Oameni ramasi pe drumuri

Oameni ramasi pe drumuri

0 284

Acest lucru s-a intamplat ieri, la Brasov, patru familii, cu o gramda de copii (aproape 20) ramanand fara acoperis deasupra capului.
Cele patru familii locuiau intr-un imobil de pe strada Laminoarelor din Noua, unii chiar de circa 30 de ani, in regula si cu contracte de inchiriere.
Cladirea a apartinut unei societati brasovene de salubritate, cu titlu de locuinte de serviciu, care societate, suferind oarece schimbari si transformari, a ajuns pe alte maini care nu mai doresc sa intinda noi contracte de inchiriere acelor oameni, acuma, ca cele vechi au expirat.
Este drept ca noii proprietari au atentionat in mai multe randuri pe locatari ca este cazul sa-si caute alte locuinte, fara insa a le da alt ajutor in demers decat cate 1.000 de lei.
Dupa cum afirama un reprezentant al celor patru familii, acesta s-ar fi adresat, in cadrul unor audiente, Primariei si insusi primarului Scripcaru, in speranta gasirii unei solutii ajutatoare, insa prim-edilul i-ar fi raspuns prin ridicari din umeri, chiar afland ca imobilul urmeaza sa fie daramat cat de curand, si i-a indemnat pe oameni sa se descurce cum or sti.
Fiind oameni fara bani, locatarii imobilului nu au putut sa-si cumpere nici macar vreo doua cotete de gaini, acolo, asa ca ieri s-au pomenit cu buldozarul pe capul lor.
Lasand la o parte faptul ca acesti oameni nu stiu unde sa se bage acum, in prag de iarna, pare complet inuman atat faptul ca buldozerul a intrat in actiune inainte ca oamenii sa-si poata scoate lucrurile afara, cat, mai ales, indiferenta primarului Scripcaru fata de soarta acestor oameni, chiar daca ei sunt tigani.
Se pare,in acest caz, ca este vorba de ceva interese,se intelege ca imobiliare, mai presus de soarta unor oameni.
Pai da, ce stie satulul ce-l doare pe flamand!

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.