vechi, completeaza scenariul ritual al mortii si inmormantarii cu invierea si prefacerea lui Lazar in flori, moment culminant marcat, printr-o hora de veselie a colindatoarelor.
Folcloristul Ghinoiu sustine ca originea obiceiului ar trebui cautata intr-una din formele trace ale cinstirii lui Dionysos care avea loc la inceputul primaverii, strans inrudite cu cele din antichitatea greaca despre Adonis si Afrodita, Attis la frigieni, Osiris la egipteni etc, in care baza scenariului ritual era moartea violenta a zeului, bocirea zgomotoasa in grup, iar in final invierea lui concomitent cu eruperea vegetatiei.
Povestea populara asociata acestei credinte crestine, care se suprapune peste sarbatoarea religioasa este ilustrata cu har prin crestivitatea orala, populara : baba Dochia era mama lui Dragobete, Cap de Primavara, casatorit cu o fata ce mai avea un frate mai mic, pe nume Lazar. Intr-o sambata Lazar a plecat de dimineata cu caprele, lasand-o pe maica-sa sa faca placinte. Urcandu-se intr-un stejar sa culeaga muguri, isi aduce aminte de placinte. Se grabeste sa coboare, cade si moare. Sora lui, nevasta lui Dragobete, il cauta pana il gaseste si il boceste pana cade moarta langa frate-sau. Rudele si neamurile i-au gasit tarziu, in ziua de Santamarie, cand iarba crescuse peste ei. Se zice ca de atunci ar fi ramas si jelitul la morti. In felul acesta sora lui Lazar scapa de traiul greu ce-l ducea cu soacra-sa, Baba Dochia.
Datele Evangheliei difera mult de consemnarile pagane ale acestui obicei, dar cele doua se impletesc armonios in aceasta zi speciala de primavara.

Sanziana Motoroiu

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.