Oaza de mahala din Centrul Civic

Oaza de mahala din Centrul Civic

0 165

Centrul Civic al Brasovului este un petec de ilegalitati edilitare, prinse in perimetrul care ar trebui sa faca orgoliul urban al orasului . In ciuda titlului pompos cu care ne referim la zona cu pricina, locul este un santier nenorocit, in care viteza lucrarilor concureaza de ani de zile propulsia melcului. La o asa organizare de santier, locatia ar fi trebuit inchisa in urma cu multa vreme. Investitorii care construiesc aici se comporta de parca prezenta in mijlocul orasului a maidanului pe care lucreaza ii scuteste sa aplice reguli altminteri draconice pentru santierele de la periferia localitatii. Topografic, spatiul o fi centrul Brasovului, dar civic nu e deloc. Mormanele de moloz n-au mai fost ridicate de multa vreme, in total dispret pana si pentru prevederile minimale ce se cer indeplinite in astfel de situatii. Intreaga zona se alimenteaza de la un transformator de curent amplasat ilegal. In ciuda somatiilor de a intra in legalitate pe care le-a primit in repetate randuri, firma care l-a montat nu s-a sinchisit sa-l pozitioneze conform proiectului.
Mimand totusi interesul pentru legalitate, societatea in cauza a facut in extremis un gest ce aduce a dorinta de a redresa situatia. A intrerupt joi alimentarea cu energie electrica pentru cateva ore; nu doar cladirile in constructie au ramas fara curent, dar si imobilele finalizate cu ani in urma, in care functioneaza diverse firme si institutii. Printre acestea, Primaria noua. Intalnirea primarului cu concesionarii din Centrul Civic s-a desfasurat in bezna. Atmosfera care, de altfel, se potriveste de minune cu specificul lucrarilor.
Edilul orasului si afaceristii au fost nevoiti sa iasa din cladire ca sa se inteleaga. Au profitat de ocazie si au facut o descindere in santier. Acolo unde fiecare asteapta ca celalalt sa remedieze defectiunile. Asa-zisii investitori au fost din nou convocati luni la o intalnire la care va participa si reprezentantul Electrica, impreuna cu care vor decide noul sistem de bransare la sistemul de alimentare.
Pentru molozul din santier, ar ajunge sa fie bransati la legea bunului-simt. Dar si atunci ar putea invoca faptul ca le lipsesc normele de aplicare.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.