O viziune realistă și tragică – Europa e condusă de complicii invadatorilor!

O viziune realistă și tragică – Europa e condusă de complicii invadatorilor!

0 496

Adevărul despre invazia „refugiaţilor” musulmani coordonată de ISIS
Un fost membru al trupelor speciale sovietice din vremea URSS area un punct de vedere (teorie) mai special despre actuala şi inopinata invazie a refugiaţilor musulmani, cu apucături şi trăsături islamiste.
Totul a început de la evenimentul Charlie Hebdo, din 7 ianuarie, când au fost asasinaţi mai mulţi caricaturişti şi jurnalişti francezi în centrul Parisului, deşi redacţia era păzită de poliţişti şi monitorizată de DST. Comandoul jihadist prin execuţia sumară şi punctuală a arătat Europei că islamiştii de la ISIS de fapt controlează din punct de vedere al siguranţei publice continentul, adică mai pe româneşte fac ce vor în
Uniunea Europeană, asta în timp ce NATO se plimbă cu vapoarele pe Marea Neagră, pe banii noştri din taxe şi impozite. ISIS duce un război asimetric împotriva Europei, iar noi răspundem cu metode învechite ca în
secolul XX.
În luna februarie Statul Islamic a ameninţat public că va invada până în toamnă Europa cu 100.000 de luptători. Ei au arme cumpărate de la ucraineni. Atunci diplomatul român Siviu Crăiescu a tras
un semnal de alarmă neluat în seamă de SRI sau serviciile secrete occidentale. refugiati1
“Statul Islamic depăşeşte dimensiunile unei organizaţii teroriste tipice. El este organizat ca o armată neregulată de tip reţelar, care numără 100.000 de agenţi înarmaţi, dintre care 40.000 occidentali, dar şi sute de mii de simpatizanţi. Resursele se ridică la 2.000.000.000 de dolari, plus accesul la resurse nonfinanciare, în special resursele de petrol din zonă.”

Serviciile turcesti au semnalat o posibila „migratie”!
În luna mai serviciile secrete turceşti au interogat mai mulţi luptători jihadişti prinşi din Siria, care afirmau că în patru luni va începe ofensiva islamistă în Europa. Comisia Europeană şi conducerea UE nu s-a sesizat la aceste semnale. De ce? Din obtuzitate, datorită unui marxism ateist stupid, sau posibil o parte din liderii europeni să fi primit şpăgi uriaşe, ca să închidă ochii, de la traficanţii de carne vie care
folosesc acelaşi traseu al drogurilor de intrare în Europa: Turcia, Grecia, Macedonia, Serbia, Ungaria.
La sfârşitul lunii august s-a pus în mişcare puhoiul, circa un million de refugiaţi din Orientul Mijlciu şi nordul Africii. Din analizele ONU circa 70% dintre refugiaţi sunt bărbaţi tineri, restul fiind copii şi femei. Şeful Frontlex a arătat într-o conferinţă de presă că au fost prinşi sau interceptaţi luptători SIS printre ei, unii dintre ei au fost arestaţi la graniţa bulgară sau ungară. Dar grosul islamiştilor au intrat fără probleme în U.E.
Specialiştii şi agenţii de securitate interesaţi de viitorul Europei auobservat că refugiaţii musulmani sunt foarte bine organizaţi şi obraznici, nu par oameni care fug de război şi înfometaţi, pentru că ei aruncă mâncarea primită. Ei sunt împărţiţi în grupuri de câte zece oameni, care au un lider, care-i coordonează prin telefoanele mobile smartphone.ISIS
La cincizeci de oameni au un comandant care le transmite prin şefii de grupă instrucţiunile în limba arabă. Se poate observa la Budapesta, cum “refugiaţii” musulmani intră ordonat şi coordonaţi în autobuze şi ascultă comenzile şefilor lor. Atunci, când coboară din autobuze toţi citesc pe smartphonuri comenzile în limba arabă. Ei toţi, parcă sunt înţeleşi, vor să ajungă în Germania, aici se vor coordona în aşteptarea noilor instrucţiuni de la Statul Islamic. S
e pare că în Germania sunt ascunse şi îngropate logistică militară, muniţie şi armament suficent pentru a începe Jihadul european aşa cum ameninţă din ianuarie liderii Statului Islamic pentru a ataca U.E, cu ajutorul musulmanilor islamişti din ghetourile marilor oraşe occidentale. Zilele acestea Europa nu asistă la o criză umanitară cum încearcă presa aservită intereselor lui Angela Merkel şi a Comisiei Europene controlate de Germania, ci la un război asimetric, o invazie musulmană organizată şi coordonată de Statul Islamic.
În noul Califat Islamic European, România va purta denumirea de “Orobpa”.
Cum vom răspunde noi, europenii, invaziei musulmane coordonată de Statul Islamic? Până acum liderii naţionali şi europeni s-au dovedit neputincioşi şi impotenţi în faţa valului “refugiaţilor” islamişti, parcă ar fi paralizaţi de o forţă întunecată. Speranţa de libertate rămâne la popoarele creştine.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.