O rusine publica: ministrul tehnocrat Costin Borc!

O rusine publica: ministrul tehnocrat Costin Borc!

0 573

Vicepremierul și ministrul Economiei Costin Borc s-a pricopsit cu un dosar la DNA, deschis la plângerea prealabilă a unor angajați din subordinea sa, care au reclamat faptul că mai mulți cetățeni luați de pe stradă au fost unși consilieri economici la diferite ambasade, fără a avea nici un fel de specializare în domeniu. În timp ce profesioniști cu zeci de ani de experiență și cu grade diplomatice stau pe tușe fără a li se oferi posibilitatea să-și exercite meseria.
În plângere sunt nominalizate persoane ca un anume Dan Mocanu, fără nici o pregătire în domeniu, trimis pe un post de ministru consilier economic la Ambasada de la Berlin dar și de Norina Boru, fiica fostului președinte Emil Constantinescu care are ca specializare… microbiologia de laborator ambulant, trimisă consilier ec. la Ambasada de la Roma.
De menționat că fiica fostului președinte Constantinescu a mai fost trimisă la Roma pe același post dar a fost retrasa în urmă cu trei luni de zile pentru „incompetență”.
Tot de mentionat este ca Borc a fost consilier la Emil Constantinescu, pe vremea cand acesta era presedintele României, ceea ce face ca acum sa-i intoarca un favor trimitând-o la huzur pe banii statului pe fiica acestuia. Borc este in acelasi timp si un apropiat al lui Dragos Constantinescu, fiul fostului pesedinte.costin borc vp min. ec. d
Dar cea mai mare „aroganță” făcută de vicepremierul Borc este aceea că a trimis-o fără nici măcar o minimă pregătire pe Ana Maria Leca la misiunea permanentă a României de la Geneva. Nimeni alta decât sora fotbalistului Ionuț Lupescu care antrenează echipa de fotbal FC „Servette Geneva”.  „Dl Ionuț Lupescu a făcut o cerere de… reântregire a familiei și ministerul nostru dar și dl ministru Borc, au ajuns la concluzia că e normal ca dl Ionuț Lupescu să-și întregească familia”, a fost declarația stupefiantă a dnei L. Popescu responsabilă cu presa de la cabinetul ministrului Borc. Deci pentru a-și reîntregi familia Ionuț Lupescu a făcut o cerere și sora sa a fost unsă de catre ministrul tehnocrat (!!) consilier economic la ambasadă, dânsa având ca specializare… „psihanaliza Freudiană”. Nici nu se putea o specializare mai bună pentru un asemenea post.
Psihanalistul potrivit la locul potrivit! De menționat că nașa de cununie a lui Ionuț Lupescu este Simona Marinescu, reprezentant al României la ONU pe probleme umanitare. „Da doamna Marinescu l-a sunat pe dl ministru Borc de câteva ori, dar nu cred că are legătură cu dna Leca de la Geneva!”,declară nonșalant purtătoarea de vorbe de la cabinetul lui Borc. ( L. Popescu Ivireanu).

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.