Oameni si animale. Sau doar animale
Astazi este Ziua Mondiala a Animalelor. Evenimentul este precedat de Ziua Sfantului Francisc, predicatorul si misticul din Assisi, cel care descoperea prin secolul al XIII-lea chemarea catre viata de calugar, parasind viata de huzur din casa parintelui sau bogat. Convertirea fondatorului Ordinului franciscan s-a savarsit in urma revelatiei ca toate creaturile pamantului merita sa fie iubite si pretuite intrucat sunt opera Creatorului, in egala masura in care sunt si fiintele umane.
Ceea ce predica Sfantul pe coclaurile Assisi-ului natal ar merge uns in peisajul rural romanesc, in care se petrec atrocitati cumplite ale caror victime inocente sunt animalele. Din pricina prejudecatii ca mediul urban este mai propice deviatiilor de tot soiul decat sanatoasa atmosfera sateasca, gesturi incalificabile se savarsesc pe ulitele satelor sau in marginea localitatilor populate de tarani, fara ca specialistii sa se ingrijoreze.
Comportamentul violent al unor adolescenti de la oras se preteaza mult mai bine interpretarilor si analizelor facute de specialisti in psihologie si deviatii comportamentale. Analistii cu patalamale de psihologi si terapeuti sunt inclinati sa descopere conflictele familiale la radacina gesturilor reprobabile savarsite de generatiile de tineri necopti la minte. Multi dintre ei isi gasesc in manifestarile violente supapa de descarcare a diverselor frustrari de care sufera buna partea din junimea debusolata a patriei.
Puzderia de diagnostice puse acestor gesturi si jeluitul permanent al generatiilor mai varstnice, vexate de purtarile celor de care ii despart ani buni, sunt, cu siguranta benefice, macar pentru luarea la cunostinta a bolii. Dar au si un efect secundar pervers. Acopera cu profesionalismul lor urban realitatea rurala mult mai grava. Clipul filmat de un amator de la oras, in care o sleahta de tineri cruzi isi pasau o pisica pe post de minge de fotbal, a avut in populatie un efect mai devastator decat imaginile cu taranii sau tiganii omorandu-si in bataie animalele de povara. Suturile incasate de felina jigarita au impresionat mai tare decat loviturile de lopata care au sfaramat spinari de cai.
Un efect stramb, care tinde sa protejeze o realitate grava in Romania de la tara. Acolo unde raporturile traditionale dintre om si animal s-au denaturat. Comuniunea conservata de traditie intre taran si vita ori calul cu are isi lucreaza pamantul s-a pulverizat ca si cand nici n-a existat vreodata. Imagini ireale surprinse in marginea satelor romanesti arata dementi care isi lovesc cu salbaticie animalele istovite; cai costelivi mor in hamuri, sub loviturile stapanilor. Legea le aplica cel mult o amenda bestiilor ucigase, si asta doar cand fapta lor poate fi dovedita cu probe categorice.
Insusi Francisc din Assisi, dac-ar fi sa ajunga din intamplare in Romania de astazi, ar avea nevoie de mai mult de o predica si de o rugaciune pentru a potoli furia tampita a taranului roman impotriva animalului din batatura.
Vifor Rotar
