O tara condusa prin santaj

O tara condusa prin santaj

2 485

USR – PLUS este mai mult decât o maladie pasageră. Se prezintă tot mai insistent ca o erupţie de metastaze în expansiune. Eu unul încep să mă îngrozesc observând “excepţionalităţile” acestui relief cu excrescenţe ce se dilată funest de la o zi la alta.
O alianţă de sub 15% din 32% participare la parlamentarele din decembrie 2020 a ajuns să conducă ţara asta inertă cu o autoritate de majoritate absolută. De unde îi vine aceast forţă disproporţionată şi, mai ales, cum reuşeşte ea să paralizeze orice nevoie de rezistenţă a celor care încă mai pun preţ pe noţiunea de… vai cât de demodat sună… patriotism?

La început am luat în glumă profilul de demnitar pe care îl propunea USR – PLUS. Tineri fără nicio experienţă administrativă, fără nicio performanţă profesională, erau instalaţi în funcţii grele doar pentru că erau guralivi, impertinenţi şi înzestraţi cu un fanatism sectar în faţa căruia orice raţionalitate pălea.
Acum, însă, când văd cum se acumulează în jurul lor abuzurile tolerate şi obrăznicia în formele ei cele mai agresive, mă întreb exasperat:

CINE DRACU’ ÎI ŢINE PE ĂŞTIA ÎN SPATE? Cine îi mai poate opri din delirul lor teleghidat?
Într-o scurtă recapitulare:

  • Clotilde Armand câştigă primăria celui mai bogat sector din Bucureşti printr-o fraudă vizibilă din cosmos. Totul este muşamalizat;
  • Vlad Voiculescu tratează sănătatea din România ca pe o temă de cenaclu comunal unde tot ce contează este pălăvrăgeala stearpă. Nimic practic, nimic spre binele imediat al cetăţeanului. Doar blablauri mierose, abureli feisbucistice şi delegări de responsabilităţi. În jurul şi în jurisdicţia sa mor oameni nevinovaţi, dar el rămâne etern şi sec în funcţie, ca nişte moaşte nepreţuite sigilate în sacristia Vaticanului;
  • Claudiu Năsui zici că abia a trecut în treapta a II-a a unei şcoli pentru adolescenţi cu nevoi speciale. Pare năucit că i s-a introdus în programă istoria recentă a Securităţii şi se plânge de prea multă materie. Cu o cohortă de securişti la susţinere, întâi încearcă să fraudeze cu firme de gaşcă milioanele de euro din programul IMM Invest, apoi, sub presiunea evidenţelor acuzatorii, propune candid şi ritos, cu aere de justiţiar căzut într-o aripă din cuibul sfinţilor, resetarea escrocheriei. Zeii nu se pun în gips!
  • Cât despre Stelian Ion şi marota lui cu desfiinţarea SIIJ, nebunia escaladează galopant, capătând dimensiuni ce reclamă imperativ cămăşi de forţă. Dezbaterea problemei, acum două zile, în comisia juridică a Parlamentului, a oferit exact circul aşteptat, avându-l în prim plan pe preşedintele comisiei Mihai Badea, membru (cum altfel?) al… USR – PLUS! Păruiala generată de acesta a fost atât de deşănţată încât, conform Hotnews, “la o jumătate de oră de la începerea ședinței preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Corina Corbu, şi preşedintele CSM, Bogdan Mateescu, au părăsit nemulțumiți lucrările Comisiei juridice, învocând că “discuțiile sunt politizate“.

Cititorii mei vor zice că am făcut o fixaţie disproporţionată pe subiectul guvernării dezastruoase a USR – PLUS. Scriu şi tot scriu despre asta, ca şi cum alte subiecte n-ar mai exista.
Le dau dreptate! Da, exact aşa fac! Pentru că tot caut explicaţii şi nu găsesc alta mai bună decât una gravisimă pe care o să v-o expun imediat.

Tupeul reprezentanţilor USR – PLUS depăşeşte orice deviaţie personală. El nu mai poate fi pus pe seama unei simptomatologii de individ. Că unul e vindicativ, că altul e frustrat, că al treilea depinde prea mult de jointuri… La ei atitudinea asta vine dintr-o conştiinţă de grup infracţional impunisabil, din siguranţa că orice ar face au spatele asigurat. Că cineva extrem de puternic, mai puternic decât orice putere oficial declarată în România, îi susţine şi încurajează. Cine şi cum?
În căutarea explicaţiei trebuie plecat de la două întrebări fundamentale şi răspunsurile lor imediate: Care este cea mai puternică instituţie din România? SRI! Care este cel mai puternic personaj din România? Preşedintele Klaus Iohannis!

Acest tandem omnipotent nu a observat raptul scandalos de la Primăria sectorului 1? Nu a înţeles că Vlad Voiculescu este un impostor toxic pentru români şi că ultimul vlăstar al familiei Năsui a încercat cu IMM Invest un hold-up mai ceva decât devalizarea Bancorex?
Bineînţeles că SRI şi preşedintele Iohannis au observat şi au înţeles foarte bine toate cele de mai sus şi multe alte tâlhării ale USR – PLUS care încă nu au ajuns în presă. De ce bagă ei capul în nisip şi tolerează atâtea mizerii?
Pentru că altcineva, mai puternic decât ei, decide în locul lor! Acel cineva care a propulsat-o pe Clotilde Armand, care pompează influenţă în Vlăduţ şi Claudiu, care se foloseşte de Stelian Ion ca de un berbece pentru spargerea SIIJ. Dar cine să fie, cine să fie, cine să fie?

O lămurire neaşteptată a adus acestei întrebări limbuţia necontrolată şi deficitul de fosfor ale lui Dan Barna. Acesta a declarat nonşalant, după ultima întâlnire de la Cotroceni: “Președintele Iohannis ne-a cerut să-l susținem pe Vlad Voiculescu”. O declaraţie mult mai gravă decât prima impresie pe care o lasă. Pentru că îl trage făţiş pe Iohannis, şeful de facto al PNL, în tabăra USR – PLUS.
Şi aici vine revelaţia pe care mi-a produs-o această declaraţie: preşedintele Iohannis este şantajat. Să ţi se pună în gură o astfel de poziţionare scandaloasă şi tu să taci, indiferent dacă a fost adevărată sau nu, este un semn de enormă slăbiciune.

Dana Budeanu, una dintre puţinele voci publice care a semnalat, în stilul ei cu multe semne de exclamare, cât de scandaloasă este declaraţia lui Barna, pariază că totul ar fi o invenţie cap – coadă a barbologului şef de la USR. Eu cred, dimpotrivă, că poate exista un sâmbure de adevăr în spusele acestuia. În sensul că Iohannis, care a dovedit în mod repetat că nu prea are proprietatea termenilor pe care îi foloseşte în limba română, o fi scăpat un îndemn mobilizator la unitatea coaliţiei (gen “nu vă lăsaţi dezbinaţi de scandalul din jurul lui Vlad Voiculescu”…). Dar de aici şi până la propoziţia ticluită de Dan Barna pentru a fi servită presei, e o distanţă manipulatorie uriaşă, pe care aş numi-o a fricii şi a laşităţii preşedintelui Iohannis.
Cum de şi-a permis Dan Barna o astfel de aroganţă la adresa marelui orgolios de la Cotroceni şi cum de acesta a înghiţit-o fără să zică nici pâs, iată un subiect de serioasă îngrijorare privind psihicul celor doi.

Explicaţia mea e una singură: preşedintele Iohannis are nişte vulnerabilităţi personale majore pe care cei de la USR – PLUS, ajunşi la butoane importante, le-au descoperit şi documentat prin dovezi irefutabile. Foarte probabil şi cu ajutorul lui Macron şi al DGSE (principala agenţie de informaţii din Franţa) care au în România doi pioni importanţi (Clotilde Armand şi Dacian Cioloş) pe care trebuie să-i valorifice maximal până la prezidenţialele din 2024.
Şantajul este un nărav la fel de vechi ca preacurvia. O formă imorală, dar eficientă, de a rezolva probleme sensibile. Să nu ne iluzionăm că el ar ocoli politicul. Dimpotrivă! Aici şi-a găsit mediul cel mai favorabil marilor victorii. Şi acum, după toate semnele, performează la superlativ chiar pe malurile Dâmboviţei.

Cine-l are la mână pe preşedintele Iohannis conduce, practic, România.

Tăcerea domnului Iohannis în faţa ultimelor obrăznicii usereplusiste şi realitatea că această încropeală, USR – PLUS, reprezentând doar 5.7% din totalul românilor cu drept de vot, controlează dictatorial deciziile cruciale privind naţiunea, ne obligă să ne îngrozim:
trăim într-o ţară condusă prin şantaj!

Acesta este mesajul subliminal pe care muţenia laşă a preşedintelui Iohannis îl transmite românilor.

Contele de Saint Germain

COMENTARII

Dă-i un răspuns lui Gigi Anuleaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.