O poveste cu happy-end: Cum au polișat CCR cu mîna lui Nicușor
CCR a respins azi în unanimitate ca inadmisibilă prima sesizare făcută de noul președinte, legată de legea anti-legionari a lui Silviu Vexler.
Decizia de joi a CCR e cel puțin spectaculoasă și capabilă să genereze nesfîrșite comentarii.
A pierdut Nicușor lamentabil la primul lui demers constituțional?
L-au executat chiar cei care l-au ajutat să ajungă președinte?
S-a întors sistemul împotriva lui după doar două luni de mandat?
I s-a arătat pisica?
Orice e posibil, nu avem un răspuns cert. Dar, privind nițel de sus, se poate observa că e un happy-end pentru ambele părți implicate, cel mai probabil în numele unui deziderat major: polișarea CCR cu prilejul reînnoirii. Nu de alta, dar în perioada următoare Curtea va fi o unealtă de maximă importanță pentru regim.
CCR a respins joi în unanimitate ca inadmisibilă prima sesizare făcută de noul președinte, legată de legea anti-legionari a lui Silviu Vexler.
O sesizare care a prins toată lumea pe picior greșit și i-a făcut pînă și pe cei mai acerbi critici ai lui Nicușor să-l aplaude. Cît despre susținătorii progresiști, șoc și groază.
O eventuală victorie a președintelui la CCR ar fi fost, în primul rînd, salvarea lui Călin Georgescu de aberantul dosar de legionarism, așa că e firesc că suveraniștii au jubilat, salutînd călduros demersul.
Nicușor Dan chiar avea nevoie de o gură de oxigen, pentru că nu există vreun președinte post-decembrist care să fi dezamăgit mai rapid decît el și să fi căzut în sondaje la capitolul încredere precum a făcut-o el.
Se dovedește incapabil măcar să-și aducă o echipă la Cotroceni, dispare îndelung din peisaj, a înghițit gălușca majorării TVA, s-a făcut că plouă cînd era firesc să sprijine public măsurile lui Bolojan, a desemnat cu mare întîrziere un judecător la CCR, nu are soluții pentru SRI, nu a venit cu noi dovezi privind anularea alegerilor, așa cum a promis, refuză să semneze pensionările de magistrați, nu își prezintă public toți donatorii, și, peste toate, face declarații grave care îl cam scot din cadrul legal și constituțional.
Nu e băgat în seamă de SUA, de a ajuns să se laude cu o convorbire cu Trump de care numai el știe.
Nici Europa nu dă semne că se omoară după el, plasîndu-l la rubrica ”etc”.
Pare că pînă și Maia Sandu îl privește de sus.
Pînă acum, Nicușor e președintele degeaba.
Și asta nu e bine pentru sistemul care l-a instalat.
Pentru sistem, un președinte e important să fie manevrabil, dar nu să pară slab în ochii electoratului.
Ca să fie întărit noul președinte Traian Băsescu s-a orchestrat răpirea din Irak, ne amintim, ca să-l transforme în Marele Salvator.
Cînd ai un șef de stat ajuns rapid în stadiul de caricatură de care rîd și curcile, e rău-rău. Mai are în față aproape un întreg mandat.
Povestea cu legionarii e bizară, pentru că nimeni nu l-ar fi bănuit pe Dan de asemenea viziuni democratice.
De aceea e greu de crezut că a fost ideea lui. Plus că se întîmplă extrem de rar ca președintele României să conteste la CCR o lege deja contestată de alții, AUR în cazul de față. Au fost două-trei cazuri și atunci pe legi de foarte mare anvergură, precum cea a educației, codurile penale ori codul adminsitrativ. Nu era cazul legii lui Vexler.
Cineva l-a împins – poate chiar printr-o exploatare în orb, folosind șmecheria cu memoriul Fundației Ogoranu – spre acest demers, care i-a redus, brusc, cota de antipatie populară.
Aparent, era de-a dreptul plauzibil ca CCR să îi accepte sesizarea.
În loc de asta, surpriză: decizie ÎN UNANIMITATE de respingere. Lăsînd chiar impresia unei plesnituri peste botul prezidențial: legea e perfectă așa cum e!
Nici măcar omul desemnat de președinte la curte nu a făcut, de ochii lumii măcar, o opinie separată.
(Așa cum am mai scris recent, deciziile în unanimitate nu sunt chiar obișnuite la CCR, mai ales cînd e vorba de legi ceva mai speciale.)
Mai mult decît suspect.
Prin decizia de azi la prima sesizare a noului președinte – deci una cu valore de simbol – noua CCR vrea să dea un semnal că nu e cîrpa de șters pe picioare a nimănui.
Ce dovadă mai bună decît refuzul de a ”servi” președintele la debut de mandat?
Cine a orchestrat sesizarea președintelui exact asta a urmărit, în opinia noastră: să infuzeze niște steroizi în cea mai damnată instituție a momentului, una care a reușit să șteargă pînă și amintirea curții din al doilea mandat al lui Băsescu, cea care devenise doar o anexă jalnică a Cotrocenilor.
De ce această polișare?
Pentru că CCR va avea un rol major de jucat în perioada de restriște care urmează și în care măsurile de reducere a deficitului bugetar se vor perinda pe la curte una după alta.
Peste cîteva zile vine primul demers, judecarea constituționalității pachetului pentru care guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea. Apoi și altele. Vor fi legi și OUG-uri multe și controversate.
Judecătorii CCR trebuie să joace pentru regim așa cum ”trebuie”. Pentru asta, li s-a oferit o victorie de imagine practic imediat după schimbarea componenței. Pentru cine are timp/disponibilitate să creadă, vechea Curte a murit, iar cea nouă promite altceva.
Nu e întîmplător că după decizia CCR, au fost scoase, cel puțin surprinzător, nume grele precum cel al Alinei Gorghiu care să aplaude judecătorii, ba chiar să-și exprime dorința ca pe viiitor ”să nu mai citească asemenea argumentații venind de la cel mai înalt”.
Hai pe bune? Dacă nu era în piesă, fosta ministră a Justiției mai degrabă și-ar fi tăiat o mînă decît să dea cu pietre în dealul Cotrocenilor.
De ce a fost folosit președintele Nicușor Dan la operațiunea de albire a CCR?
Păi, între altele, pentru că și el e un mare beneficiar de imagine: a eșuat în demersul care ar fi dat satisfacție unui segment uriaș de electorat, dar măcar a încercat, cu risul dezamăgirii fanilor ori chiar a Israelului, ceea ce merită apreciat. Iarăși, pentru cine are timp/disponibilitate să creadă.
Cît despre teza unora că președintele ar mai avea varianta retrimiterii legii în parlament, să spunem că ar fi realmente naivitate: președintele nu poate cere legislativului să schimbe ceva ce Curtea Constituțională deja a stabilit ca fiind în regulă, ar însemna o încălcare a cooperării loiale între puterile statului.
Autor: Bogdan Tiberiu Iacob
Sursa: inpolitics.ro
